Mona Muscă îi arată lui Tăriceanu cum se scrie o demisie

Cătălin Oprea
Ziarul BURSA #Politică / 28 iulie 2005

Mona Muscă îşi va înainta, astăzi, în şedinţa de Guvern, demisia din funcţia de ministru al Culturii. Mona Muscă încearcă astfel să îi dea o lecţie premierului Călin Popescu Tăriceanu care a revenit în repetate rînduri asupra deciziei de a demisiona. Hotărîrea ministrului culturii vine pe fondul pierderii credibilităţii Guvernului, dar şi a PNL în urma şovăielilor lui Călin Popescu Tăriceanu. Mona Muscă s-a aflat printre cei care au dat un vot negativ premierului, acum două zile, în Delegaţia Permanentă. La sugestia şefului Executivului de a reflecta asupra intenţiei de a pleca de la guvernare, Mona Muscă a replicat că nu crede de cuviinţă să se joace de-a demisia. Aşadar, ministrul a declarat că demisia nu face decît să pună de acord situaţia sa cu votul negativ pe care l-a dat premierului. "Odată ce am dat acest vot, este normal să mă retrag din funcţia de ministru şi din cea de vicepreşedinte". Decizia vicepreşedintelui PNL vine ca un trăsnet în partid, avînd în vedere că Mona Muscă se bucură de cea mai mare notorietate şi încredere dintre liberali. În ultimul sondaj de opinie realizat de IMAS, care testa vizibilitatea miniştrilor Cabinetului Tăriceanu, Mona Muscă beneficia de cea mai mare încredere acordată de respondenţi.

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat ieri, în timpul vizitei de la Braşov, că a auzit de declaraţiile ministrului şi, în consecinţă, va încerca să o sfătuiască "să nu facă acest gest", deşi domnia sa adaugă că acesta ar fi "un gest de atitudine şi voinţă personală".

Liberalii au început să vorbeas-că insistent, în cadrul partidului, şi de unele "influenţe externe" în cazul degringoladei provocate în PNL. Senatorul Radu Cîmpeanu apreciază că însuşi preşedintele Traian Băsescu ar fi interesat ca, prin intermediul lui Theodor Stolojan, să lovească PNL. Motivul care a determinat retragerea ministrului Mona Muscă din Cabinetul Tăriceanu îşi are obîrşia în refuzul premierului de a face loc la şefia partidului sau la guvernare consilierului prezidenţial Theodor Stolojan.

Gheorghe Flutur, ministrul liberal al agriculturii, ne-a declarat că şi-a pronunţat, la rîndul său, punctul de vedere referitor la acţiunile premierului Călin Popescu Tăriceanu care au afectat imaginea guvernării şi a partidului, însă nu există posibilitatea să ia o decizie similară cu cea a ministrului Culturii. Gheorghe Flutur a adăugat că agenda sa este extrem de încărcată din cauza inundaţiilor.

De asemenea, domnia sa consideră că momentul politic s-a consumat deja în interiorul PNL, astfel încît, cu regret faţă de demisia colegei sale, Gheorghe Flutur a decis să meargă mai departe în actuala formulă.

Purtătorul de cuvînt al PNL, Eugen Nicolaescu, ne-a declarat: "Demisia unui demnitar de calitatea Monei Muscă este o pierdere, mai ales că doamna ministru este catalogată de opinia publică drept unul dintre cei mai buni membri ai guvernului. Însă, îmi exprim speranţa că Mona Muscă va reveni asupra deciziei de a demisiona, cu toate că aceasta este un act unilateral de voinţă, iar domnia sa e consecventă în fapte". Eugen Nicolăescu mai declară că neînţelegerile din partid s-au terminat o dată cu votul de ieri, din Delegaţia Permanentă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb