Jose Mourinho a clarificat, printr-o declaraţie publică pe site-ul lui Real Madrid, zvonurile privind o eventuală plecare a sa de pe Bernabeu: "NU plec!", potrivit HotNews.ro
Astăzi, Canal+ anunţase, într-un buletin de ştiri, că Mourinho este gata să părăsească Realul, din cauza evenimentelor petrecute după Supercupă. Mourinho a negat ştirea: "Mulţi au fost impresionaţi de calitatea jocului din presezon şi ar fi surprinşi să mă vadă plecând într-un asemenea moment... NU!"
În aceeaşi "scrisoare", Mourinho se referă la incidentele de la Supercupă: "Le cer scuze fanilor lui Real, şi numai lor! Unii oameni s-au adaptat mai bine la ipocrizia din fotbal, îşi ascund feţele şi vorbesc în şoaptă prin tunel. Nu am învăţat să fiu un ipocrit şi nici nu vreau!"