Mugur Isărescu: "Banca Centrală continuă să fie unul dintre cei mai mari consumatori de informaţii statistice"

F.D.
Bănci-Asigurări / 12 iulie

Sursa foto: Platforma X

Sursa foto: Platforma X

Banca Centrală continuă să fie unul dintre cei mai mari consumatori de informaţii statistice în perioada curentă, marcată de transformări profunde ale societăţii şi economiei româneşti, a afirmat guvernatorul BNR Mugur Isărescu, într-un mesaj prezentat de Leonardo Badea, viceguvernator al instituţiei, la aniversarea a 165 de ani de la înfiinţarea INS, relatează Agerpres.

Potrivit acestuia, atribuţiile BNR nu ar putea fi îndeplinite în condiţii optime fără analize şi previziuni care sunt bazate pe datele statistice ale Institutului Naţional de Statistică (INS).

"Împreună, Institutul Naţional de Statistică şi Banca Naţională a României exercită funcţii complementare şi vitale în activitatea statistică, între cele două instituţii existând, de altfel, o colaborare istorică generatoare de sinergie. Această colaborare are un rol important în fundamentarea şi implementarea politicilor economice şi financiare, asigurând stabilitatea şi dezvoltarea economică durabilă a României. Banca Naţională a României pentru îndeplinirea funcţiilor sale de asigurare a stabilităţii preţurilor, a stabilităţii financiare şi de supraveghere a sectorului bancar, se bazează pe date economice precise şi actualizate, obţinute prin colaborarea cu Institutul Naţional de Statistică. Aceste date sunt utilizate pentru a elabora, aşa cum ştiţi, analize economice riguroase şi pentru a fundamenta deciziile de politică monetară. Colaborarea dintre Banca Naţională a României şi Institutul Naţional de Statistică are o istorie îndelungată, încă de la sfârşitul secoului al XIX - lea, odată cu înfiinţarea celor două instituţii", a subliniat Isărescu în mesajul transmis.

În opinia sa, o perioadă de referinţă în istoria colaborării dintre Banca Naţională şi Institutul Naţional de Statistică a fost acea în care au fost parcurse, împreună, etape din cadrul procesului de aderare la Uniunea Europeană.

"Am continuat cooperarea strânsă, apoi, pe întreg parcursul european al României, pentru a se conforma standardelor Eurostat şi pentru a îndeplini criteriile de convergenţă economică, Institutul Naţional de Statistică şi BNR şi-au armonizat practicile de colectare şi analiză a datelor cu cele existente la nivel european. Aceasta a implicat adoptarea unor metodologii avansate şi alinierea la standardele internaţionale. În perioada curentă, marcată de transformări profunde ale societăţii şi economiei româneşti, Banca Centrală continuă să fie unul dintre cei mai mari consumatori de informaţii statistice, iar atribuţiile noastre nu ar putea fi îndeplinite în condiţii optime fără analize şi previziuni care sunt bazate pe pe date sau pe datele statistice ale Institutului Naţional de Statistică", a explicat guvernatorul BNR în mesaj.

Potrivit acestuia, relaţiile de strânsă colaborare şi conlucrare dintre cele două instituţii reprezintă "un exemplu de excelenţă în cooperarea inter-instituţională, într-o lume economică din ce în ce mai complexă şi interconectată. "Această colaborare strategică este esenţială pentru asigurarea unui viitor prosper şi stabil pentru ţara noastră", a precizat Isărescu.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. mai sunt si altii… din banci comerciale si fonduri speculative… chiar pe ro…

    s c c r e t 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb