Persoanele cu vârsta de peste 18 ani care au idei de business inovative ce pot fi vândute în sistem de franciză pot participa la concursul "Money is Funny", care se desfăşoară în perioada 3 februarie - 30 iulie 2021.
Organizat de Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României (FDVDR) concursul "Money is Funny" îşi doreşte să îi încurajeze pe cei care au deja o idee de business, dar nu şi-au găsit motivaţia să o pună pe hârtie, să încerce să investească timp, pentru a începe să o valorifice, să facă următorul pas şi să îşi testeze potenţialul în domeniul afacerilor.
La concurs pot participa persoane din România, dar şi din Diaspora, care vor să lanseze un business şi au o idee de afacere ingenioasă şi curajoasă, arată un comunicat de presă al FDVDR.
Premiile concursului "Money is Funny" sunt:
Premiul I - 30.000 lei
Premiul II - 20.000 lei
Premiul III - 10.000 lei
Aplicaţiile vor fi transmise, până pe 1 iulie 2020, prin intermediul formularului de înregistrare aflat pe siteul www.fundatiadanvoiculescu.ro.
Fiecare participant se va putea înscrie cu o singură idee de afacere, iar câştigătorii vor fi aleşi pe baza următoarelor criterii de selecţie: eligibilitatea proiectului, originalitatea ideilor şi a abordării, aplicabilitatea ideii de afacere în viaţa reală.
Comisia de evaluare va fi alcătuită din experţi din domeniul antreprenorial, academic şi economic.
"Competiţia de idei de afaceri inovative îi provoacă pe cei pasionaţi de domeniul antreprenorial să vină cu propuneri de idei de business cât mai îndrăzneţe cu care să convingă juriul că merită unul dintre premiile puse în joc. Indiferent că vorbim despre agricultură, turism sau comerţ, medicină sau inginerie, aşteptăm idei cât mai realiste, inovatoare şi sustenabile", a declarat Trisi Cristea, Directorul General al Fundaţiei Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.