Muntenia are mari probleme în privinţa ocupării forţei de muncă

F.A.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 7 februarie 2007

Comisia Naţională de Prognoză (CNP) arată că, pe segmentul ocupării forţei de muncă, Muntenia are mari probleme, lucru cauzat de ritmul scăzut de revitalizare a întreprinderilor din sectorul indus­trial, agricol şi al serviciilor, de dezvoltarea lentă a sectorului IMM şi de existenţa unei importante "pieţe negre". CNP prevede pentru 2007 şi 2008, că, în cel mai bun caz, numărul de persoane ocupate va rămâne constant, după ce a înregistrat scăderi continue - de 0,5% în 2005 şi 0,2% în 2006.

Fiind o regiune în care sectorul agricol are o contribuţie majoră, întrucât cea mai mare parte din Câmpia Română se regăseşte aici, Muntenia a avut foarte mult de suferit în 2006 de pe urma creşterii cu numai 0,8% a agriculturii. Acest fapt s-a tradus prin creşterea PIB-ului regional cu doar 7%. În următorii doi ani, creşterile economice vor fi de 6,4%, respectiv 6,2%.

Cu un deficit comercial de 0,7 miliarde de euro în 2006, pe viitor dinamica exporturilor din regiune o va devansa pe cea a importurilor, dar cu toate acestea soldul balanţei comerciale va continua să fie negativ.

Fără să fi avut până acum evoluţii economice promiţătoare, nici pentru intervalul 2007-2008 CNP nu estimează că regiunea va excela din punct de vedere economic. Câştigurile salariale sunt şi vor rămâne sub media naţională, deşi vor creşte cu aproximativ 12% în următorii doi ani. Acest lucru va permite reducerea decalajelor dintre judeţe, cauzate de dezechilibrul cantitativ şi calitativ existent între cererea şi oferta forţei de muncă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb