Neculai Onţanu a emis o dispoziţie privind respectarea noului Cod de procedură civilă

F.A.
Comunicate de presă / 18 februarie 2013

Neculai Onţanu, primarul sectorului 2 al Capitalei, a emis dispoziţia prin care s-au desemnat funcţionarii publici şi procedura internă care să asigure respectarea noului Cod de procedură civilă, se precizează într-un comunicat de presă.

Potrivit noului Cod de procedură civilă intrat în vigoare de la data de 15 februarie, dispoziţiile legale referitoare la comunicarea actelor de procedură stabilesc în sarcina primăriilor o serie de obligaţii procedurale, realizate prin intermediul funcţionarilor publici ai administraţiilor publice locale.

Astfel, în cazul în care domiciliul sau reşedinţa, ori după caz, sediul unei persoane citate nu se află în localitatea unde instanţa de judecată îşi are sediul, persoana va fi înştiinţată prin afişare de către agentul procedural să se prezinte la sediul primăriei în a cărei rază teritorială locuieşte.

Potrivit noilor reglementări, agentul procedural are obligaţia ca în termen de cel mult 24 de ore de la afişarea înştiinţării să depună citaţia, precum şi procesul verbal la primăriile în a cărui rază locuieşte destinatarul, urmând ca primăriile să comunice citaţia şi orice acte procedurale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5521
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2944
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9517
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.9182

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
hipo.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb