Ne-a căzut tavanul în cap

SORIN ROŞCA STĂNESCU
Politică / 2 august 2022

SORIN ROŞCA STĂNESCU

Pare de domeniul science-fiction. Dar este cât se poate de adevărat. Motiv pentru care public drept probă o fotografie cu prăpădul de la Aeroportul Băneasa. Ceea ce se întâmplă acolo este tipic românesc. Sau, ca să nu-i jignesc pe români, este tipic pentru modul în care este guvernată ţara. Vezi Doamne, Aeroportul Băneasa a fost inaugurat. După ce ar fi fost restaurat şi modernizat. Şi s-a prăbuşit tavanul peste ctitori.

Nu ştiu dacă cititorii sunt familiarizaţi cu semnificaţia următoarelor litere: CNAB. Să traducem. Compania Naţionala Aeroporturi Bucureşti. O instituţie în care s-au aplicat de-a lungul timpului unele dintre cele mai terifiante experimente. Îmi amintesc că, la un moment dat, în fruntea acestei companii a fost adus un reprezentant Lufthansa. Deci a unei companii concurente. Şi rezultatul este că au fost nu numai eliminate zborurile long-curier ale companiei Tarom, piaţa fiind astfel ocupată imediat de compania Lufthansa, dar au fost şi închise cele mai importante agenţii Tarom din lume. Locaţia acestora fusese obţinută de-a lungul deceniilor cu mare dificultate. Agenţiile Tarom erau plasate în zone ultracentrale ale marilor capitale ale lumii. Şi s-au dus cele mai multe pe apa sâmbetei. Mai recent, a fost adus un director al CNAB de la Frankfurt. Un mare specialist. Care s-a făcut rapid de baftă. Pentru el, codurile de bare de pe bagaje identificau, dacă vă puteţi imagina, culori şi nu adrese. După care a venit un nou manager. Adus nu de la aeroportul din Frankfurt, ci de la cel din Heathrow, Marea Britanie. Şi mai isteţ. I-a urecheat pe pasageri pe motiv că vin în număr prea mare în aeroport. În loc să le mulţumească. Şi, în fine, ne-am revenit.

Începând din 2021, ne-am întors faţa şi către specialiştii autohtoni. Şi astfel director general a fost înălţat un anume domn George Dumitru Dorobanţu. Care tocmai a inaugurat, după ce, vezi Doamne, a organizat bine treaba, Aeroportul Băneasa, probabil cel mai vechi aeroport din România, care, cu multe şi multe milioane de euro, se pretinde că a fost modernizat. Şi a deschis domnul Dorobanţu sticla de şampanie, a pocnit dopul şi de îndată a plesnit tavanul şi s-a prăbuşit.

De fapt, Dorobanţu a inaugurat o mare minciună. A anunţat că s-au reluat cursele de pe Băneasa. Fals! Nu pot fi reluate. Din mai multe motive. 1). Aeroportul nu e preluat de forţele de securitate. 2).Nu există autorizaţiile necesare de funcţionare. 3). Nu există certificatele tehnice pentru aparatura instalată. Şi dacă tot nu există, se pot pierde garanţiile pentru aparatură în valoare de milioane de euro. Şi cum să funcţioneze Aeroportul Băneasa fără bandă de bagaje? Aşa cum a funcţionat o zi Aeroportul Otopeni, unde călătorii, pentru a-şi recupera bagajele, au fost nevoiţi să dea din picioare pe bandă şi să o pună în acest fel în mişcare?

Vineri, la Băneasa, le-a căzut tavanul în cap. Iar asta este tipic pentru maniera în care este condusă ţara. Ne grăbim să tăiem panglici, cum s-a întâmplat şi în cazul podului prăbuşit, după care se alege praful. La propriu. Sunt curios cine vine după Dorobanţu. Sau dacă Dorobanţu pleacă. Pleacă sau nu pleacă?

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. CNAB si Tarom sunt doua lucruri diferite. Prima detine si administreaza aeroporturile Otopeni si Baneasa, cealalta este companie de tramsport aerian. Deciziile cu privire la rutele si agentiile Tarom le-a luat conducerea acestei companii, nu a CNAB.

    Haideti sa nu amestecam borcanele.  

    Amestecate, neamestecate neregulile au iesit la suprafata (fraudele). Nu va mai ascundeti dupa organizare si reorganizarea traficului aerian din Romania.

    Lui Newton i-a cazut marul in cap si stim ce a urmat.

    Astora le-a cazut tavanul in cap...ce va urma? 

    Vor descoperi ca stau pe 200 ha...si sa vedeti gravitatie.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb