MUGUR ISĂRESCU:  "Funcţionarul bancar este prost plătit, supraîncărcat şi insuficient educat"

A.I.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 16 noiembrie 2018

"Funcţionarul bancar este prost plătit, supraîncărcat şi insuficient educat"

Funcţionarul bancar este prost plătit, supraîncărcat, insuficient educat şi cu tendinţa de a da vina pe Banca Naţională a României (BNR) a declarat Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR în cadrul conferinţei "Soluţionarea alternativă a litigiilor în domeniul financiar-bancar - de la deziderat la realitate", organizată de Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar (CSALB).

Mugur Isărescu a spus: "Referitor la relaţia dintre consumatori şi bănci, am constatat lipsa unei comunicări eficiente. Lucruri neplăcute au apărut chiar de la front-office, de la funcţionarul aflat în relaţie directă cu consumatorul, mai prost plătit, şi asta am spus-o bancherilor de zece ani. N-au avut grijă ca acela care este în relaţie directă cu consumatorul să fie mai bine plătit. Este supraîncărcat şi insuficient educat chiar el. Este greu să vorbeşti de lipsa de educaţie la consumator dacă funcţionarul de ghişeu bancar nu este bine educat, informat şi cu tendinţa de a da vina pe Banca Naţională. Ca şi cum ei sunt buni şi Banca Naţională este rea.

Guvernatorul BNR a mai spus: "Nu sunt aici pentru a înclina balanţa în favoarea băncilor, cum de multe ori se spune greşit despre Banca Naţională. Noi pledăm pentru echilibru. Instituţia pe care o conduc pledează pentru echilibru în general în economie, în sistemul bancar. Mai subliniez prin prezenţa mea aici preocuparea constantă a Băncii Naţionale pentru creşterea nivelului de educaţie financiară al consumatorilor, astfel încât aceştia să-şi cunoască bine atât drepturile cât şi obligaţiile ce le revin în raport cu băncile, dacă au intrat în relaţii contractuale cu acestea".

Mugur Isărescu a mai a precizat că nu speră ca clienţii băncilor să devină experţi în domeniu.

"Este o iluzie. Dar, împreună cu funcţionarii de bancă şi cu centre precum sunt acestea (n.r. CSALB) consumatorii pot să îşi cunoască mai bine nu numai obligaţiile dar şi drepturile. Pentru asta, BNR urmăreşte îndeaproape şi cu mare atenţie îmbunătăţirea calităţii serviciilor pe care băncile le oferă consumatorilor, inclusiv modalităţile de rezolvare a neînţelegerilor, aceasta fiind de altfel o preocupare la nivel european", a spus guvernatorul BNR.

De asemenea, Mugur Isărescu a precizat că, în ceea ce priveşte experienţa în domeniul soluţionării alternative a litigiilor în domeniul financiar bancar, ţara noastră s-a aflat la coada Europei.

Potrivit guvernatorului BNR, toate ţările europene au introdus, chiar înainte de a deveni obligatoriu prin directiva europeană, din experienţa lor, o formă de soluţionare alternativă a litigiilor din domeniul financiar bancar.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Pai, nea podgoreanule, BNR este organism de reglementare si control? reglementati si instruiti-l, usurati-l de sarcini si faceti sa fie platit bine.

    Chiar si cu sacrificarea salarilor din BNR. 

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb