Negocierile pentru încheierea capitolului "Energie" nu au fost încă finalizate, a precizat Vasile Puşcaş, negociatorul-şef cu Uniunea Europeană, prezent ieri la conferinţa "Competiţia în România în contextul integrării europene" organizată de publicaţia "Nine o'Clock". Negociatorul-şef cu UE a infirmat astfel declaraţiile secretarului de stat din Ministerul Economiei şi Comerţului (MEC), Iulian Iancu, care, alaltăieri, afirma răspicat că avem confirmarea încheierii capitolului Energie. "Vizita efectuată la Ministerul Economiei şi Comerţului de Comisarul european pentru extindere, Gunter Verheugen, a confirmat comunicatul privind închiderea capitolului", a afirmat, marţi, Iulian Iancu, adăugînd: "Pe 23 iunie (n.r. ieri), grupul interguvernamental îşi va da avizul şi apoi decizia va ajunge, pe 30 iunie, la Comitetul interministerial. Atunci va avea loc şi închiderea procedurii de natură tehnico-economică".
Vasile Puşcaş a ţinut să îl contrazică pe oficialul MEC, precizînd că o nouă rundă de negocieri a avut loc chiar ieri la Bruxelles. Mai mult, negociatorul-şef i-a recomandat colegului său de Guvern să fie mai ancorat în realitate, atunci cînd face referiri la negocierile din domeniul energiei. O posibilă explicaţie a nefinalizării negocierilor ar fi ajutoarele de stat acordate acestui sector. Chiar dacă oficialii UE nu au luat o poziţie limpede faţă subvenţionarea acestei industrii, adjunctul şefului Delegaţiei Comisiei Europene la Bucureşti, Onno Simons, a precizat, totuşi, că autorităţile europene au multe întrebări legate tot de acordarea ajutoarelor de stat, dar de această dată cu referire la industria metalurgică. Onno Simons a subliniat că oficialii de la Bruxelles aşteaptă răspunsuri la toate întrebările trimise autorităţilor române.