Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi a adoptat o hotărâre prin care, începând de astăzi, municipiul Galaţi intră în scenariul roşu, pentru 14 zile, după ce rata de infectare cu SARS-CoV-2 a ajuns la 3,17 la mia de locuitori, în ultimele două săptămâni, informează Prefectura Galaţi, potrivit Agerpres.
"Începând cu data de 22 martie, municipiul Galaţi intră în scenariul roşu, având o rată de infectare de 3,17 la mia de locuitori. Astfel, începând cu data de 22 martie, ora 00,00, pentru unitatea administrativ-teritorială Galaţi, unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/ 1.000 de locuitori, se vor aplica, pentru o perioadă de 14 zile, măsurile prevăzute în Hotărârea de Guvern nr. 293 din 10 martie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19", se arată în hotărârea CJSU Galaţi.
În consecinţă, se interzice desfăşurarea de activităţi cu publicul în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/ sau concerte, restaurantelor şi cafenelelor, barurilor, cluburilor şi discotecilor, sălilor cu jocuri de noroc, toate aflate în interiorul clădirilor, notează sursa citată.
De asemenea, se interzice organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive, etc.) în spaţii închise şi deschise.
Prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise doar în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe de minimum doi metri între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite.
Rămân în continuare valabile restricţiile impuse la nivel naţional, cum ar fi închiderea magazinelor la ora 21,00, restricţii de circulaţie după ora 22,00, masca obligatorie în spaţiile deschise şi închise.
În judeţul Galaţi, din 65 de localităţi cinci sunt în scenariul roşu, 12 în cel galben, dar sunt şi 10 localităţi cu rata de infectare zero la mia de locuitori.