"Moody's" a retrogradat ratingul BCR şi Raiffeisen Bank

Elena Voinea
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 8 iunie 2012

"Moody's" a retrogradat ratingul BCR şi Raiffeisen Bank

BCR: Impactul asupra băncii este limitat

Raiffeisen Bank România: Anunţul "Moody's" nu reflectă rezultatele financiare ale băncii

Agenţia de evaluare "Moody's" a redus ratingurile Băncii Comerciale Române (BCR) şi ale Raiffeisen Bank Româ­nia la "Ba1", în categoria investiţiilor cu caracter speculativ, potrivit unui comunicat al agenţiei.

Anunţul vine la numai o zi după ce "Moody's" a redus ratingul băncilor mamă "Erste Group Bank" AG şi cel al "Raiffeisen Bank International" AG, pe fondul vulnerabilităţilor cauzate de condiţiile operaţionale din Europa Centrală şi de Est şi din Comunitatea Statelor Independente.

"Moody's" a revizuit în scădere ratingul BCR pentru depozitele pe termen lung în moneda locală la "Ba1" de la "Baa2", cu perspectivă negativă şi cel pentru depozitele pe termen lung în valută la "Ba1" de la "Baa3", cu perspectivă negativă.

Calificativul pentru depozitele pe termen scurt în lei a fost coborât la "Not-Prime" de la "Prime-2", iar cel pentru depozitele pe termen scurt în valută a fost retrogradat la "Not-Prime" de la "Prime-3".

De asemenea, agenţia de evaluare financiară a revizuit în scădere ratingul privind stabilitatea financiară individuală (BFRS) la "E+" de la "D", cu perspectivă stabilă.

În cazul BCR, creşterea rapidă a creditelor neperformante, care a atins, la sfârşitul lunii martie, nivelul de 22,4% din totalul portofoliului de credite, reprezintă un semnal al slăbirii mediului economic, potrivit agenţiei de evaluare financiară. Trendul creditelor neperformante reflectă expunerea mare a băncii pe întreprinderile mici şi mijlocii şi pe micro-companiile aflate în dificultate. Nivelul semnificativ de credite în valută, în principal în euro, de aproximativ 62% din totalul portofoliului de credite, reprezintă, de asemenea, un factor de risc. Calitatea slabă a activelor a condus la o pierdere relativ mare în primul trimestru al acestui an şi va continua să exercite presiune pe profitabilitatea din 2013, anunţă "Moody's".

Agenţia de evaluare financiară remarcă, însă, că majorarea participaţiei pe care Erste Bank o are la BCR, la nivelul 92,3% şi continuarea finanţării subsidiarei locale arată că grupul îşi menţine sprijinul faţă de BCR.

"Dacă BCR îşi va menţine o poziţie dominantă pe piaţă, va reveni pe un profit sustenabil şi îşi va îmbunătăţi calitatea activelor, atunci < Moody's > ar putea să revizuiască în sus ratingul băncii pentru depozite şi stabilitatea financiară individuală", se arată în comunicatul agenţie de evaluare financiară.

BCR: Decizia "Moody's" are un impact limitat asupra băncii

Decizia "Moody's", privind modificarea ratingurilor băncii, este în linie cu repoziţionarea generală a ratingurilor subsidiarelor băncilor austriece generată de criza prelungită din zona euro, au declarat reprezentanţii băncii. Sursele citate au adăugat că modificarea ratingului are un impact limitat asupra BCR, întrucât banca beneficiază de lichiditate solidă, susţinută de cea mai mare şi mai stabilă bază de depozite din România.

Reprezentanţii instituţiei de credit au precizat: "BCR administrează o afacere sănătoasă şi durabilă, într-un mediu economic dificil. În plus, BCR dispune 100% de suportul băncii mamă, Erste Group care pe parcursul ultimului an, şi-a majorat participaţia în cadrul BCR de la aproximativ 68% la peste 93%. Expunerea totală a Erste Group faţă de Româ­nia a crescut din martie 2009 cu aproape 2 miliarde de euro până la 8,5 miliarde euro".

Pe lângă BCR, "Moody's" a mai retrogradat subsidiara Erste Bank din Cehia, Ceska Sporitelna şi a confirmat ratingul filialei din Ungaria, Erste Bank Hungary.

"Moody's", îngrijorată de presiunile pe calitatea activelor "Raiffeisen Bank România"

"Moody's" a coborât ratingul "Raiffeisen Bank România" pentru depozite pe termen lung în monedă locală şi valută de la "Baa3" la "Ba1", cu perspectivă stabilă, iar calificativul pentru depozitele pe termen scurt în lei şi în valută au fost retrogradate de la "Prime-3" la "Not-Prime". Ratingul pentru stabilitate financiară individuală a fost redus la "D-" de la "D", cu perspectivă stabilă. Provocările mediului operaţional din România au redus solvabilitatea băncii, potrivit agenţiei de evaluare financiară.

În privinţa Raiffeisen Bank Româ­nia, "Moody's" este îngrijorată de presiunile pe calitatea activelor şi de asemenea, concentrarea mare pe credite corporate intensifică riscurile asociate unei creşteri rapide a creditării.

Având în vedere riscurile din zona euro, capitalizarea Raiffeisen Bank ar putea reprezenta un amortizor limitat împotriva riscurilor, estimează "Moody's". Expunerea faţă de şocurile externe este accentuată de numărul mare de credite în valută garantate de bancă, reprezentând 44% din totalul creditelor, majoritatea în euro.

"Moody's" subliniază că Raiffeisen Bank România are o cotă de piaţă de 6,5% pe credite şi de 8,4% pe depozite, precum şi un brand puternic. În plus, banca are, în prezent, o profitabilitate bună şi un profil de finanţare satisfăcător, bazat în mare parte pe depozitele în lei şi în valută.

Orice revizuire în sus a ratingului băncii depinde de îmbunătăţirile sustenabile ale mediului operaţional din România şi a situaţiei financiare a băncii, potrivit agenţiei de evaluare financiară.

"Moody's" ar putea reduce ratingul băncii dacă s-ar deteriora calitatea activelor, profitabilitatea şi capitalizarea, ca rezultat al schimbărilor din mediul macroeconomic din România. De asemenea, agenţia ar mai putea scădea calificativul depozitelor instituţiei de credit, în urma retrogradării Raiffeisen Bank International (RBI).

Printre filialele RBI retrogradate de "Moody's" se numără Tatra Bank din Slovacia, Raiffeisen Bank Aval din Ucraina şi subsidiara acesteia, Raiffeisen Leasing Aval. În schimb. în cazul Raiffeisenbank din Rusia, agenţia a confirmat calificativul.

Raiffeisen Bank România: Anunţul "Moody's" nu reflectă evoluţia pozitivă a băncii

Decizia Moody's trebuie privită în contextul reexaminării ratingurilor sectorului bancar european, potrivit reprezentanţilor Raiffeisen Bank România.

Oficialii băncii ne-au precizat: "Raiffeisen Bank România consideră că decizia nu reflectă deloc evoluţia pozitivă şi rezultatele financiare foarte bune înregistrate de bancă, an de an. Ţinând cont de baza noastră solidă de capital şi indicatorii de lichiditate foarte buni, această decizie de rating nu va afecta în nici un fel activitatea noastră de zi cu zi. Raiffeisen Bank International, acţionarul nostru majoritar, care la ultima revizie a obţinut cel mai bun rating dintre grupurile bancare austriece, susţine puternic dezvoltarea operaţiunilor din România".

"Moody's": Slăbirea economiei româneşti afectează performanţa sistemului bancar

Pe fondul dependenţei mari a ţării noastre de pieţele internaţionale, în special pe partea de exporturi şi fluxuri de capital străin şi a presiunii în creştere din zona euro, performanţa noastră economică încetineşte, potrivit "Moody's".

"Deşi creşterea economică ar trebui să se îmbunătăţească în următorii ani, aceasta va rămâne cu mult sub ratele de creştere din 2008. Slăbirea economiei afectează performanţa sistemului bancar, care înregistrează o cerere redusă pentru credite, venituri reduse şi presiune pe calitatea activelor", se arată în comunicatul agenţiei de evaluare financiară.

Încă din luna februarie a acestui an, agenţia de evaluare "Moody's" a pus sub supraveghere pentru retrogradare ratingurile BCR şi ale Raiffeisen Bank, alături de alte 19 bănci din Europa Centrală şi de Est şi din Comunitatea Statelor Independente.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb