NATO: Rusia va plăti un preţ mare dacă va agresa din nou Ucraina

S.B.
Internaţional / 1 decembrie 2021

Rusia va plăti un preţ mare dacă va agresa din nou Ucraina

Rusia va plăti un preţ mare pentru orice nouă agresiune militară împotriva Ucrainei, au avertizat marţi NATO şi Statele Unite, la o reuniune organizată la Riga pentru a discuta despre posibilele motive ale Moscovei de a desfăşura trupe în apropierea graniţei cu Ucraina, informează news.ro.

Preşedintele Vladimir Putin a replicat că Rusia va fi forţată să acţioneze dacă NATO, condusă de SUA, va amplasa în Ucraina rachete care ar putea lovi Moscova în câteva minute, transmite Reuters.

Ucraina, o fostă republică sovietică care acum aspiră să adere la Uniunea Europeană şi NATO, a devenit principalul punct de foc dintre Rusia şi Occident, pe măsură ce relaţiile s-au înrăutăţit la cel mai scăzut nivel din cele trei decenii de la încheierea Războiului Rece.

"Va fi un preţ mare de plătit pentru Rusia dacă va folosi din nou forţa împotriva naţiunii independente Ucraina", a declarat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg reporterilor.

Secretarul de stat al SUA Antony Blinken i-a spus lui Stoltenberg: "Orice acţiune de escaladare a Rusiei ar fi o mare îngrijorare pentru Statele Unite... şi orice nouă agresiune ar declanşa consecinţe grave".

Tensiunile sunt în creştere de săptămâni întregi, Rusia, Ucraina şi NATO organizând exerciţii militare pe fondul reproşurilor reciproce.

Putin a mers mai departe decât anterior, explicând "liniile roşii" ale Rusiei referitoare la Ucraina, spunând că va trebui să răspundă dacă NATO va desfăşura sisteme avansate de rachete pe teritoriul vecinei sale.

"Dacă pe teritoriul Ucrainei apar sisteme de atac, timpul de zbor către Moscova va fi de 7-10 minute şi de cinci minute în cazul unei arme hipersonice care este desfăşurată. Imaginaţi-vă", a spus liderul de la Kremlin.

"Ce trebuie să facem într-un astfel de scenariu? Va trebui să creăm apoi ceva similar în raport cu cei care ne ameninţă în acest fel. Şi putem face asta acum", a spus el, arătând spre testarea recentă de către Rusia a unei arme hipersonice, despre care a spus că ar putea zbura cu de nouă ori viteza sunetului.

UE şi alţi lideri occidentali sunt implicaţi într-un conflict geopolitic cu Rusia, pentru influenţa în Ucraina şi alte două foste republici sovietice, Moldova şi Georgia, prin acorduri comerciale, de cooperare şi de protecţie.

Miniştrii de Externe ai NATO au început marţi două zile de discuţii în capitala letonă, Riga, pentru a dezbate ceea ce spun ei că este ameninţarea în creştere a Rusiei, Blinken urmând să îi informeze pe cei 29 de omologi din cadrul alianţei despre evaluarea făcută de serviciile de informaţii de la Washington.

Blinken, vorbind la o conferinţă de presă cu omologul său leton, a declarat că va avea mai multe de spus miercuri, despre cum să reacţioneze la Rusia, după ce a purtat discuţii cu aliaţii NATO.

"Ne vom consulta îndeaproape cu... aliaţii şi partenerii în zilele următoare... cu privire la dacă există şi alţi paşi pe care ar trebui să-i luăm ca alianţă pentru a ne consolida apărarea, a ne întări rezilienţa şi a ne întări capacitatea", a spus el.

Premierul ucrainean Denis Shmigal a acuzat Rusia că încearcă să răstoarne guvernul ales de la Kiev, ceea ce Kremlinul neagă, după ce preşedintele Ucrainei a dezvăluit săptămâna trecută că ar fi pregătită o tentativă de lovitură de stat.

Shmigal a mai spus că Ucraina va dori mai multe arme de la Statele Unite - tocmai ceea ce a avertizat Putin.

Kremlinul a anexat peninsula Crimeea de la Ucraina în 2014 şi apoi i-a susţinut pe rebelii care luptau cu trupele guvernamentale în estul ţării. Conflictul a ucis 14.000 de oameni, potrivit Kievului, oar conflictul nu a fost oprit în totalitate. În luna mai, trupele ruseşti de la graniţele Ucrainei au ajuns la 100.000, fiind cele mai numeroase de la preluarea Crimeei, spun oficialii occidentali.

Ucraina spune că în prezent numărul forţelor ruseşti din apropierea graniţei este de peste 90.000.

Moscova a respins drept inflamatoare sugestiile ucrainene că se pregăteşte pentru un atac, a spus că nu ameninţă pe nimeni şi şi-a apărat dreptul de a desfăşura trupe pe propriul teritoriu aşa cum doreşte.

Marea Britanie şi Germania au făcut susţinut avertismentele NATO.

"Vom fi alături de colegii noştri democraţi împotriva activităţii maligne a Rusiei", a declarat ministrul britanic de Externe Liz Truss.

Ministrul german de externe Heiko Maas a declarat: "Sprijinul NATO pentru Ucraina este neîntrerupt... Rusia ar trebui să plătească un preţ mare pentru orice tip de agresiune".

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Pana la urma ,adevarul gol golut este ca bocancul american este la o mie de km de teritoriul rus iar cizma ruseasca la 10000 de km de pamantul american .! Asta e adevarata sursa a problemelor de securitate . A se aminti cum au sarit de cur in sus americanii cand rusii au instalat rachete in Cuba - si pe vremea aia rachetele erau mai molcute , nu atat de "hiper" !

    1. Du-te ma si plimba ursul! De ce nu te uiti tu pe harta ca sa vezi ca SUA si Rusia sunt tari vecine,pe care le despart doar cativa zeci de kilometri? Tu faci propaganda in favoarea rusilor,dar nu cunosti ca Rusia, care este cea mai mare tara de pe glob la suprafata, se intinde din Europa centrala unde este Kaliningradul pana la Marea Barents in apropiere de Alaska,care este teritoriu american !? Si cu toate ca este cea mai intinsa tara de pe glob,dupa multe pradari de teritorii,tot nu se satura si continua sa pradeze pamantul altor tari! Blestematii!

    Pana la urma ,adevarul gol golut este ca bocancul american este la o mie de km de teritoriul rus iar cizma ruseasca la 10000 de km de pamantul american .! Asta e adevarata sursa a problemelor de securitate . A se aminti cum au sarit de cur in sus americanii cand rusii au instalat rachete in Cuba - si pe vremea aia rachetele erau mai molcute , nu atat de "hiper" !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb