Nicaragua a suspendat legăturile diplomatice cu Vatican

A.F.
Internaţional / 13 martie 2023

Nicaragua a suspendat legăturile diplomatice cu Vatican

Preşedintele statului Nicaragua, Daniel Ortega, a ordonat închiderea ambasadei Vaticanului la Managua şi pe cea a ţării sale la Sfântul Scaun, informează Reuters, conform News.ro.

Această decizie, venită la câteva zile după ce Papa Francisc a comparat guvernul nicaraguan cu o dictatură, reprezintă o suspendare a relaţiilor diplomatice dintre Nicaragua şi Vatican.

Sursa din Vatican a precizat că deşi închiderea ambasadelor nu înseamnă în mod automat ruptura totală a relaţiilor dintre Managua şi Sfântul Scaun, sunt paşi importanţi făcuţi către acea posibilitate.

Administraţia lui Ortega a devenit din ce în ce mai izolată la nivel internaţional de când a început să reprime puternic disidenţa în urma protestelor de stradă care au izbucnit în 2018. Ortega a numit protestele o tentativă de lovitură de stat împotriva guvernului său.

Episcopul Rolando Alvarez, critic al lui Ortega, a fost condamnat luna trecută la peste 26 de ani de închisoare în Nicaragua pentru acuzaţii care includ trădare, subminarea integrităţii naţionale şi răspândirea de ştiri false.

Alvazez a fost condamnat după ce a refuzat să părăsească ţara împreună cu 200 de prizonieri politici eliberaţi de guvernul lui Ortega şi trimişi în Statele Unite. Alvarez a refuzat să se îmbarce în avion şi a lui i s-a retras cetăţenia.

Într-un interviu publicat săptămâna trecută pe site-ul Infobae, înainte de cea de-a zecea aniversare a pontificatului său, papa a vorbit despre încarcerarea lui Alvarez şi a comparat ceea ce se întâmplă în Nicaragua cu "dictatura comunistă din 1917 sau cea a lui Hitler în 1935".

Personalul ambelor ambasade a fost practic de ani de zile cu doar un însărcinat cu afaceri pentru Vatican la Managua şi aproape nimeni pentru Nicaragua la Roma.

Relaţia dintre Biserica Catolică din Nicaragua şi guvern a fost puternic tensionată de la represiunea protestelor antiguvernamentale din 2018, când Biserica a acţionat ca un mediator între părţi.

Biserica a cerut dreptate pentru peste 360 de persoane care au murit în timpul protestelor.

Episcopul nicaraguan Silvio Baez, de asemenea critic al guvernului, a plecat în exil în 2019.

În urmă cu un an, Vaticanul a protestat în faţa Nicaragua după expulzarea efectivă a ambasadorului său, spunând că acţiunea unilaterală este nejustificată şi de neînţeles.

Arhiepiscopul Waldemar Sommertag, care a fost critic cu privire la pierderea democraţiei în Nicaragua, a trebuit să părăsească ţara brusc după ce guvernul şi-a retras aprobarea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb