NEPI Rockcastle şi AFI Europe au încheiat cea mai mare tranzacţie de birouri din istoria pieţei din România

G.U.
Companii #Construcţii / 28 august 2020

NEPI Rockcastle şi AFI Europe au încheiat cea mai mare tranzacţie de birouri din istoria pieţei din România

AFI Europe, proprietarul celui mai mare mall din Bucureşti, printre altele, a finalizat preluarea portofoliului format din patru proiecte de birouri de la NEPI Rockcastle, în cea mai importantă tranzacţie istorică de birouri din România, conform unui comunicat de presă remis redacţiei. Cu o valoare de 307 milioane euro, tranzacţia prin care NEPI Rockcastle, consiliat de Colliers International, a vândut patru proiecte de birouri către AFI Europe reprezintă o treime din piaţa de investiţii imobiliare estimată la aproximativ un miliard de euro din 2020. Achiziţia pune România pe harta marilor investitori strategici şi are potenţialul să devină un catalizator pentru noi tranzacţii semnificative în viitor, fiind un reper important privind lichiditatea pieţei locale şi contribuind la creşterea încrederii investitorilor, potrivit specialiştilor Colliers International, adaugă sursa citată.

Vânzarea portofoliului de birouri NEPI Rockcastle către AFI Europe, agreată iniţial la finalul anului 2019, este probabil cea mai mare tranzacţie cu imobile comerciale generatoare de venituri din România, concurând cu tranzacţii majore din regiunea Europei Centrale şi de Est. În plus, este cea mai importantă vânzare strategică a unui portofoliu intermediată de Colliers International în România.

Robert Miklo, Director Investment Services la Colliers International, a declarat: "Tranzacţia este de referinţă nu doar prin valoare şi prin complexitate. Faptul că a fost finalizată într-un context economic marcat de Covid-19, în termenii stabiliţi iniţial, confirmă încrederea investitorului în potenţialul activelor şi al pieţei. Totodată, dovedeşte că există lichiditate în sectorul imobiliar local, fiind de referinţă pentru tranzacţii viitoare şi contribuind la creşterea încrederii potenţialilor investitori noi în România".

Potrivit comunicatului, tranzacţia reprezintă o vânzare strategică a fondului de investiţii NEPI Rockcastle, unul dintre cei mai mari investitori din piaţa imobiliară din Europa Centrală şi de Est cu un portofoliu total evaluat la circa 6,1 miliarde de euro, axată pe sectorul calitativ şi dominant de retail. Totodată, AFI Europe, proprietarul centrului comercial AFI Cotroceni şi al aproximativ 92.000 de metri pătraţi de birouri în proiectele AFI Park şi AFI Tech Park din Bucureşti, se află într-un proces de extindere pe plan local. Portofoliul vândut de NEPI Rockcastle către AFI Europe cuprinde patru proiecte de birouri: Floreasca 169, The Lakeview, Aviatorilor 8 din Bucureşti şi City Business Centre din Timişoara, toate cu certificări verzi şi poziţionate strategic în cele mai căutate centre de afaceri din România, cu o suprafaţă închiriabilă totală de 118.500 de metri pătraţi.

Mihai Pătrulescu, Senior Associate Investment Services în cadrul Colliers International, a declarat: "Procesul de vânzare a fost elaborat şi a implicat abordarea unor strategii complexe care să răspundă anvergurii tranzacţiei şi să atragă cu succes un investitor strategic major cu forţa financiară să susţină o astfel de achiziţie. Vorbim de o tranzacţie semnificativă nu doar pentru România, dar şi pentru regiune, ţinând cont că astfel de preluări nu sunt des întâlnite nici în pieţe mult mai ample cum ar fi Polonia, unde lichiditatea pieţei este de 4-5 ori mai mare decât în România. Aşadar, este un mesaj foarte puternic pentru investitorii străini care doresc să investească capital substanţial în piaţă, uitându-se la achiziţii de amploare şi având strategii pe termen lung".

Tranzacţia NEPI Rockcastle şi AFI Europe, o treime din piaţa investiţiilor din 2020

Prima jumătate a "anului pandemic" s-a încheiat cu investiţii imobiliare în valoare totală de peste 400 de milioane de euro în România, cu aproximativ 18% peste nivelul din primul semestru al anului 2019, tranzacţiile în segmentul birourilor reprezentând aproape 86% din volum, potrivit unui raport de piaţă Colliers International pentru primul semestru al anului 2020. Peste un sfert din volumele înregistrate în primele şase luni au fost generate de vânzarea portofoliului GTC către fondul de private equity Optimum, care include mai multe proiecte de birouri în Bucureşti (tranzacţie estimată în jurul a 116 milioane de euro pentru România). Două tranzacţii de dimensiuni similare (care depăşesc 50 de milioane de euro) au provenit din încheierea celei de-a treia faze a proiectului de birouri The Bridge (achiziţionate de proprietarii lanţului de bricolaj românesc Dedeman) şi de birourile Global City Business Park (achiziţionate de grecii de la Arion Green).

Împreună cu tranzacţiile dintre NEPI Rockcastle şi AFI Europe, respectiv dintre fondul german GLL şi compania de investiţii Fosun din China pentru proiectul de birouri Floreasca Park, piaţa de investiţii depăşeşte în prezent 800 de milioane de euro şi este estimată să depăşească pragul de un miliard de euro, similar nivelului din 2019.

La nivelul Europei Centrale şi de Est (CEE), piaţa locală a atras, în primul semestru al anului, aproape 6,5% din volumul total de investiţii de circa 6,3 miliarde de euro. Polonia şi Cehia sunt liderii regiunii pe piaţa de investiţii, cu o pondere cumulată de circa 78% din total, urmate de Ungaria şi România. Cel mai activ sector a fost şi în regiune tot cel de spaţii de birouri, cu o pondere de 41% din volumul total de investiţii, urmat la o distanţă destul de mare de cel de spaţii industriale şi logistice (22%), în vreme ce sectorul de retail a avut o pondere de 12% din total.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb