Deputatul PNL Alexandru Muraru a declarat vineri că în şedinţa conducerii PNL s-a discutat despre un posibil calendar al negocierilor coaliţiei şi urgenţa învestirii guvernului, menţionând că s-a avansat numele fostului lider al liberalilor Crin Antonescu ca o variantă serioasă de candidat la Preşedinţie, însă nu s-au făcut propuneri cu care să se meargă în coaliţie, scrie Agerpres.
"Eu vă spun ce am discutat noi. Am avut o şedinţă ieri în care s-a discutat despre chestiunile economice, despre un posibil calendar al acestor negocieri şi de urgenţă a investirii Guvernului până la 31", a spus Muraru, la Parlament.
Despre anunţul PSD de retragere de la negocierile pentru formarea guvernului, Muraru a răspuns: "A fost un anunţ total neaşteptat".
"Înţeleg că nici colegii care erau în echipele de negociere nu au ştiut de acest anunţ, nici cei din teritoriu, mă refer la colegii social-democraţi, primari, preşedinţi de organizaţii şi cred că această tensiune este pe cale să scadă şi astăzi să fie reluate negocierile", a adăugat Muraru.
El a mai spus că, dacă se revine la masa negocierilor, nu se ştie la ce a folosit această strategie a PNL. "Vreau să vă spun că PNL rămâne în aceste negocieri factorul de echilibru, nici nu ne-am retras, nici nu am pus condiţii. Cert este că până acum nu s-a discutat de ministere sau de funcţii, s-a discutat despre programul de guvernare", a arătat Muraru.
Întrebat dacă PNL a schimbat echipa de negociere, dacă va fi schimbat Ciprian Ciucu, deputatul liberal a menţionat că nu are această informaţie şi că ştie doar că "au fost scoase unele declaraţii din context".
Chestionat dacă PNL va fi reprezentat în negocierile cu celelalte partide de Alina Gorghiu şi Raluca Turcan, Muraru a spus: "E posibil, dacă domnul Bolojan consideră acest lucru".
"Noi am dat un mandat de acum o săptămână, un mandat larg de negociere domnului preşedinte Bolojan, domnia sa are această calitate şi acest atribut de a completa sau de a modifica echipa de negociere", a subliniat Alexandru Muraru.
Nu s-a avansat niciun nume, potrivit acestuia, în negocierile privind funcţia de premier.
"Nu s-a discutat de persoane şi noi am acceptat că partidul care are cel mai mare număr de mandate are acest atribut de a face nominalizare pentru poziţia de prim-ministru", a evidenţiat Muraru.
În legătură cu posibilitatea ca Crin Antonescu să fie candidat la Preşedinţie, deputatul PNL a afirmat că acesta categoric este o variantă.
"Categoric, este un nume foarte important în PNL, este probabil preşedintele care a condus cel mai mult PNL în ultimii 20 de ani şi este cel mai îndrăgit legitim fost preşedinte PNL activ în această viaţă politică a partidelor", a mai declarat el.
Potrivit acestuia, nu s-au făcut propuneri cu care să se meargă în coaliţie: "S-a avansat acest nume ca fiind o propunere serioasă".
Întrebat dacă liderii PNL au vorbit cu Crin Antonescu, Muraru a menţionat că "liderii PNL discută tot timpul cu Crin Antonescu".
"Nu a fost o ordine de zi oficială în care să se discute numele pe care PNL le propune în coaliţie pentru candidatul unic la prezidenţiale", a mai subliniat Muraru.
"Între colegii cu care vorbesc, eu şi cei mai mulţi dintre ei consideră că Crin Antonescu este, a fost şi va fi un nume foarte important în PNL", a mai arătat deputatul PNL, potrivit Agerpres.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.12.2024, 12:38)
Serioasa,neserioasa,o sa fie propunerea celor 3 partide psd-pnl-udmr,cu premier psd
Ar mai fi Hurezeanu varianta lor.Astia 2 sunt oamenii agreati si de PSD si UDMR.Antonescu cred ca va fi ales pentru notorietate,timpul fiind scurt.
Cu asta il scos in decor pe Nicusor care nu va continua independent aventura.
Ramane de vazut ce sanse are Crin Antonescu in competitie cu Lasconi pentru turl 2.Acolo oricaruia le va fi extraordinar de dificil cu Simion care rupe pe haosul asta creat,mai ales cu un guvern de stransura si sacrificiu.As zice ca Simion va avea voturile celor mai multi pesedisti si va avea si sustinere externa de pe la Meloni,poate republicani.Trump va favoriza candidatii anti-establishment UE in toate tarile UE ,dar nu rusofili.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.12.2024, 13:16)
Nici un suveranist n-are sanse daca nu e rusofil, Simion incearca acum sa pozeze ca asa ar fi, dar nu-i prea iese. Poate peste ceva vreme.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.12.2024, 13:53)
o sa-l spele si sustina blocul ECR
Trump nu se baga ,cutuma e sa nu intervina
dar se va trezi ca prin minune vorbind fi-su,alti trumpisti
sau Musk ,tot vad ca a inceput sa ia tarile cu alegeri pe rand sa zica el cine e bun
acum e cu AfD,inainte de alegeri o sa ajunga si la Simion
nu inseamna ca Simion e sigur de alegere,inseamna ca tinichelele de coada o sa dispara