MOL: rulaj de peste 114 milioane euro, în primul trimestru

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 25 iunie 2007

MOL: rulaj de peste 114 milioane euro, în primul trimestru

MOL România a realizat, în primul trimestru al anului 2007, o cifră de afaceri de aproximativ 114 milioane euro şi a eficientizat reţeaua de benzinării prin creşterea volumului de vânzări pe locaţie cu 11,4%, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2006, potrivit unui comunicat al companiei.

În urma tranzacţiei cu Petrom, prin care MOL şi-a diminuat numărul de benzinării, vânzând 30 de staţii şi achiziţionând 11 staţii în oraşe în care compania nu era reprezentantă, cota de piaţă a MOL în ceea ce priveşte retailul a scăzut cu 0,5%, de la 13%, la 12,5%, în primul trimestru al anului 2007. Vânzările de combustibil au scăzut din aceeaşi cauză cu 4%, în primul trimestru, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2006.

Deşi s-a înregistrat o creştere de 11,4% în ceea ce priveşte vânzările de motorină, datorită condiţiilor de pe piaţă şi creşterii vânzărilor de carduri, această creştere nu a compensat scăderea cu 21,7% în ceea ce priveşte vânzările de benzină. De asemenea, ca rezultat al diminuării numărului de staţii, şi vânzările din shop au scăzut cu 3,5%, în primul trimestru al anului 2007, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, fapt normal, datorat diminuării reţelei cu 14% (19 benzinării).

"Aceste rezultate arată o creştere sănătoasă - ne-am diminuat numărul de benzinării şi evident cifrele totale au fost mai mici, dar faptul că a crescut volumul de vânzări per locaţie înseamnă că reţeaua MOL a devenit una mai eficientă - am reuşit să ne atingem obiectivele, adică să ne optimizăm vânzările per fiecare staţie. Nu ne dorim neapărat cea mai mare reţea de benzinării din ţară, însă intenţionăm să o deţinem pe cea mai eficientă", a precizat Zsolt Szalay, CEO MOL România. MOL România face parte din Grupul MOL, principala companie integrată de petrol şi gaze din Europa Centrală şi răsăriteană, valoarea sa fiind estimata la 12 miliarde USD.

Împreună cu Slovnaft a.s., partenerul său din Slovacia, şi INA, partenerul din Croaţia, Grupul deţine peste 1.000 de benzinării în unsprezece ţări din regiune.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5998
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2151
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9509
Gram de aur (XAU)Gram de aur463.2781

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb