Autorizaţiile pentru funcţionarea primului centru modular pentru copii cu boli grave de la Institutul Clinic Fundeni sunt în curs de obţinere, informează, astăzi, Ministerul Sănătăţii (MS), conform Agerpres.
"Noua unitate este în curs de obţinere a autorizaţiilor necesare pentru funcţionare", precizează MS.
Potrivit sursei citate, Ministerul Sănătăţii intenţionează să dezvolte alte patru astfel de complexe cu fonduri europene.
"Este un proiect pe care vrem să îl dezvoltăm, să îl extindem pentru tot ce înseamnă patologie sau internare de zi. IC Fundeni are 60 de paturi destinate internării de zi, care vor fi relocate în noile spaţii modulare. Intenţionăm ca, în cadrul proiectelor cu finanţare din fonduri europene, să dezvoltăm alte 4 astfel de complexe, cu 18 containere, în care să fie relocate paturile destinate internării de zi. În aceste complexe modulare, aflate în afara spitalului, se vor putea realiza tratamente, investigaţii, recoltări pentru testare COVID, precum şi ecografii pentru copiii cu leucemie, transplant şi alte afecţiuni grave care sunt trataţi la Fundeni", a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, în timpul vizitei.
Nelu Tătaru şi secretarul de stat Andrei Baciu au evaluat, în această dimineaţă, stadiul în care se află organizarea primului centru modular pentru copii cu afecţiuni grave care va funcţiona în cadrul Institutului Clinic Fundeni.