Momentul adevărului

Actuala formulă a puterii se apropie de momentul adevărului: guvernul îşi angajează răspunderea pe pachetul de legi privind reforma justiţiei şi a proprietăţii. Este singura şansă de a demonstra Uniunii Europene că România îşi menţine politic capacitatea de a realiza angajamentele fără de care aderarea nu poate avea loc în 2007. Din punct de vedere al "mecanicii legislative" aceasta este o situaţie specială, de excepţie. Ea este utilizată atunci cînd guvernul consideră atît de importante şi urgente legile respective, încît nu mai lasă Parlamentului decît două posibilităţi: ori le votează în forma propusă, ori, dacă se depune o moţiune de cenzură şi ea întruneşte majoritatea, Parlamentul se dizolvă şi o dată cu el şi actuala formulă de guvernare. În consecinţă, au loc alegeri anticipate. Risipa de indignări teatrale ale actualei opoziţii, după care asumarea răspunderii este o violare a parlamentarismului, o sfidare la adresa dreptului puterii legislative de a dezbate şi amenda propunerile guvernului, nu are prea mare greutate. De vreme ce Constituţia prevede această posibilitate, înseamnă ori că avem o Constituţie care încalcă legile de bază ale democraţiei, ori că această cale excepţională de promovare a legislaţiei este totuşi compatibilă cu democraţia. Părintele spiritual al Constituţiei, cum îi place domnului senator Iorgovan să i se spună, cît şi unul din cei doi părinţi politici ai ei, domnul Adrian Năstase, au suficiente cunoştinţe juridice ca să sesizeze ridicolul acestor acuzaţii, de aceea insistenţa PSD pe această temă este doar un exerciţiu de imagine, rău conceput, pentru că nu poate aduce nici un fel de beneficii. Greutatea gestului pe care Guvernul Tăriceanu şi o dată cu el formula actuală de guvernare PNL-PD-PC-UDMR se pregăteşte să îl facă trebuie evaluată, însă, prin consecinţele sale politice. Argumentul cel mai solid în favoarea acestui pariu este calendarul aderării la UE şi încercarea de a salva România de la calvarul şi ruşinea instituirii clauzei de salvgardare, deci amînarea aderării în 2008 sau, mai rău, sine die. În ciuda faptului că şefii de stat şi de guvern din cele 25 de state membre au semnat Tratatul nostru de Aderare, neratificarea lui în oricare dintre statele membre ar suspenda nedefinit aderarea de jure, aşa cum tot mai multe voci o cer prin parlamentele statelor membre, prin Parlamentul European şi pe culoarele Comisiei. Confuzia politică din Europa, ca urmare a respingerii Constituţiei UE prin referendum-urile din Franţa şi Olanda, adaugă încă o notă de fragilitate poziţiei ţării noastre. Al doilea argument este cel invocat, încă de la lansarea ideii alegerilor anticipate, de Preşedintele Traian Băsescu: actuala formulă politică de guvernare este prea fragilă şi mînată de ambiguităţi pentru a putea susţine un program ambiţios şi radical de reforme, atît de necesare, nu doar din perspectiva aderării, ci mai ales a restructurării fundamentale a spaţiului politic, a instituţiilor puterii şi administraţiei din România.

Care este situaţia politică a partidelor reprezentate în Parlament? PSD-ul a anunţat deja depunerea unei moţiuni de cenzură. Va putea deci bifa că şi-a făcut datoria de opoziţie. Problema este dacă parlamentarii PSD vor vota moţiunea de cenzură care ar putea să le tragă fotoliile parlamentare de sub şezut! Sînt multe motive care să-i determine să nu facă un asemenea gest. Cel mai semnificativ ar fi acela că ar juca în cărţile Preşedintelui Băsescu şi s-ar putea ca în viitoarea configuraţie parlamentară, mulţi dintre ei să nu se mai numere printre "aleşii neamului". Pe un plan mai general, la ora actuală, PSD-ul este departe de a fi un partid pregătit pentru alegeri. Organizatoric este puternic slabit după ultimul său congres. Actuala conducere are o capacitate limitată de a mobiliza resursele locale. Liderii PSD sînt într-o criză de credibilitate publică. Pe de altă parte, nici eşecurile actualei guvernări nu sînt evidente, nici "greaua moştenire" nu poate fi credibil invocată la viitoarele alegeri. Cum PSD nu are alt repertoriu, inventarea unuia nou şi testarea lui direct în viitoarea campanie ar putea să-i fie fatală. Pentru PSD, alegerile anticipate ar putea fi asemănate unui salt cu o paraşută nouă, netestată. Abia după ce ai sărit din avion ai posibilitatea să verifici dacă funcţionează normal, parţial sau de loc! Iar în cazul anticipatelor, paraşuta de rezervă nu prea există! Dacă angajarea răspunderii guvernului pe pachetul de legi ale justiţiei şi proprietăţii nu declanşează mecanismul anticipatelor, două consecinţe sînt evidente: Guvernul Tăriceanu iese întărit, ca şi ideea necesităţii de a păstra alianţa PNL-PD ca una funcţională, de guvernare, fără a introduce deocamdată complicaţiile fuziunii şi ale schimbării culorii ideologice. Şah, la Preşedintele Băsescu! El va avea de ales între a renunţa la ideea anticipatelor şi crearea unei crize politice-constituţionale, care să forţeze totuşi alegerile. Dacă nu sînt organizate anul acesta, anticipatele nu mai pot avea efectul pe care-l scontează Preşedintele. În 2007, după aderare, dacă se produce, sîntem deja dincolo de jumătatea mandatului! Succesul în sine al integrării europene nu va putea fi transferat în succes electoral. Experienţa Ungariei, Cehiei şi a altor state arată clar acest lucru. Agenda externă nu poate niciodată substitui agenda internă. Dacă nu se produce aderarea, organizarea de anticipate pe un eşec ar fi, evident, o greşeală. Pe scurt, alegerile anticipate au loc acum, pînă la toamnă, sau nu mai au loc.