MOŞTEANU:  "Toţi parlamentarii USR PLUS vor fi prezenţi şi vor vota moţiunea de cenzură la vedere"

G.B
Politică / 4 octombrie 2021

Ionuţ Moşteanu

Ionuţ Moşteanu

Parlamentarii USR PLUS vor vota "la vedere" pentru moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîţu, a anunţat, astăzi, liderul deputaţilor partidului, Ionuţ Moşteanu, adăugând că este "ultima zi" a lui Florin Cîţu la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.

"În seara aceasta vom avea o primă şedinţă a noului Biroului Naţional în care vom stabili detaliile legate de zilele care urmează. Cert este că am decis până acum cu colegii parlamentari, din nou am verificat cu fiecare dintre ei, mâine, la 12,00, toţi parlamentarii USR PLUS vor fi aici la moţiune şi vor vota moţiunea la vedere. Asta este decizia de astăzi. Mâine Florin Cîţu va pica, este ultima zi a dânsului la Palatul Victoria", a afirmat Moşteanu, la Palatul Parlamentului.

Întrebat dacă, în situaţia în care moţiunea de cenzură va trece, USR PLUS se va prezenta la consultările de la Cotroceni cu o propunere de premier, Moşteanu a spus: "Asta va fi o discuţie pe care o vom avea în partid în Biroul Naţional, în Comitetul Politic".

"Ideea este simplă şi constituţională: preşedintele cheamă toate partidele parlamentare la consultări. Dacă există o majoritate care să susţină o propunere de premier, mergem înainte. Dar, decizia aceasta este a Biroului Naţional şi a conducerii", a adăugat Moşteanu.

El a menţionat că are dubii că PSD doreşte ca Guvernul să plece.

"Eu am dubii reale la intenţiile PSD de a pica acest Guvern. După ce pică, mergem la consultări şi găsim o soluţie. În funcţie de Biroul Naţional din seara asta, vom stabili nişte detalii legate de ziua de mâine. Dacă este nevoie vom merge şi în Comitetul Politic să luăm un mandat şi mai clar pentru aceste negocieri şi într-un prim moment, am spus deja de 4 luni, dacă PNL propune un alt premier, în afară de Florin Cîţu, ne aşezăm la masă şi discutăm. Dacă PNL decide că nu are o variantă de premier pentru a guverna o să avem o discuţie cu colegii şi vom găsi o soluţie. Ţara trebuie guvernată", a transmis Ionuţ Moşteanu.

Potrivit acestuia, ar fi "o inconştienţă" ca la Palatul Victoria să fie lăsat un Guvern minoritar.

El a susţinut că nu există o variantă în care USR PLUS ar vota un Guvern condus de Florin Cîţu.

"Este responsabilitatea preşedintelui să propună un premier care să poată să coaguleze o majoritate parlamentară în spate. În momentul acesta şi de acum încolo, Florin Cîţu nu are susţinerea USR PLUS şi preşedintele trebuie să dea dovadă de responsabilitate. (...) Declanşarea alegerilor anticipate este atributul preşedintelui. Dacă preşedintele crede că e oportun ca iarna asta să facem alegeri anticipate, o să mergem la alegeri anticipate. Dacă vrea să bage acum un PNL condus de Florin Cîţu în alegeri nu are decât, dar cred că nu asta este cea mai bună soluţie pentru România", a declarat Moşteanu.

Întrebat dacă liberalii au contactat parlamentari ai USR PLUS pentru a nu vota moţiunea, Moşteanu a răspuns: "Nu a ajuns până acum până la mine informaţia că ar fi încercat să negocieze cu parlamentarii USR PLUS. Dar cred că nici nu ar îndrăzni. Ne ştiu ca oameni fermi, oameni verticali. Am spus că nu-l mai susţinem pe Florin Cîţu, nu-l mai susţinem. Nimeni de la USR PLUS nu a venit în Parlament pentru nişte foloase personale".

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Nu stiu cât e de democratic votul la vedere!?

    Parcă grecii antici mai aveau si vot secret! 

    De ce mai aduceți urnele ?

    1. Sper că USR să nu se supună cereri celor de haur.....

    De atâta vedere mi-e să nu orbiți cu toți.

    Dispretuiesc doctrina neomarxista si ratatii care o promoveaza.

    Nu o să mai fiți ce a-ti fost....

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb