Morphosis Capital împreună cu coinvestitorii investeşte 15 milioane de euro în EMI

J.P.
Piaţa de Capital / 30 septembrie 2021

Morphosis Capital împreună cu coinvestitorii investeşte 15 milioane de euro în EMI

Fondul de private equity, Morphosis Capital Fund I a finalizat o tranzacţie în domeniul soluţiilor şi serviciilor complete pentru acces industrial, prin achiziţionarea împreună cu investitorii fondului a pachetului majoritar de acţiuni, 51%, din EMI, liderul în domeniu pe piaţa locală. Valoarea tranzacţiei se ridică la 15 milioane de euro, capital care va alimenta creşterea gamei de produse şi a bazei de clienţi a EMI, precum şi extinderea la nivel internaţional, conform unui comunicat remis redacţiei.

"După 21 ani de muncă în echipă, EMI a ajuns, prin această tranzacţie, la un punct de cotitură, care ne va permite să ne dezvoltăm mai rapid în România şi să ne extindem de aici pe piaţa europeană, prioritar în Belgia şi în Franţa. Avem un model de business solid, testat în toţi aceşti ani, în care am devenit unul din liderii de piaţă în România, singura companie care oferă gama completă de servicii personalizate pentru sisteme industriale de acces şi lider incontestabil pentru servicii de mentenanţă preventivă şi curativă. Modelul nostru de business este bazat pe oameni şi etica muncii, pe valori şi competenţe, precum şi pe căutarea constantă a performanţei. Suntem încântaţi să avem alături un partener important care să recunoască valoarea pe care echipa EMI a construit-o în toţi aceşti ani şi, mai ales, unicitatea ei pe piaţă. Împreună cu Morphosis Capital vom accelera dezvoltarea EMI, cu obiectivul de a deveni furnizorul preferat în România şi în Europa de soluţii totale industriale şi pentru proiecte tehnice complexe. Le mulţumesc colegilor mei din cadrul EMI şi tuturor clienţilor şi furnizorilor cu care am lucrat, pentru că am ajuns împreună la acest nivel," a declarat Jerome France, fondator şi CEO al EMI.

EMI are o experienţă de 21 de ani pe piaţa din România, specializându-se în soluţii de acces industrial - uşi, porţi, rulouri, cortine, garduri şi alte închideri industriale. Compania furnizează soluţii integrate, de la consultanţă, proiectare, fabricare, montare, până la mentenanţă şi service, pentru soluţii globale de acces pentru sectorul industrial, comercial şi logistic. La fabrica sa de la Căteasca, EMI dezvoltă inclusiv soluţii tehnice unicat, adaptate nevoilor clienţilor.

Compania operează în toate domeniile şi lucrează cu cele mai relevante companii din diverse sectoare cum ar fi: industrie auto şi agroalimentară, dezvoltatori şi operatori de centre comerciale şi parcuri logistice, precum şi companii de construcţii. EMI are 70 de angajaţi, organizaţi în echipe de intervenţie în întreaga ţară, şi în fabrica de la Căteasca.

În 2020, EMI a înregistrat o cifră de afaceri de peste 55 milioane de lei, cu o creştere de 6% faţă de anul 2019. Parteneriatul dintre EMI şi Morphosis Capital are ca obiectiv consolidarea poziţiei de lider naţional a EMI în domeniul soluţiilor de acces industriale, atragerea de noi nişe de clienţi şi pătrunderea pe pieţe noi prin realizarea de tranzacţii de tip M&A.

"Suntem încântaţi să anunţăm parteneriatul nostru cu EMI, o afacere unică, cu o experienţă exemplară de 21 ani şi cu Jerome France, care a reuşit să construiască un lider de neegalat pe piaţa industrială din România. Tranzacţia de astăzi marchează numeroase premiere pentru noi - este prima tranzacţie în care am colaborat cu coinvestitorii noştri, cărora le mulţumim pentru încredere. Este, de asemenea, cea mai mare tranzacţie până în prezent, de o dimensiune pe care o avem în vedere pentru următorul nostru fond şi prima investiţie în sectorul producţiei şi serviciilor. Împreună cu Jerome France, aşteptăm cu nerăbdare să accelerăm dezvoltarea EMI prin extinderea gamei de produse şi a zonelor geografice în care să fim prezenţi. Modificările legislative tot mai stricte din acest domeniu, precum şi cererea pentru soluţii durabile şi eficiente din punct de vedere energetic vor conduce la creşterea solicitării de soluţii de închidere industriale actualizate şi conforme. EMI deţine toate resursele necesare pentru a se adapta noilor cerinţe de producţie şi să livreze soluţii de închidere industriale de ultimă generaţie," a declarat Andrei Gemeneanu, Managing Partner, Morphosis Capital.

Investiţia în EMI este cea mai mare de până acum pentru Morphosis Capital, depăşind pragul cuprins între 5 şi 10 milioane de euro investit de obicei de către fond. Pentru a suplimenta investiţia, Morphosis Capital s-a asociat cu birourile familiale din Belgia, Vybros, Tilleghem şi alţii, investitori în Fondul I. În urma acestei tranzacţii, Morphosis Capital şi coinvestitorii deţin o participaţie majoritară de 51% în companie, în timp ce restul de 49% este menţinut de fondatorul şi CEO-ul, Jerome France.

EMI este cea de-a patra tranzacţie realizată de Morphosis Capital după investiţiile efectuate în DocProcess, Medima Health şi reţeaua Clinicile Dentare Dr. Leahu. Fondul de private equity estimează că va realiza încă trei tranzacţii până la mijlocul anului 2022, moment în care întregul capital din Fondul I, în valoare totală de 50 de milioane de euro va fi investit.

Tranzacţia a fost facilitată de firmele de avocatură RTPR, în calitate de consilier al Morphosis Capital şi Leroy şi Asociaţii, în calitate de consilier al EMI, precum şi de Credit Agricole Romania, membră a grupului Vista Bank. PwC Romania a realizat procesul de analiză diagnostic (due diligence) financiar, fiscal şi comercial. Tranzacţia a fost aprobată de către Consiliul Concurenţei în data de 25 august 2021.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Daca Morphosis Capitala cumparat 51% din EMI la un PER mediu pe ultimii 3 ani de 12.5, de ce se ingramadeste lumea la plasamente private la un PER de 20 sau mai mare ? Pentru ca "e multi, da prosti" ?

    Eu cred ca se face PP mai repede la o poveste cu extindere in SUA si cu IT, decat la firma. Vezi ultimul PP maraca Tradeville.  

    1. Pertinenta observatia!

      Cel putin partea cu extinderea in SUA a devenit limbaj de lemn ,un loc comun in toate comunicatele noilor staruri de tinichea. 

      dafora ,arax,prsn se extindeau pe tot globul prin 2008 doar ca au avut asa succes de au intrat in insolventa 

      astia noi nu au acces la finantare bancara si au gasit nisa asta a plasamentelor pe baza de povesti

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb