NATO a autorizat trimiterea de forţe suplimentare în Kosovo

F.D.
Internaţional / 29 septembrie 2023

NATO a autorizat trimiterea de forţe suplimentare în Kosovo

NATO a transmis vineri într-un comunicat că "a autorizat forţe suplimentare pentru a aborda situaţia actuală" din Kosovo, relatează Agerpres.

NATO nu a specificat deocamdată despre câte forţe suplimentare este vorba şi nici din ce ţări provin ele.

O luptă între poliţie şi sârbi înarmaţi ascunşi într-o mănăstire a transformat în urmă cu câteva zile un sat liniştit din nordul Kosovo într-o zonă de război.

Kosovo, care şi-a declarat independenţa faţă de Serbia în 2008, după o revoltă de gherilă şi intervenţia NATO din 1999, acuză Serbia că înarmează şi sprijină luptătorii sârbi.

Serbia, care nu a recunoscut independenţa fostei sale provincii, acuză Kosovo că a precipitat violenţele prin maltratarea rezidenţilor etnici sârbi. Serbia şi principalul grup politic sârb din Kosovo au proclamat doliu public pentru sârbii ucişi în luptă.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Deci la Kosovo nu se aplica regula internationala, ca in Ucraina, ca nu se modifica hotarele unei tari suverane (Serbia) cu FORTA militara,

    foarte sel ectiv e democratia occidentala 

    1. Te oftici?

      Normal,

      fiindca si Romania plateste economic din greu,conflictul rusnac 

      Decât sa fim vecini cu rusnacii mai bine plătim, nu crezi? Kosovarii nu ma încurca, rușii la maxim! Și acum sa sara “patriotii” sa-mi zică cât de rău e in occident și cât de fain e in rusia!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb