Moneda europeană aniversează 15 ani, aproape de paritatea cu dolarul

Euro împlineşte, pe data de 1 ianuarie a anului viitor, 15 ani de când de află în buzunarele a milioane de europeni, o aniversare dulce-amară deoarece, în timp ce economia europeană se recuperează, moneda unică trece printr-o perioadă de scădere în raport cu dolarul, scrie agenţia EFE, citată de Agerpres.

Euro, care în primul an le permitea europenilor să călătorească în SUA cu o monedă avantajoasă, este acum aproape de paritatea cu bancnota verde, după ce, pe 15 decembrie, a căzut la nivelul cel mai redus din ultimii 14 ani în raport cu dolarul (1,0397 dolari/euro).

Potrivit analiştilor, în spatele acestei deprecieri a euro a stat anunţul Rezervei Federale a Statelor Unite privind majorarea dobânzii de referinţă cu 25 de puncte de bază, până la un interval cuprins între 0,5 şi 0,75%.

La 15 ani după ce a fost pus în circulaţie în mod real, şi lăsând în urmă concepte precum "troika" şi "salvare", euro se confruntă acum cu "fantome" precum "Brexitul" şi noile relaţii de incertă cooperare economică între Bruxelles şi Washington, după alegerea lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al SUA.

Istoria euro începe de la schiţarea proiectului, cu Tratatul de la Maastricht (1992), care stabilea că aceia care vor dori să facă parte din club vor trebui să îndeplinească nişte obiective clare: deficitul naţional să nu depăşească 3% din PIB şi gradul de îndatorare să nu fie mai mare de 60%.

Pentru supraveghere, s-a semnat, cinci ani mai târziu, Pactul de Stabilitate şi Creştere, baza revizuirilor bugetare şi recomandărilor în materia fiscală pentru ţările membre.

În 1998 a apărut Banca Centrală Europeană (BCE) şi s-a stabilit un curs de schimb fix pentru monedele ce au dispărut în raport cu euro.

Deşi cetăţenii au mai aşteptat 3 ani până când au reuşit să "intre în contact fizic" cu noua monedă, în 1999, euro, ca unitate monetară, a început să devină o realitate în Belgia, Germania, Irlanda, Spania, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Austria, Portugalia şi Finlanda.

În 2001, a fost inclusă în club şi Grecia, care anterior fusese respinsă, şi, zece ani mai târziu, a devenit epicentrul celei mai grave crize existenţiale a monedei unice.

Începând cu 1 ianuarie 2002, 300 de milioane de cetăţeni din 12 ţări ale Uniunii Europene au convertit moneda naţională în euro.

Un an mai târziu, Germania şi Franţa "au rupt" pactul pactul de stabilitate, care a rămas în suspensie.

În 2007 a fost pentru prima dată când euro "a ameţit" din cauza unei crize care a început în SUA, a ipotecilor suprime, şi care a ajuns în Europa transformată într-o criză a datoriei suverane.

Cuvântul "salvare" a devenit din păcate popular la reuniunile Eurogrupului, la întâlnirile lunare ale miniştrilor de Finanţe din clubul monedei unice.

În 2010, Grecia este prima ţară care a cerut un pachet de salvare, de 110 miliarde de euro, a cărui gestionare a fost acordată aşa-numitei troici, formată din Comisia Europeană, BCE şi Fondul Monetar Internaţional.

Au urmat solicitările de salvare din partea Irlandei, Portugaliei şi Ciprului. Şi Spania a primit o linie de credit.

Cel mai prost an pentru euro a fost 2012, cu al doilea pachet de salvare pentru Grecia, care, trei ani mai târziu, după venirea la putere a premierului Alexis Tsipras (Syriza), a fost aproape de a deveni prima ţară care iese din club.

"Grexitul", împreună cu concentrarea atenţiei asupra rezultatelor alegerilor europene din 2014, cu o creştere a euroscepticismului la stânga şi la dreapta, au reprezentat punctul de cotitură pentru ca partenerii zonei euro să se angajeze să sprijine integrarea economică pentru a evita şocurile viitoare.

Guvernele ţărilor cu moneda unică s-au convins că uniunea monetară nu poate supravieţui fără o adevărată uniune bancară. În pofida avansurilor în acest sens, proiectul continuă să fie nefinalizat, în lipsa unui fond comun de garantare a depozitelor, a creării unei Trezorerii comunitare, precum şi a desemnării unui ministru european de Finanţe şi a unei asigurări comune de şomaj.

Divergenţele dintre cetăţenii ţărilor creditoare şi cei ai statelor debitoare, create în jurul euro şi al salvărilor, exacerbate de forţele eurofobe, au fost benefice în mare măsură partizanilor Brexitului, una dintre cele mai mari provocări cu care s-a confruntat moneda europeană.

Deşi Marea Britanie nu a adoptat euro, totuşi City-ul londonez este cel mai mare centru financiar al zonei euro.

De asemenea, protecţionismul înveterat al lui Donald Trup şi evoluţiile pe piaţa petrolului - care vor duce la aprecierea dolarului şi vor pune presiune pe euro să lupte pentru a menţine o anumită recuperare - cu siguranţă nu vor netezi drumul monedei europene spre bătrâneţe, notează agenţia EFE.