Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, şi-a lansat, ieri, programul politic intitulat "Forţă - Echilibru" pe care urmează să-l prezinte delegaţilor la următorul congres al partidului, informează Agerpres.
Liderul social-democrat şi-a asumat o serie de obiective faţă de membrii partidului, cele mai importante fiind: recâştigarea res-pectului şi încrederii cetăţenilor faţă de PSD, stoparea migraţiei parlamentare şi readucerea în partid a "fiilor risipitori", stoparea clientelismului, nepotismului şi cumpărării de funcţii, precum şi protejarea social-democraţiilor de "abuzurile puterii portocalii".
Conform spuselor sale, PSD este, la momentul actual, "un partid care caută să se victimizeze - uneori într-un mod ridicol".
Adrian Năstase a declarat: "Partidul Social Democrat a devenit un actor de rangul al doilea pe scena politică din România, iar riscul este de a retrograda pe poziţia a treia. Suntem în situaţia de a fi prinşi captivi între două fronturi, încercând să facem faţă atacurilor PD-L şi să ţinem piept concurenţei dinspre PNL pentru întâietate în opoziţie. Partidul nostru a intrat într-o < zonă gri >".
Nu în ultimul rând, Adrian Năs-tase anunţă că doreşte să formeze o echipă capabilă să câştige alegerile din perioada 2012-2014.
În ceea cel îl priveşte pe actu-alul preşedinte al PSD, Năstase a apreciat că Mircea Geoană, "nu se poate dezice astăzi de opţiunile sale de ieri", nemaiputând bloca "iniţiativele prezidenţiale pe care le-a promovat în 2005-2006 şi care au fost muniţie pentru referendum şi pentru Traian Băses-cu în alegerile prezidenţiale". "O nouă conducere a partidului ne poate elibera, însă, de asemenea < legăminte contra firii > ale trecutului, permiţându-ne să revenim în matca opţiunilor noastre doctrinare, legitime şi statutar adoptate", a mai spus Adrian Năs-tase
1. nastase
(mesaj trimis de mihut în data de 11.02.2010, 22:37)
Nastase ar vrea si pe.. ,dar nu mai avem nevoie de ni-un PSD!!!!