Mugur Isărescu câştigă lunar (salariu plus indemnizaţie) 13.601 euro

Andrei Stan
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 4 august 2016

Mugur Isărescu

Mugur Isărescu



Actualizare 18:05 Isărescu: "Bonusuri se dau, la BNR, în număr limitat şi doar unor salariaţi cu performanţe deosebite"

Banca Naţională a României (BNR) poate să acorde angajaţilor săi, în baza legii privind statutul instituţiei, bonusuri de performanţă în sumă de maximum 2% din profitul obţinut, dar numai în cazul unor performanţe deosebite, a precizat astăzi Mugur Isărescu, într-un briefing de presă.

"Conform Legii 312/2014 privind statutul BNR, articlul 43, salariaţii BNR pot participa la profitul băncii după virarea la buget a 80% din veniturile nete realizate de bancă. Suma rămasă, de 20% din profit, se utilizează în primul rând pentru majorarea rezervelor statutare ale Băncii Naţionale şi a surselor proprii de investiţii. După aceasta se poate, cu aprobarea Consiliului de Administraţie, constitui fondul de participare la profit al salariaţilor în cuantum de maximum 10% din suma rămasă, adică maximum 2% din totalul profitului BNR. O mică parte din aceşti 2% poate fi destinată unor premii de performanţă acordate numai salariaţilor cu realizări remarcabile. Cu alte cuvinte, bonusuri se dau în număr limitat şi numai unor salariaţi cu performanţe cu totul şi cu totul deosebite", a declarat guvernatorul Băncii Centrale.

Acesta a subliniat că, în perioada 2009 - 2010, salariile conducerii executive a BNR nu au crescut, aşa cum s-a vehiculat în presă. Isărescu a mai spus că, în 2010, atât salariile conducerii băncii, cât şi ale tuturor angajaţilor au fost reduse cu 25%.

(S.A.)

-----------

Actualizare 17:00 Lucian Isar: "Declaraţia de avere de la ANI va demonstra că veniturile lunare ale guvernatorului Isărescu sunt de aproape 40.000 de euro"

Declaraţia de avere de la ANI, în momentul în care va fi făcută publică cum cere legea din România, va demonstra că veniturile lunare ale Guvernatorului Isărescu sunt de aproape 40.000 de euro, a afirmat economistul Lucian Isar, într-o postare pe blogul său.

"Declaraţia de avere de la ANI, în momentul în care va fi făcută publică cum cere legea din România, va demonstra că veniturile lunare ale Guvernatorului Isărescu sunt de aproape 40 de mii de euro lunar. Acestea cuprind salariul de bază, indemnizaţii, bonusuri fixe, bonusuri excepţionale, diurne fenomenale, sporuri, pensie. În momentul publicării declaraţiilor de avere se va observa şi creşterea susţinută a veniturilor pe timpul crizei din România şi pregătirea pentru pensionarea din 2014 (cresc veniturile în 2013 deşi banca nu a mai înregistrat profit)", precizează Lucian Isar.

Potrivit fostului ministru în Guvernul Ponta, nu este prima dată când Mugur Isărescu dezinformează în conferinţă de presă referitor la elemente de avere ce ar trebui declarate public.

"Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat, ieri, că nu a luat niciodată un credit de la Volksbank, întrebat despre momentul în care banca austriacă a trimis scrisori clienţilor în care îi informa că va fi prelungită perioada de percepere a unui comision, din pricina politicii de rezervă minimă obligatorie a BNR, la sfârşitul lui 2008. Declaraţia de avere a lui Isărescu arată însă că acesta a avut un credit de la banca austriacă, contractat în 2006", a adăugat economistul.

(G.F.)

---------

Mugur Isărescu, şi-a dezvăluit astăzi, într-o conferinţă de presă, salariul lunar. Isărescu spune că, în acest moment, câştigă, din salariul net plus indemnizaţia de conducere de la Banca Naţională a României, 13.601 euro/lună şi că nu încasează pensie.

Isărescu a anunţat că primeşte, în calitate de guvernator al Băncii Naţionale a României (BNR), salariul net de 42.727 de lei, adică 9.495 de euro, şi o indemnizaţie lunară de preşedinte al Consiliului de Administraţie al BNR de 18.476 de lei, adică 4.105 euro.

"Consiliul de Administraţie a constatat că în multe bănci centrale s-a accentuat şi diversificat procesul de transparentizare. In consecinţă, Consiliul de Administraţie al BNR a decis să facă publice minutele şedintelor de politică monetară. Pe baza acestei decizii privind publicarea salariilor, am decis să prezint în avans salariul net şi indemnizaţia de conducere ce revin guvernatorului BNR", a declarat Isărescu.

"În avans, pot să va spun că salariul de Guvernator este de 9.495 de euro net lunar, plus indemnizaţia de conducere de 4.105 euro. În total, 13.601 euro, la un curs de 4,5 lei/euro", a precizat Guvernatorul BNR.

Isărescu a precizat că BNR a luat această hotărâre, de publicare a salariilor şi a minutelor şedintelor de politica monetară, în contextul în care toate băncile centrale europene fac demersuri în sensul creşterii transparenţei procesului decizional.

Totodată, guvernatorul BNR a menţionat că nu a depus cerere de pensie la Casa Teritorială şi nu încasează şi pensie, pe lângă salariu.

"Conform Codului Muncii, începând cu 1 iunie 2014, la împlinirea vârstei de 64 ani şi 10 luni am îndeplinit condiţiile cumulative de muncă şi stagiu de pensionare, dar contractul meu de muncă cu Banca Naţională a continuat pe baza deciziei Parlamentului de numire în funcţia de guvernator. Nu am depus cerere de pensie la Casa Teritorială de pensii şi, ca urmare, nu mi s-a calculat, nu mi s-a stabilit, nu am încasat pensia şi nu s-a cumulat pensia cu salariul. Am considerat că acesta este un gest normal şi frumos să nu încasez şi pensia atâta vreme cât încasez un salariu de la BNR. Pensia va intra în plată după depunerea acestui dosar şi nu se plăteşte sub nicio formă retroactiv, indiferent când are loc această depunere a dosarului", a explicat guvernatorul Băncii Centrale.

Mugur Isărescu şi-a publicat recent declaraţia de avere, fără a preciza care este salariul pe care îl primeşte ca guvernator al BNR.

În luna iulie, economistul Lucian Isar a scris că Isărescu ar cumula şi pensia şi salariul. Tot Isar a scris că, din cumulul pensiei cu salariul şi cu alte venituri obţinute în calitate de guvernator al BNR, Isărescu ar încasa lunar circa 40.000 de euro. Purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, a reacţionat la acel moment şi a precizat că Lucian Isar "nu are nicio bază pentru a avansa suma respectivă".

BNR a decis publicarea veniturilor membrilor CA şi a minutelor şedinţelor de politică monetară

Banca Naţională a României (BNR) a decis, în şedinţa de astăzi, să crescă gradul de transparentizare a informaţiilor legate de activitatea instituţiei, prin publicarea minutelor şedinţelor de politică monetară ale Consiliului de Administraţie şi a veniturilor realizate de membrii CA.

"Consiliul de Administraţie al BNR, întrunit în şedinţa din 3 august 2016, a analizat modul cum a evoluat în ultimii ani, la nivelul băncilor centrale membre ale Sistemului European al Băncilor Centrale, raportul între independenţa instituţională şi transparenţa procesului decizional. Pe baza datelor analizate, s-a constatat că în multe bănci centrale ale sistemului european s-a accentuat şi diversificat procesul de transparentizare şi informare publică, cu deosebire cel legat de deciziile de politică monetară şi de salariile conducerii executive", se arată într-un comunicat al BNR.

Conţinutul şi modul de publicare a informaţiilor privind deciziile de politică monetară şi a veniturilor se vor stabili în şedinţa Consiliului de Administraţie din luna august, precizează instituţia.

(I.S.)

Opinia Cititorului ( 80 )

  1. cum s-ar zice milionar- in euro- din leafa de bugetar doar de cand a inceput criza incoace.

    Eu zic ca Isar mananca deliciu turcesc. Iar presa romaneasca ce a inghit mizeriile lui merita sa fie facuta de rusine.

    1. in cautare de kakaolu kremali ciklet

      Eu zic ca Isarescu nu ne-a spus tot.

      Isar a vorbit despre venitul mediu al lui Isarescu.

      Guvernatorul se refera smechereste doa la salariu, iar statul ii va plati si pensie din 2014.

