NATO şi bătălia de la Bucureşti

De ce este importantă reuniunea NATO, de la Bucureşti? Oricît de mult ne-ar plăcea să credem, nu pentru locul în care se ţine şi nici pentru că, prin extinderea organizaţiei, s-a ajuns la un număr atît de mare de şefi de stat sau de guvern, adunaţi în jurul aceleaşi mese de conferinţă.

Reuniunea nu este mai importantă, decît altele asemenea, nici prin agendă, pentru că, de fiecare dată cînd s-au întîlnit la asemenea nivel, marii decidenţi au făcut-o pentru probleme importante, decisive chiar, pentru pacea şi securitatea lumii euro-atlantice şi a lumii de dincolo de ea.

Nu este mai importantă, această reuniune, decît altele, nici datorită faptului că lumea şi securitatea ei ar fi, acum, în pericol mai mare, decît altă dată. Să nu uităm că, din penumbrele războiului rece, pericolul unui război cald, ba chiar atomic, a pîndit îndeaproape, iar crizele politice internaţionale au adus lumea de cîteva ori pe marginea prăpastiei.

Această reuniune este singulară şi va rămîne ca atare în istoria organizaţiei atlantice, pentru că este una a întrebărilor. Este reuniunea al cărui succes va depinde mai mult de curajul de-a pune întrebările incomode, de capacitatea de-a găsi formulările capabile să deschidă orizonturi pentru soluţii, decît de răspunsurile pe care, cu timpul, aceste întrebări le vor primi; acum, în grabă, sau după o mai adîncă chibzuinţă, în viitor. De formularea acestor întrebări depinde ceea ce NATO va fi în deceniile următoare, depinde relevanţa politică a organizaţiei şi capacitatea ei de-a genera securitate în spaţiul eu-ro-atlantic şi dincolo de el.

Tema Afganistanului nu poa-te fi rezolvată, fără a formula întrebările dificile, dar esenţiale: Poate transpune NATO, cu succes, temeiul valorilor şi al angajamentelor comune de securitate, în acţiuni comune pentru a asigura succesul în cea mai dificilă operaţiune în teren, pe care şi-a asumat-o pînă acum, în istoria sa?

Rămîne NATO o organizaţie a "Angajamentului comun", a lui "Unu pentru toţi şi toţi pentru unu" şi în condiţiile dificultăţilor enorme, ridicate de operaţiunile din Afganistan? Este NATO organizaţia capabilă să depăşească abordarea improvizată politic, de pînă acum, şi să genereze un Concept politic pentru acţiunile de tip Afganistan, aşa cum generează un Concept Strategic, pentru eventuala sa angajare militară?

Pe dimensiunea extinderii, Organizaţia Tratatului Nord Atlantic va fi obligată, la Bucureşti, să se întrebe dacă şi în ce condiţii este posibilă aderarea Ucrainei. Ceea ce ridică întrebarea, încă şi mai dificilă, a modalităţilor de-a ţine relaţiile cu Rusia în parametrii cooperare-competiţie, evitînd deraierea în confruntare.

Întrebările presupun alegeri, iar alegerile ce vor fi făcute la Bucureşti vor scrie istoria organizaţiei, a Europei, a lumii euro-atlantice şi desigur a Bucureştilor, la bine sau la rău, pentru cel puţin, cîteva decenii.