"Naşul Kremlinului", Marc Rich, a închis ochii

Marc Rich a avut legături în ţara noastră, fiind interesat, de-a lungul vremii, de mai multe afaceri cu resurse de la noi, inclusiv de Petromidia.

Recent, două din companiile care au legătură cu Marc Rich - respectiv Trafigura şi Glencore - au fost confirmate de Ministerul Economiei ca potenţiali parteneri la Cupru Min Roşia Poieni, în schimbul investiţiei urmând să primească parte din producţia de cupru.

Cupru Min deţine aproximativ 60% din totalul de zăcăminte de cupru ale ţării noastre.

Glencore a reuşit să-şi facă simţită prezenţa mai ales în industria metalelor din ţara noastră, de-a lungul timpului consemnându-se că firma lui Rich este principalul colector şi trader de la noi din ţară al zăcămintelor din categoria cuprului, fierului, zincului, piritei aurifere.

În 1997, compania controlată de Rich, Glencore AG, a încheiat un parteneriat strategic în ţara noastră, sub forma consorţiului Glencore-Grivco-Metanef, pentru a participa la privatizările unor mari companii de stat, relatează sursele din presă. Acţionarii celorlalte două firme din consorţiu sunt Dan Voiculescu şi Ştefan Mărgineanu. Consorţiul a participat la privatizarea Petrom, însă a pierdut cursa în favoarea companiei austriece OMV.

Totodată, în 1997, reprezentanţii Glencore International AG şi-au exprimat public intenţia de a împrumuta asociaţia salariaţilor de la ALRO pentru achiziţionarea a 80%-90% din acţiunile fabricii de aluminiu. Ulterior, societatea ALRO a fost privatizată în favoarea grupului Marco International deţinut de oligarhul Vitali Machitski.

Cel care conducea Marco Group în acea perioadă, Alan Kestenbaum, a fondat firma, în 1983, împreună cu magnatul evreu, Marc Rich.

Cea de-a doua companie asociată cu numele lui Marc Rich este Trafigura, care s-a desprins din Marc Rich&Co, în 1993.

Cei de la Trafigura sunt prezenţi în ţara noastră din anul 1997, prin societatea Romrecycling, specializată în colectarea, prelucrarea şi procesarea deşeurilor.

• Rich - fondatorul Glencore

Omul de afaceri, amator de cravate extravagante şi trabucuri cubaneze, şi-a câştigat renumele în anii "60-'70 în SUA, punând bazele pieţei tranzacţiilor spot cu petrol, în pofida opoziţiei marilor grupuri petroliere.

Marc Rich, fondatorul companiei Glencore International, a lăsat în urmă o moştenire impresionantă: o avere de circa 3 miliarde de dolari, una din cele mai mari companii de trading de metale din lume, dar şi o sumedenie de controverse şi semne de întrebare cu privire la rolul său în diverse afaceri de dinainte şi de după Războiul Rece.

Pe numele său adevărat, Marc David Reich, a emigrat în anul 1940 în SUA ca să evite prigoana la adresa evreilor pornită de Germania nazistă a lui Adolf Hittler.

Marc Rich şi-a început cariera lucrând pentru compania Philipp Brothers, care, în acea perioadă, era un jucător deosebit de important în piaţa metalelor. Prima afacere de mari proporţii pusă la cale de Marc Rich are loc după revoluţia cubaneză, când acesta reuşeşte să convingă noul regim de la Havana să nu renunţe la contractele de livrare de nichel şi cupru încheiate de fostul guvern, obţinând chiar o îmbunătăţire a clauzelor contractuale cu guvernul cubanez.

În perioada 1973-1974, în timpul embargoului petrolier impus de statele arabe, Rich a reuşit să evite restricţiile şi a cumpărat petrol ieftin din Iran, pe care l-a vândut la un preţ aproape dublu companiilor americane aflate în criză de materie primă. Rich a lucrat drept intermediar pentru petrolul iranian timp de peste 15 ani, atât înainte, cât şi după Revoluţia Islamică din 1979.

Rich şi-a divesificat afacerile în anii "80. În 1981, el a preluat studiourile 20th Century Fox împreună cu industriaşul Marvin Davis. După fuga în Elveţia, Davis a vândut acţiunile lui Rich magnatului media Rupert Murdoch, pentru 250 milioane de dolari.

Rich a divorţat de Denise Eisenberg în 1996, după o căsnicie de 30 de ani, şi are două fiice, Ilona Schachter-Rich şi Danielle Kilstock Rich.

Marc Rich a înfiinţat mai multe fundaţii şi a beneficiat de onoruri pentru implicarea în activităţi caritabile, inclusiv doctorate onorifice de la universităţile Bar-Ilan, Ben-Gurion şi Tel Aviv.

În anul 1983, procurorul american anti-mafia, Rudolph Giuliani, l-a acuzat pe Marc Rich şi pe asociatul acestuia, Pincus Green, de evaziune fiscală şi de încălcarea embargoului impus Iranului de către SUA.

Magnatul evreu a fost inculpat, în total, pentru 51 de capete de acuzare şi condamnat la 325 de ani de închisoare.

Fraudele fiscale estimate de procurorii americani, în 1983, erau de peste 135 milioane de dolari, Rich fiind implicat în tranzacţii ilegale cu arme şi petrol.

• Graţiat de Bill Clinton

Ca urmare a sentinţei date de justiţia americană, Marc Rich a fugit în Elveţia, de unde şi-a continuat afacerile cu metale, atenţia sa căzând asupra ţărilor din Europa de Est, printre care şi România.

În anul 2000, Marc Rich a fost graţiat de către preşedintele Bill Clinton în ultima zi de mandat la Casa Albă.

Ulterior, presa americană a probat că Denise Rich, soţia lui Marc Rich, a donat peste un milion de dolari pentru campania lui Clinton, acesta fiind unul din motivele de speculaţie privind scoaterea controversatului om de afaceri evreu de pe lista "most-wanted".

Cu toate acesta, donaţia soţiei sale nu este unicul motiv pentru care Clinton l-a graţiat pe Rich.

Potrivit ziarelor New York Post, New York Times şi Jerusalem Post, în favoarea graţierii lui Rich au intervenit regele Juan Carlos al Spaniei, premierul israelian din acea perioadă, Ehud Barak, Ehud Olmert - primar al Ierusalimului şi fostul sef al Mossad-ului, Shabtai Sharit.

Acesta din urmă declara, potrivit mass - media din acea perioadă, că Rich a oferit "consultanţă agenţiilor de spionaj israeliene, înregistrând rezultate dincolo de aşteptări".

Aceleaşi jurnale au scos la iveală şi apropierea lui Rich de CIA, pentru ca, ulterior, un raport al serviciului britanic de spionaj MI 6 să precizeze că Rich ar fi agent Mossad, cu numele de cod MEGA.

Ca urmare a valului de nemulţumire a societăţii civile din acea perioadă, graţierea lui Rich nu a mai fost dusă la capăt de George W. Bush, predecesorul lui Clinton la Casa Albă.

Nici în mandatul Barack Obama Marc Rich nu a fost în pericol, extrădarea sa în SUA nefiind un subiect de pe agenda preşedintelui american.

Eric Holder, procurorul care a aprobat graţierea semnată de Bill Clinton, deţine în prezent funcţia de Procuror General al SUA.

• Marc Rich şi "terapia de şoc" din Europa de Est

Afacerile lui Marc Rich în Europa de Est au demarat înainte ca acesta să se refugieze în Elveţia, în 1983, afacerisutl fiind un "client" al regimurilor din ţările comuniste de unde prelua şi comercializa metale feroase şi neferose.

Totodată, Rich a fost declarat, în timpul lui Boris Elţîn, preşedintele Rusiei după 1990, beneficiarul direct al privatizărilor companiilor de stat ruseşti, din cadrul programului "terapiei de şoc" care a implementat ideea reconstrucţiei scocietăţii prin orice mijloc, mai ales prin privatizări ale companiilor de stat.

Doctrina "terapiei de şoc" a fost pusă la cale de George Soros, partenerul său, Jeffrey Sachs, consilierul economic al lui Elţîn, şi Marc Rich.

Efectele "terapiei de şoc" au fost resimţite în toate statele fost comuniste, inclusiv în ţara noastră. "Terapia de şoc" din anii "90 a provocat superinflaţie şi haos economic, perioadă propice apariţiei oligarhilor ruşi.

Cea mai importantă companie a lui Marc Rich prin care a participat la privatizările din industria metalelor este casa de comerţ Marc Rich& Co AG (Zug), care a fost redenumită, ulterior, în Glencore International AG.

Presa timpului nota că Marc Rich, supranumit "Naşul Kremlinului" (editorul Forbes Rusia i-a dedicat şi o carte cu acelaşi nume), a preluat pentru un preţ modic toată producţia de aluminiu a Rusiei, pe care mai apoi a vândut-o pe pieţele occidentale, provocând scăderea cotaţiilor internaţionale cu 30% şi ameninţând cu falimentul producătorii vestici.

Compania lui Marc Rich lucra cu "Rusal", a lui Oleg Deripaska şi "KraZ", condusă de Mihail Cernoi, doi dintre cei mai mari magnaţi ruşi.

Numele companiilor lui Marc Rich au fost menţionate, în anul 2005, în raportul "Petrol contra hrană", al Comisiei "Volcker", fiind suspectate că au mituit regimul lui Saddam Hussein pentru a primi ţiţei.

Cele două companii au fost anchetate de justiţia din Elveţia, fără a primi vreo condamnare, însă.