      Ca si in cazul hotiilor mafiei lui Basescu vom afla oficial realitatea abia dupa debarcarea securisto-comunistilor. 

      Atac la persoana fara nici o dovada care nu incalca regulamentul bursa pentru xa e de la oamenii de bine

      Speculatie si defaimare care nu incalca regulamentul comentariilor bursa

      Aha...deci Isar a adunat cu cat scoate si din vin. Acum e clar. :))

      Tu ai citit articolul. Legea spune ca daca nu ai depus dosarul, nu primesti pensia pentru perioada trecuta. Du-te la control psihiatric, dementule.

      Atac la care persoana?

      Defaimare e ce spui tu.

      Nu. Isar a calculat si bonusurile. Mita din vin nu e pusa.

      Demență este să te știi un comunist incapabil și totuși să perseverezi să nenorocești zeci de milioane de români timp de 26 de ani.

      Va lua pensie din 2014. 

      Esti un mincinos oribil. Citeste legea incompetentule. Va lua pensie incepand cu data depunerii dosarului. Adica in viitor. Postac scelerat.

      Isarescu este respectat de cei mai multi dintre romani. Doar tu, fomistule, esti frustrat pentru ca nu intelegi nimic din nimic. Care zeci de milioane de romani? Nu am fost niciodata atatia.

      La pensionarea la limita de vârsta plata se face din momentul introducerii cererii. Dupa ce se depune cererea se plătesc retroactiv toate drepturile care curg din momentul îndeplinirii vârstei de pensionare.

      Dacă eram frustrat mă lansam în invective goale ca voi, slugilor securiste.

      Râd de voi cu argumente. 

      n-ai niciun argument, doar minciuni

      nu se plateste nimic retroactiv

      Nu se plătește nimic retroactiv, doar pensia pentru limită de vârstă de la momentul îndeplinirii vârstei de pensionare, bineînțeles, după ce depui cererea de pensionare.

      Deci Isărescu economisește pensia din 2014. 

    Lucica pai ce facem bre? Ce calcule si ce model econometric ai folosit de-ti dadusera patrujdemii de euro? Al catelea calcul aiurea arunca asta pe piata si lumea il vrea guvernator sau viceguvernator ca cica stie lucruri? Daca stia lucruri facea bani pentru el ca pe unde s-a dus a lasat in urma numai scandaluri sau lucra la o banca pe-afara cum e Chidesciuc. Sigur o sa iasa si-o sa spuna ca restu pana la 40.000 sunt ascunsi prin manevre contabile ca la Dragonu Rosu :)) De unde tot apar patzakinele astea la costum care culmea sunt si crezute si promovate de toti nimenii gen Rares Bogdan ca afara era sofer pe autobuz sau cel mult in front office la o banca regionala.

    1. doua probleme: 1.cat e cursul? Un om de pe strada spune 4,5l/e, dar eternul guvernator, super precis si exact stie ca e o institutie, pe care intamplator o conduce, ce il calculeaza zilnic cu 4 zecimale si acolo da altceva, adica o valoare exacta. Ca asa a mai diminuat salarul in EUR cu cateva sute, adica cu un salar mediu, e colateral.

      2. Tot ma miram ce vrea Isar. Acum aflu. Cica, suparata fiind pe vremuri sotia ca a abandonat-o vicele, s-a gandit cat, sotul sa fie mai tare ca ex-ul si sa fie guvernator, nu vice.

      Concluzie: Sotia va fi fericita, dar noi? Avea si Isarescu multe tinichele, dar destul de vechi, mai recent doar asta ca nu vrea EUR, ca pierde din putere, dar asta chiar nu se compara. Nu cred ca pentru a rezolva problemele Alinutei trebuie sa bramburim si mai tare tara. 

    exista doua ro

    una a lor: bancheri, manageri corupti politicie i, securisti- cu un bugett sri de 400 mil euro

    restul 

    isarescu si-a spus salariu acoperin alte cheltuieli de lesonal exorbitante ale bnr

    ceilalti membri ca, directori , decont deplasari, etc 

    asa e si la guvern si in servicii  

    salariu e un bonus dak restul e pe.gratis 

    ( ex un sef sri are chiria decontata, benzina la fel etc) 

    1. Vrem dovada de la ANI,ca din ce spune el ,la cat de uituc este......Si ca a luat credit a uitat.Si inca ce se stropsea la ziarist ca l-a intrebat.....

      pai asta zic

      perdea de fum securista 

      zi - le la prosti ceva- salariul tau, dar ascunde mult mai mult 

      salariile celorlalti, cheltuieli cu deplasari si simpozioane etc 

      viata de baban adica la sta 

      ca la asf 

      ca in servicii 

      ca in universitati unde sefii toaca fonduri europene de mii euro pe luna

      ca in ministere etc 

      Ii mai trebuie putin Memo Plus....

      Sa faca public bilantul la sfarsit de an.

      Sa vezi atunci cheltuieli de personal. 

      poate cetateanul isarescu s-a gandit ca e totusi obligatkriu sa s rie venifurile- protocolul incheiat cu ani e o aberatia- chiar si sefii sri isi publica veniturile- asa ca transparenta subita a lui isarila are poate legatura cu pericolul de a fi cercetat pt o banala necompletare completa a unei decl. de avere

      lup batran stie ca atunci cand devii nepopular esti aruncat de pretorienii securisti in multime, pardon in fata legii 

      exact! e ciudat ca ia aceasta decizie fix acum. cineva simte cum i se clatina scaunul?

    S-a dovedit ca Lucian Isar este un frustrat care arunca mizerii in public. Toti postacii de aici ar trebui sa se consulte la cap daca inca il mai cred pe Isar. Paranoia se poate trata. Prostia lor insa nu.

    BNR si-ar fi aprins mai putine paie in cap, daca ar fi luat aceasta decizie mai repede. la fel, Isarescu si-ar mai salva ceva din onoare daca s-ar cara acum, cat gloria lui inca mai pastreaza ceva stralucire pentru cei care nu au bunusl simt sa citeasca un ziar economic si sa isi puna cateva intrebari, decat mai tarziu, cand isi va pierde cu totul credibilitatea. un mandat de 25 de ani aduce mai mult cu Gadaffi, decat cu un lider intr-o democratie.

    1. totusi, ciudata justificarea acestei decizii...BNR se transparentizeaza pentru ca si celelalte banci centrale devin mai "publice". nu, serios? sau era BNR cu mult in urma politicilor transparente ale celorlaltor banci centrale? sau este BNR sub asediul celor s-au saturat sa inghita gogosile isaresciene si vor mai multe parghii de control asupra "redutei"?

      bai frustratilor, doar fomistii sunt interesati de salariile altora, muritorilor de foame

      E vorba de banii contribuabililor.

      Cultul ștabilor derivă din Securitatea ceaușistă, voi sunteți mai presus de cei cărora le luați banii. 

      este vorba de banii contribuabililor dar si ce? ajunge prostul si fomistul postac sa stabileasca grila de salarii? in sistemul privat nu se stiu salariile ci cum se plaseaza in piata, mediana, medie si alte metrici

      fomisti frustrati 

      Treaba contribuabililor este să știe ce fac funcționarii publici cu banii lor.

      Sunt zeci de milioane de români fomiști frustrați pentru că furați de 26 de ani. 

      nu, tu esti comunist penibil

      Si daca sunt banii tai, ce? Politistul, fiind platit de tine, nu are voie sa iti dea amenda? Cunoasterea salariului permite cocalarilor precum fomistii postaci de aici sa il umileasca pe politist, de exemplu. Face parte din fisa postului.

      In Romania comunista, cunoasterea salariului este o dezbracare si o lipsire de dreptul la viata privata. In Vest este mai in regula, ca nu sunt atat de multi perversi ca postacii de aici, comunisti penibili. Dar in Romania te injura pe la toate colturile ca nu intelege ion cu wc-ul in curte, de ce te plateste el. Ce penibil. Chiar daca pe ion cu wc-ul murdar il cheama isar sau olescu, etc. 

      Isarescu e un comunist penibil. A respins atacul speculativ din 2008 depreciind pana la urma leul in 4,3 si prabusind PIB-ul la -7 prin cresterea dobanzii la 10%.

      Asta este in regula, sa stii ce fac "de banii tai", dar nu cati, cu precizie. Lasa-i sa aiba si viata privata.

      Comunistii de la BNR se joaca de-a democratia. Daca ati vrut ANI si declarati venituri, trebuie sa fie publice.

      Nu fii penibil. Prostanacii de tip Isar sau Catu spun ca nu a fost niciun atac. Ori a fost, ori nu a fost.

      Comunistul Isarescu a afirmat ca a respins atacul speculativ. Dupa ce l-a respins a depreciat singur leul, de comunist inteligent.

      Bune intentii mai ales pentru a lupta contra coruptiei. Dar, daca ne uitam in trecut, ANI a rezolvat doar cazuri de incompatibilitate. Sursele veniturilor nu au adus nicio acuza. Nu exista nimeni penalizat pentru castiguri care nu corespund cu realitatea. Toti le ascund cumva.

       

      Nu-l intreaba nimeni pe Busoi cum a devenit multi-milionar fiind student la drept si notar debutant. 

      Atunci, la ce serveste declararea veniturilor? Sa vad eu ca Busoi este avut, fiind incompetent si prostanac de-a dreptul? Declararea veniturilor la ANI nu ajuta la nimic. 

      Adica, mai concret, nu se uita nimeni pe contractele notariale ale lui Busoi sa spuna, ca in cazul Ponta: aici nu ai facut niciun serviciu, aici ai incasat de 100 de ori mai mult decat alti confrati iar clientul era un beneficiar de contracte publice.

      Atunci la ce bun este ANI si declararea veniturilor din salarii? Este un abuz la dreptul la viata privata. Iar binele public nu s-a vazut. 

      ANI n-a rezolvat nimic. Jurnalistii de investigatie pot folosi acele informatii pentru a demonstra interesele functionarilor publici cand braveaza pe o tema sau alta.

      Ai tot dreptul la viata privata in mediul privat. Poti renunta usor la mentalitatea de bandit pe banii contribuabililor.

      Te inseli. In nicio declaratie ANI nu exista detaliata sursa veniturilor dincolo de primul nivel. Busoi a declarat:

      - venit notarial: 2 mil euro 

      De unde, de la cine, nu se stie.  

       

      Doar prostii declara la ANI: 

      - sponsorizare Soros: 1 mil euro 

      Adicatelea, schema este ca iti faci firma paravan si atunci nu mai scrii nimic la ANI. Doar profitul de pe firma, daca nu l-ai ascuns si pe ala. 

      Fals comunistule. Am drept la viata privata fiindca este in CONSTITUTIE, indiferent unde muncesc, la stat sau la privat, prostanacule. Terorist comunist ce esti.

      Tu invata sa-l respecti, mojicule. 

      Bai comunistule, ai tot dreptul sa-l intrebi pe un slujbas la stat daca isi indeplineste obiectivele, daca isi face fisa postului. Exact cu cat il platesti pe el nu te intereseaza. Te poate interesa plaja salariala, scara de salarii, etc. Asa se procedeaza in civilitate.

      Teroristii comunisti s-au scolit pe vremea lui Ceausescu si ne dau lectii de capitalism de 26 de ani ca guvernatori.

      Doar comunistii de la conducerea statului comunist credeau ca li se cuvine totul.

      Productia era depasita la hectar, leafa mergea, iar tinta de inflatie era tot timpul la arat. 

      E un simplu hot.

      Hartuirea ziaristului.

    LIBERTE

    FRATERNITE 

    EGALITE

    Listati mai BNR-ul pe bursa sa mai manance si gurile noastre nu numai ale voastre.

    1. Cum sa listeze bnr la bursa, idiotule? Bnr e o institutie nu o firma. Colegii tai si mai analfabeti decat tine cred ca daca BNR contine cuvantul banca e o institutie de credit. Bnr nu poate fi listat la fel cum guvernul sau presedintia sau justitia nunpot fi listate. Tara de analfabeti [...] cu drept de vot si acces la internet.

      Rahan a ajuns in ventilator. Nimic nu mai spala BNR-ul. :)

      Emigreaza in china, inteleg ca aici te sjmti singur si neinteles in desteptaciunea ta.

      Sau in iran 

      Sau in coreea de nord

      Netul e restrictionat in tarile astea, o sa fii cel mai destept acolo 

      Pai sa n-o mai spele, crezi ca-i a mea sfertliteratule? Problema e ca tu si colegii tai credeti ca daca bnr are in titulatura cuvantul banca e o banca ca cea de la care ti-ai luat tu creditul in franci. Bnr e o autoritate a statului, autoritatea monetra. Ar putea sa nu se numwasca BNR ci AMS de la Autoritatea Monetara a Statului. Si astia ca tine care ii voteaza pe cei care ne conduc, Dragnea si Gorghiu care vrea sa si-l faca barbat pe Lucian, cer sa fie listata. Intelegi speculantule? Si se pare ca mesajele cu cenzura la bursa se cam adeversec. Daca il faci idiot si hot pe isarescu nu se cenzureaza, daca il faci profitor pe Lucian Isar se cenzureaza.

      Angajații BNR au statut de funcționari publici și ei sunt principalii speculatori pe cursul de schimb, în condițiile în care cunosc intervențiile BNR-ului în piață.

      Da, cred ca daca o tot tii asa, te voi cenzura.

      Si nu se va pierde nimic, tot ceea ce spui cu aerul ca inveti ceva, nu este decit loc comun.

      Singurele originalitati sint hartuirea ziaristului si improscarea cu noroi a gazdei. 

    Cata inclestare pe aici doar pt ca bnr ul isi face publice salariile. Zici ca le doneaza, nu ca le scrie pe o hartie. Cati bani are bagati in bursa tipul cu care iesi in oras, asta tine de viata privata, nu salariul oamenilor care decid cursul unei natiuni. Cand conduci bnr, sa te astepti sa te caute oamenii si n fund ca sa se asigure ca ti faci treaba cum trebuie, si nu pt unu sau altu. Este isarescu de asupra oricarui dubiu? Nu, nimeni nu este. De aceea, e nevoie de transparenta totala.vrei viata privata? Pleci la vie si vinzi vin

    1. Angajatii BNR au incalcat legea prin nedeclararea veniturilor.

      Dupa ce le vor declara se va vedea cu cat au incalcat legea. Se strange latul. :) 

    Sunt de acord cu cele câteva comentarii care pun dreptul la viață privată mai presus de dorința unor scelerați de a bârfi câți bani iei acasă. Nu le mai repet, îmi plac mult, ca și cum ar fi ale mele.

     

    Sunt mai multe aspecte aici: 

    - Unii au zis că sunt banii contribuabilului. Adevărat dar doar atât. Contribuabilul nu este stăpânul/patronul lui Isărescu. LEGEA este stăpâna lui. 

     

    - Legea este nedreaptă pentru că abuzează de dreptul la viață privată a responsabilului public. Orice persoană care apare la TV, inclusiv Isar, ar trebui să își declare salariul și toate interesele. Ai intenția de a influența opinia publică, de a propune sau schimba agenda publică, legi publice, etc, atunci lasă opinia publică să te cunoască la fel ca pe Isărescu. Dar nu, ziariștii Bursa nu și-au declarat niciodată mizele bancare deși atacă băncile toată ziua. Cititorilor, nu ați vrea să știți cele mai mari trei salarii ale ziariștilor? Nu ați vrea să știți dacă dna Olescu are credite CHF pentru că scrie mult pe această temă. Orice om normal la cap poate suspecta niște influențe oculte. 

     

    - Legea spune că trebuie declarat salariul în clar. Trebuie să recunoaștem că legea ANI nu a avut niciun efect. Nimeni nu a fost urmărit pentru venituri nejustificate ca urmare a unei declarații de avere. Înseamnă că sunt alte metode. Atunci, de ce să abuzăm de dreptul la viață privată dacă nu avem niciun beneficiu din asta? S-a dat exemplul Bușoi. Este parvenitul perfect din venituri nejustificate pentru competențele lui și momentul carierei în care se afla (făcea în paralel o facultate și era notar câștigând milioane). 

     

    - Unii au spus că trebuie să responsabilizezi angajatul public. Perfect de acord. Și ce treabă are asta cu câți bani iei acasă? Nu ar fi suficient să știi că ești pe treapta 7 de salarizare, între 5 și 10 mii €? Nu este asta suficient? În mediul privat, cel mult se publică astfel de grile, dar niciodată salariul concret. Te interesează îndeplinirea obiectivelor și fișa postului. 

    - A nu se confunda un CEO și compensațiile lui dintr-o companie listată public și un funcționar public. Acționarii sunt proprietarii companiei, dar nu știu scara de salarii și nu știu cu cât este plătit un angajat oarecare. Cetățenii nu sunt proprietarii statului. Căutați în Constituție și vedeți că nu scrie așa. Este fundamental. Relația cetățean-stat este alta dar nu de proprietate. Referitor la compensarea CEO din rapoartele financiare, adevărul este că acest detaliu este doar can-can și servește doar la bârfele publicului. Nimeni nu a folosit niciodată acea informație. Dar a servit la escaladarea salariilor la CEO, toți comparându-se între ei. 

    1. La pensionarea la limita de vârsta plata se face din momentul introducerii cererii. Dupa ce se depune cererea se plătesc retroactiv toate drepturile care curg din momentul îndeplinirii vârstei de pensionare.

      Isărescu a încălcat legea. Nu și-a declarat veniturile la ANI.

      Legea nedreaptă a fost încălcată de către Isărescu. Nici șefii serviciilor secrete n-au făcut ce și-a permis Isărescu. 

      Ești un mincinos propagandist. Nu vrei să citești legea? Este Legea Pensiilor:

       

      ART. 104 

      (1) În sistemul public de pensii, pensiile se cuvin de la data îndeplinirii condiţiilor prevãzute de prezenta lege, în funcţie de categoria de pensie solicitatã. 

      (2) Pensiile se stabilesc prin decizie a casei teritoriale de pensii sau a casei de pensii sectoriale, dupã caz, emisã în condiţiile prevãzute de prezenta lege, şi se acordã de la data înregistrãrii cererii. 

       

      ART. 105 

      În sistemul public de pensii, pensiile se plãtesc de la data acordãrii, stabilitã prin decizie a casei teritoriale de pensii sau a casei de pensii sectoriale, dupã caz, cu excepţia pensiei anticipate şi a pensiei anticipate parţiale, care se plãtesc de la data încetãrii calitãţii de asigurat. 

       

      Te rog să nu mai rumegi niciodată mizeriile pe care le debitezi pe aici. Citește legea. 

      SECŢIUNEA a 7-a

      Stabilirea şi plata pensiilor 

      ART. 103 

      (1) Pensia se acordã la cererea persoanei îndreptãţite, a tutorelui sau a curatorului acesteia, a persoanei cãreia i s-a încredinţat sau i s-a dat în plasament copilul minor, dupã caz, depusã personal ori prin mandatar desemnat prin procurã specialã. 

       

      (2) Cererea de pensionare, împreunã cu actele prin care se dovedeşte îndeplinirea condiţiilor prevãzute de prezenta lege, se depune, începând cu data îndeplinirii acestor condiţii, la casa teritorialã de pensii competentã, în a cãrei razã domiciliazã persoana. 

       

      "se acordă de la data cererii" .... este clar? 

      Hai să o aducem să depună mărturie și pe șefa Casei Naționale de Pensii.

       

      "Drepturile se acordă cu data solicitării dacă îndeplineşti condiţiile. Plata pensiei intervine după ce se stabilesc drepturile şi se face în sistem mecanizat, nu se poate face în aceeaşi zi, dar se primesc retroactiv, de la data depunerii cererii", a precizat Ileana Ciutan. 

      Bichichi, cum s-a pensionat Isărescu dacă n-a depus cererea de pensionare?

      „Da, s-a pensionat când a împlinit 65 de ani” a spus Suciu

      Bichichi, minciuna are picioare scurte, iar IQ-ul tău nu trece de 1. 

      Suciu are de explicat cele două propoziții care se bat cap în cap. El este singurul care a spus că Isărescu s-a pensionat. Apoi a spus că nu și-a depus dosarul. Confirmat de Vasilescu.

      Deci, Isărescu NU S-A PENSIONAT. Este foarte simplu. 

      Vad ca esti influentabil si ca este de ajuns sa vezi ca se repeta ideea ca BURSA "ar ataca toata ziua bancile", ca sa ti-o insusesti, devenind coleg si prieten cu cel care apare pe la ora 1.00 din noapte si nu face nimic altceva decit sa ma injure.

      Sa ma astept sa ma injuri si tu?! 

      Este evident ca in acest moment aderi la aberatii: functionarul public trebuie sa fie controlabil de publicul pe care il serveste (esl "servitor public", expresia ta "responsabilul public" este doar o metafora nepotrivita democratiei, sugerind ca ar fi "responsabilul asupra noastra" cum ar fi dirigintele clasei). 

      Vrea "intimitatea" salariului, atunci se duce in sectorul privat. 

      Pina una-alta, exista o lege care obliga administratorii BNR sa-si publice salariile si chiar cheia in care tu esti cel care intelege lucrurile, "LEGEA este stăpâna lui". 

      In realitate, legea nu poate fi stapina nimanui, ca nu-i o persoana, ci o regula, deci un reper pentru control, iar controlul il exercita contribuabilul (folosesti atit de multe metafore strimbe in aceasta interventie, incit ma intreb daca, intradevar acest mesaj parvine de la Cristi C.). 

      BURSA nu are nici o "miza bancara", nu are nici un credit, nu are nici o actiune la nici o banca, nu este in nici un fel obligata vreunui grup de afaceri sau politic. 

      Unii ziaristi au credite - sa scrii despre banci, in conditiile in care ai credit, este asta vreun conflict de interese? 

      Mai ales ca, asa cum face doamna Olescu, nu face dacit sa relateze evenimente (sint singurul din Redactia BURSA care a exprimat opinii asupra evolutiilor recente ale activitatii bancare si, ma rog, nu numai ca nu am vreun credit in curs, dar nu am luat niciodata vreun credit, de la nimeni, banca sau alta entitate). 

      Vresi sa-mi stii salariul? 

      Am sa ti-l spun, cind mi-l vei plati tu si n-o sa ma fofilez ca voi, niciodata. 

      Mi-ar fi rusine sa-mi ascund cistigurile fata de cel care mi le plateste - se numeste nesinceritate si prilejuieste hotia.

      Te rog, te-am mai vazut pe margine, dar acum chiar ai scapat haturile. 

      Fundamental si comunist de gresit. "Vrea "intimitatea" salariului, atunci se duce in sectorul privat."

       

      Dreptul la viata privata nu este limitat in Constitutie de natura publica a angajatorului. 

      Salariul tuturor din redactie este platit in mod direct sau indirect de catre public. Merita sa stie. Nu va mai ascundeti dupa cires. 

      Dle Make, ati scris bazaconii pe cm2.

      Legea este doar o regula pentru cei obisnuiti sa o ocoleasca. Regula este mersul la sala de gimnastica, nu legea. Iar controlul nu il exercita contribuabilul. Controlul de legalitate il exercita tribunalul. Contribuabilul este doar un bagator de seama ca dv. 

    Declarația de astăzi lovește în Isar. Se spunea despre el că se încălzește pe margine pentru un loc la BNR. Dar, publicarea informațiilor de azi arată că Isar este un fanfaron penibil, un mincinos scandalagiu. Este și incompetent pentru că nu știe legea de funcționare a BNR și modul în care se gestionează pierderile dintr-un an.

    Sper ca penibilul de Isar să își vadă de mediul privat și să demonstreze că este capabil. De mizerii în sistemul bancar am văzut că este capabil când BNR l-a exclus din acesta, interzicându-i să mai lucreze într-o bancă. 

    1. Informațiile de astăzi i-au lămurit pe toți că BNR-ul ascunde mizerii și încalcă legi fără să fie sancționați.

      Vă trece curând, bichichichi. 

      Mă onorează insinuarea că aș fi Cristian CC Bichi. Nu sunt sigur că el apreciază această asociere.

       

      Nu, nu sunt Bichi de la BNR. Nu sunt cineva care să merite să îi știi numele. Și nici salariul. Dar îți pot spune că are cinci cifre, pe lună, fără virgulă. Alte lucruri nu te interesează despre persoana mea.

      Nu contează dacă nu ești bichichi, aveți aceeași retorică, practicați același copy-paste-uri, iar nivelul de salarizare e comparabil.

      Deci, bichichi, n-ai decât să fii cine dorești. 

      Eu am învățat de copy-paste-uri (care în limbaj academic se numesc referințe, citate) atunci când îmi demonstram respectul pentru dreptul de originalitate asupra ideii menționate. Am și eu ideile mele dar când mă folosesc de ale altora, acord respectul cuvenit.

      Dacă retorica mea seamănă în anumite puncte cu a dlui Bichi, este probabil din cauză că descriem realitatea nu fanteziile scelerate ale unor compozitori. Descrierea realității este mult prea grea pentru ei (Isar, Piperea, băsescu și alții). Dar sunt mult, mult mai puțin competent în domeniul bancar față de dl Bichi. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb