MOŢIUNEA DE CENZURĂ: "Reprezentanţii Guvernului au încălcat toate regulile impuse cetăţenilor'

J.P.
Politică / 17 august 2020

"Reprezentanţii Guvernului au încălcat toate regulile impuse cetăţenilor'

Reprezentanţii Guvernului au încălcat toate regulile impuse cetăţenilor în urma pandemiei cu noul coronavirus, se arată în textul moţiunii de cenzură a PSD cu titlul "Guvernul PNL - De la Pandemie la pande-mită generalizată", conform Agerpres.

Documentul dedică un capitol "Chermezelor PNL în vreme de pandemie", în care arată că "reprezentanţii Guvernului şi-au pierdut iremediabil credibilitatea în modul în care au gestionat pandemia".

"Au spus pe gură că virusul e deosebit de grav, dar s-au purtat ca şi cum virusul n-ar fi existat, petrecând fără mască şi fără distanţare în clădirea guvernului sau dând petreceri în restaurante cu zeci de invitaţi şi interlopi. Au încălcat toate regulile pe care le-au impus cetăţenilor! Au nesocotit toate recomandările epidemiologilor! S-au purtat ca şi cum s-ar fi aflat deasupra legii şi a coronavirusului! Au sfidat un întreg popor pe are l-au forţat să respecte reguli şi restricţii pe care ei înşişi le-au călcat în picioare fără nicio jenă!", se arată în textul moţiunii.

De asemenea, semnatarii moţiunii susţin că "o naţiune întreagă l-a văzut pe şeful statului român, Klaus Iohannis, stând impasibil, fără mască, la reuniunile de la Bruxelles, într-un contrast jenant cu ceilalţi lideri politici europeni care se conformaseră regulilor de protecţie".

"O naţiune întreagă l-a văzut pe şeful Executivului, Ludovic Orban fără mască, fără distanţare, fumând trabuc la un pahar de whisky, în clădirea Guvernului, după ce tocmai instituise pentru populaţie obligaţia de a purta mască în spaţii închise! O naţiune întreagă a văzut bairamul dat de Virgil Guran în luna mai, petrecerea lui Rareş Bogdan cu 100 de invitaţi din restaurantul deschis special la Cluj, şueta politică organizată de ministrul Costel Alexe cu 100 de liberali înghesuiţi fără măşti în salonul unui alt restaurant de la Iaşi. Acestea sunt contraexemplele pe care românii le-au văzut. Toate aceste chermeze ale PNL din timpul pandemiei sunt o ruşine naţională! Sunt o sfidare la adresa cetăţenilor obişnuiţi care au fost obligaţi să stea în casă izolaţi!", adaugă moţiunea, care urmează să fie depusă în cursul zilei de luni la Parlament.

Un alt capitol al documentului se referă la "restricţiile contradictorii impuse cetăţenilor români", semnatarii moţiunii apreciind că "o altă cauză majoră a pierderii controlului asupra pandemiei de către Guvernul Orban 2 a fost seria nesfârşită de decizii şi măsuri contradictorii".

"La început au fost contradicţiile dintre Ordonanţele militare din starea de urgenţă. Ceea ce se reglementa într-o ordonanţă se anula în ordonanţa următoare, pentru ca apoi, peste încă două sau trei ordonanţe, să se revină la reglementarea iniţială. Românii nu mai puteau ţine pasul cu schimbările diametral opuse de la o zi la alta. Atunci a avut loc trimiterea românilor la export. Nu a contat sănătatea muncitorilor români, înghesuiţi în autobuze, în aeroporturi şi în avioane. Pentru Iohannis şi Orban a contat doar câştigarea bunăvoinţei de la Înaltele Porţi ale Europei, de unde veniseră apeluri pentru forţa de muncă ieftină din România. A urmat apoi lunga serie de contradicţii între relaxările şi restricţiile reglementate alandala de către Guvernul Orban", a detaliat documentul, potrivit unor surse oficiale.

Potrivit moţiunii PSD, "a fost greu de înţeles pentru români de ce nu puteau circula în spaţiu deschis în parcuri, dar aveau voie să se îngrămădească în spaţii închise în supermarketuri", şi totodată "este greu de înţeles pentru români de ce poţi merge la plajă cu soţul din certificatul de căsătorie, dar nu poţi merge cu propriul copil pe care îl creşti în parteneriat civil".

"Este greu pentru orice cetăţean să înţeleagă de ce, în viziunea Guvernului, este periculos să mergi la teatru, dar eşti în siguranţă când mergi la cazino sau când joci păcănele. Este greu de înţeles pentru cetăţeni de ce în localităţile sub cod roşu este riscant pentru elevi să meargă la şcoală, dar este sigur să se organizeze alegeri în aceleaşi săli de clasă!", adaugă moţiunea.

Un alt capitol din document se referă la "devalizarea bugetului de stat sub paravanul pandemiei".

"Ca şi cum toate acestea n-ar fi fost de-ajuns, raportul recent al Curţii de Conturi privind cheltuielile publice în timpul stării de urgenţă a scos la iveală tunurile financiare incredibile date de guvernanţi sub paravanul pandemiei. Raportul Curţii de Conturi, pe care preşedintele Iohannis şi premierul Orban se fac acum că nu-l văd, ca şi cum nu ar fi existat niciodată, ne dezvăluie cea mai mare fraudă guvernamentală din ultimii 30 de ani. Este de-a dreptul revoltător! În timp ce le spuneau românilor să stea în casă în starea de urgenţă, cei din guvern prăduiau fără nicio jenă bugetul statului, cu măşti neconforme, cumpărate pe şpăgi uriaşe, la suprapreţ, cu plăţi ilegale pentru produse şi servicii nelivrate, cu achiziţii frauduloase prin care s-a drenat banul public către firmele clientelare de partid şi către sediile de campanie ale PNL", arată documentul.

Acesta adaugă că, în prezent, DNA investighează achiziţii publice ilegale la UNIFARM de 140 milioane de euro.

"Hoţia începe să iasă la suprafaţă din aproape toate achiziţiile făcute de Guvern în această perioadă. Pandemia a fost transformată într-o pande-mită generalizată! Corupţia şi spaga au ajuns până în Cancelaria Premierului. Printre cei care au dat şpăgi de sute milioane de euro se află şi omul de încredere al lui Ludovic Orban, care tace culpabil când e întrebat dacă a avut discuţii cu acea persoană în timpul pandemiei", susţine documentul.

Potrivit acestuia, "invocând siguranţa sănătăţii publice, cei din guvern au tranzacţionat vieţile cetăţenilor cu şpăgi şi plăţi ilegale de milioane şi milioane de euro, din bugetul statului".

"Au cumpărat ventilatoare pentru salvarea vieţii pacienţilor la preţuri de 3-4 ori mai mari. Au cumpărat izolete la preţul unui automobil - 17.000 euro bucata! Au cumpărat cu bani publici, de la firmele lor de casă, combinezoane şi echipamente pentru medici cu preţuri de 10 ori mai mari. Şi fără pic de ruşine faţă de temerile românilor în faţa pandemiei au făcut achiziţii de măşti de protecţie la preţuri de 100 de ori mai mari. Aşa s-a distrus iremediabil încrederea românilor în ceea ce spune Guvernul despre pandemie! Nimeni nu mai ştie care este realitatea! Nimeni nu mai ştie dacă o măsură este impusă pentru a combate pandemia sau mai degrabă pentru a umple buzunarele partidului guvernamental înainte de alegeri! Iar, peste toate acestea, constatăm că cele 100 de milioane de măşti nu au ajuns nici până azi la persoanele cu venituri mici, aşa cum prevede legea. Preţul celor 100 de milioane de măşti nelivrate încă s-a înjumătăţit de la momentul semnării contractului", detaliază documentul.

Social-democraţi amintesc în moţiune că "au trecut deja două luni de stare de alertă în care românii cu venituri mici au fost amendaţi că nu şi-au permis să poarte masca de protecţie în spaţiile închise", în timp ce "Protecţia Consumatorului a arătat că 90% din măştile de protecţie importate în guvernarea Orban sunt neconforme şi pun sănătatea oamenilor în pericol".

"În loc să asigure protecţia cetăţenilor în faţa pandemiei, măştile Guvernului Orban devin factor de risc de infectare pentru populaţie, adaugă semnatarii moţiunii.

Potrivit acestora, "cu "Fantasticul Cîţu" România se împrumută cu 1.000 de euro de secundă".

"Guvernarea PNL este o guvernare pe datorie. Prezentul şi viitorul ţării sunt amanetate pe termen lung, din cauza incompetenţei fără margini a acestui Guvern. În numai 9 luni de guvernare, Ministrul Finanţelor Publice a împrumutat peste 105 miliarde lei, de 4 ori mai mult decât guvernarea PSD. Cu o viteză de împrumut de 1.000 euro pe secundă, ponderea datoriei guvernamentale a explodat la 40% din PIB în luna mai 2020. Guvernul nu a dublat alocaţiile copiilor, dar le-a împovărat viitorul cu de 15 ori mai mult suma necesară creşterii alocaţiilor. Dar nu e vorba doar de împovărarea generaţiilor viitoare. E vorba şi de împovărarea bătrânilor din prezent. Cheltuielile suplimentare cu dobânzile pentru împrumuturile fantastice ale ministrului Cîţu, de peste 770 de milioane de lei, ar fi fost suficiente pentru majorarea pensiei minime cu 10% de la 1 ianuarie 2020, aşa cum era prevăzut în programul de guvernare al PSD. Românii plătesc acest preţ al incompetenţei PNL, pentru că, pentru cineva nepriceput în economie, e mult mai simplu să te împrumuţi, decât să dezvolţi economia şi să creşti astfel veniturile la bugetul de stat", spun social-democraţii în document.

Nu în ultimul rând, PSD arată că "nivelul de trai al populaţiei s-a prăbuşit", iar "oamenii au pierdut tot ce câştigaseră în guvernarea PSD".

"Unde s-au dus banii împrumutaţi de Guvernul Orban? Pentru ce plătim acest cost uriaş? Nu se vede nimic în economie! Dimpotrivă, economia se prăbuşeşte, în procente cu două cifre. Nu se vede nimic în nivelul de trai al populaţiei. Dimpotrivă, puterea de cumpărare scade de la o zi la alta, în ritm accelerat. Creşterile de venituri din anii anteriori, toată bunăstarea pe care românii au reuşit să o acumuleze, sunt anulate de prăbuşirea puterii de cumpărare a populaţiei în scurta guvernare PNL", susţine moţiunea.

Documentul mai arată că "Guvernarea PNL a readus austeritatea, sărăcia şi cercul vicios al salariilor mici".

"Salariul mediu net a scăzut cu 161 de lei (4,8%) faţă de decembrie 2019, în timp ce inflaţia este la nivelul de 2,58%. Deci o scădere cu 7,38% a puterii de cumpărare reale în doar 5 luni din anul 2020. Luna mai 2020 a fost a doua lună de scădere a puterii de cumpărare a câştigului salarial mediu, conform INS, ceea ce indică, practic, intrarea în recesiune a nivelului de trai! Ministrul Finanţelor se laudă cu o inflaţie sub 3%. Nu are însă niciun merit pentru asta, pentru că totul se datorează scăderii preţurilor internaţionale la carburanţi şi la energie în contextul pandemiei. Dar pensionarii şi cei cu venituri mici nu îşi permit să circule cu automobilul pentru a se bucura de scăderea preţului la carburanţi. Pentru ei e dureroasă creşterea preţurilor la alimentele de strictă necesitate. Pentru ei contează creşterea preţurilor cu 25% la fructe şi legume. O creştere care nu e acoperită nici de majorarea de doar 14% a pensiilor sau de 20% a alocaţiilor. Scăderea accelerată a puterii de cumpărare a populaţiei adânceşte inechitatea socială, prăpastia dintre cei care au mai mult decât au nevoie şi cei care abia îşi duc traiul de pe o zi pe alta şi conduce la falimentul ofertei interne", se mai arată în moţiunea PSD.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Au încălcat toate regulile impuse cetăţenilor.

    Nerespectarea legii pensiilor, si a alocațiilor este cel mai serios motiv pentru cenzura guvernului. Nerespectare legilor inseamna DICTATURĂ!

    Pai, ei sunt astazi "smecherii Coloniei", deci au liber la orice, regulile si restrictiile sunt doar pt pulime!

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb