O navă comercială sub pavilion panamez a fost scufundată de tiruri de rachete ruse în Marea Neagră, iar alte două vase sunt avariate, a anunţat ieri şeful Autorităţii maritime din Panama, Noriel Arauz, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Echipajele navelor sunt în siguranţă, a precizat acesta.
''Ştim că trei ambarcaţiuni (sub pavilion panamez) au fost victime ale atacurilor cu rachete ruse. Una dintre aceste nave s-a scufundat, iar celelalte două plutesc, dar au suferit pagube materiale'', a declarat Arauz în faţa presei.
Forţele navale ruse interzic unui număr de 200 până la 300 de nave comerciale ale diferitelor ţări să ''iasă din Marea Neagră'', a denunţat şeful Autorităţii maritime panameze.
Zece nave sub pavilion panamez, transportând în special cereale, şi cei aproximativ 150 de membri ai echipajelor lor sunt blocaţi în Marea Neagră.
Panama susţine că are cele mai multe nave înregistrate sub pavilionul său, aproximativ 8.000, reprezentând 17% din flota mondială a marinei comerciale.
Pe 25 februarie, după un prim atac contra unui vas sub pavilion panamez, autorităţile din ţara central-americană au cerut evitarea navigării în apele ucrainene şi ruse din Marea Neagră şi Marea Azov.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.03.2022, 22:15)
Normal ar fi ca toate navele rusesti sa nu mai poata folosi canalul panama 100 de ani .La fel nici o nava ruseasca sa nu mai poata naviga sau stationa in porturile panameze.Aceste gunoaie bolsevice consuma aerul popoarelor libere.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.03.2022, 03:02)
asa sa fie si cat mai repede