MOTIVARE CCR PRIVIND LEGEA INSOLVENŢEI: "Lipsa studiului de impact, din cauza unei actualizări a reglementării privind insolvenţa"

Curtea Constituţională a României (CCR) susţine, într-un comunicat publicat astăzi, că lipsa tezelor prealabile şi a unui studiu de impact detaliat în cazul Legii insolvenţei se poate explica prin faptul că acest act normativ reprezintă o actualizare a reglementării existente deja în această materie.

CCR a publicat astăzi pe site-ul propriu decizia 283 din 21 mai, prin care a constatat că, în raport cu criticile formulate, prevederile din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă sunt constituţionale.

"Aşadar, se observă diferenţa de nuanţă în ceea ce priveşte cele două cerinţe: tezele prealabile pot fi elaborate în cazul unor coduri sau a altor legi complexe, în timp ce studiile de impact sunt necesare în cazul proiectelor de legi de importanţă şi complexitate deosebită. Deşi legea criticată, reglementând sistematic materia insolvenţei, cuprinde 344 de articole, grupate în cinci titluri, nu poate fi calificată drept un cod al insolvenţei, avându-se în vedere sfera sa de aplicare, şi nici nu se poate concluziona că prin conţinutul său normativ impunea elaborarea unor teze prealabile în sensul Legii 24/2000", se arată în motivare.

CCR a reţinut că, potrivit expunerii de motive ce însoţeşte proiectul de lege, a fost creat un grup consultativ de experţi alcătuit din reprezentanţi ai instanţelor judecătoreşti, Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Ministerului Finanţelor Publice (MFP), Băncii Naţionale a României (BNR), Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Uniunii Practicienilor în Insolvenţă din România (UPIR), Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) şi ai mediului universitar juridic.

"Impactul proiectului de lege este prezentat tot în expunerea de motive, dar, într-o manieră lapidară, consemnându-se faptul că proiectul va avea un impact macroeconomic şi concurenţial pozitiv, inclusiv în ceea ce priveşte mediul de afaceri", mai transmite Curtea.

Referitor la critica articolului 77, alineatul (4) din lege, Curtea Constituţională a constatat că legiuitorul a avut în vedere asigurarea echilibrului între drepturile persoanelor cu interese contrare.

"Aşadar, cu ocazia adoptării legii analizate, legiuitorul a optat pentru o altă modalitate de păstrare a echilibrului între interesele părţilor. Această măsură are în vedere atât protecţia intereselor debitorului, cât şi pe cele ale creditorului-furnizor de servicii, precum şi celeritatea desfăşurării procedurii. Aşadar, se urmăreşte, aşa cum se arată şi în expunerea de motive a legii, eficientizarea procedurii care să conducă la reducerea duratei procedurii şi la creşterea gradului de recuperare a creanţelor. Astfel, Curtea reţine că o atare soluţie legislativă ţine seama şi de situaţia în care creditorul, ca urmare a neîncasării sumelor restante, ajunge să se găsească, la rândul său, într-o situaţie economică dificilă, cu consecinţe grave în privinţa bunei desfăşurări a activităţii sale. De altfel, alin.(5) al art.77 din lege prevede că furnizarea serviciului va fi reluată în condiţiile achitării creanţelor născute după data deschiderii procedurii insolvenţei", punctează CCR.

De asemenea, chestiunea plăţii unei taxe pentru a avea acces la Buletinul procedurilor de insolvenţă, prin raportare la dispoziţiile articolului 21 din Constituţie, a mai fost analizată, judecătorii apreciind că accesul la justiţie şi exercitarea dreptului la apărare nu sunt drepturi absolute, legiuitorul putând să prevadă anumite condiţionări în vederea unei bune administrări a justiţiei, condiţionări ce pot îmbrăca şi forma unor obligaţii de ordin financiar.

"Citarea şi comunicarea actelor prin intermediul Buletinului procedurilor de insolvenţă îşi găsesc justificarea în însuşi specificul acestei proceduri şi au drept scop asigurarea desfăşurării cu celeritate a acesteia. Obligaţiile corelative ce decurg pentru părţi în acest caz nu pot fi privite ca aducând o restrângere a dreptului de proprietate ori a dreptului la apărare, atât timp cât părţile au posibilitatea, pe de o parte, să participe la termenele fixate de judecătorul-sindic şi să consulte dosarul în vederea cunoaşterii tuturor actelor de procedură depuse la acesta, iar, pe de altă parte, au posibilitatea de a solicita în cadrul cheltuielilor de judecată toate sumele avansate în vederea realizării drepturilor lor pe calea acestei proceduri, invocând în acest sens dispoziţiile Codului de procedură civilă privind cheltuielile de judecată", mai menţionează judecătorii.

CCR susţine că şi critica referitoare la instituirea unei discriminări între participanţii la procedură cu domiciliul/sediul în România şi cei din alte state ale Uniunii Europene este neîntemeiată, din cauză că legiuitorul a stabilit ca anumite acte de procedură (de exemplu comunicarea citaţiilor) a convocărilor şi a notificărilor către participanţii al căror sediu, domiciliu sau reşedinţă se află în străinătate, să se facă potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă coroborate cu prevederile Regulamentului (CE) nr.1.346/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Regulamentului (CE) nr.1.393/2007.

"Soluţia propusă de legiuitor a fost aleasă tocmai pentru a se asigura egalitatea între participanţii aflaţi în situaţii diferite", transmite motivarea.

Pe de altă parte, CCR subliniază faptul că legiuitorul a dorit acordarea unei şanse debitorilor de redresare eficientă şi efectivă a afacerii, permiţând încheierea de contracte care să ducă la o atare finalitate.

"Pentru a stimula eventualii creditori să participe la salvarea debitorilor, legiuitorul a instituit posibilitatea pentru aceşti creditori, ca o măsură de siguranţă pentru ei, de a cere în termen de 60 de zile de la data luării măsurii de către administratorul judiciar sau a hotărârii instanţei de judecată deschiderea procedurii falimentului. Mai mult decât atât, cererea creditorului menţionat este supusă aprobării judecătorului-sindic, în condiţiile art.143 alin.(2) şi (3) din lege. Aşadar, deschiderea procedurii de faliment nu intervine doar la cererea creditorului", se mai arată în documentul citat.