Nicolae Ciucă a discutat cu ministrul francez al Apărării Florence Parly despre securitatea pe flancul estic

S.B.
Politică / 27 ianuarie 2022

Nicolae Ciucă a discutat cu ministrul francez al Apărării Florence Parly despre securitatea pe flancul estic

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut, joi, discuţii cu ministrul francez al Apărării Florence Parly, fiind examinate securitatea pe flancul estic şi cooperarea franco-română în domeniul securităţii şi apărării, dezvoltarea noilor abordări strategice ale UE şi NATO, respectiv evoluţiile din Mali şi regiunea Sahelului, informează news.ro.

Prim-ministrul Ciucă a exprimat aprecieri pentru decizia preşedintelui Franţei de creştere a prezenţei militare franceze în România, arătând că această consolidare a contribuţiei franceze la postura de descurajare şi apărare a NATO pe flancul estic şi în regiunea Mării Negre conferă şi mai multă substanţă Parteneriatului Strategic bilateral România-Franţa, potrivit unui comunicat de presă al Executivului.

Premierul român a subliniat importanţa unităţii UE şi NATO în susţinerea principiilor care stau la baza actualei arhitecturi europene de securitate, fiind necesară descurajarea încălcării principiilor suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a statelor.

Premierul a condamnat, în context, presiunile Federaţiei Ruse şi ameninţările la adresa Ucrainei şi a subliniat importanţa sprijinirii consolidării rezilienţei şi a acordării unei atenţii speciale cooperării cu partenerii estici.

"Ministrul francez al Apărării a abordat problemele cooperării tehnico-militare şi a perspectivelor programului de corvete al României. Doamna Florence Parly a informat despre echipa tehnică franceză sosită pentru a evalua punerea în aplicare a opţiunii preşedintelui Franţei de întărire cu trupe a flancului estic, care ar putea avea loc imediat ce decizia NATO va fi luată în acest sens. De altfel, Franţa asigură, începând cu 1 ianuarie, conducerea VJTF (Very High Readiness Joint Task Force), a forţei de desfăşurare rapidă a NATO", mai indică sursa citată.

Cu privire la situaţia din Mali, premierul Ciucă a reamintit că România este pregătită să participe în cadrul Task Force Takuba, forţa operativă multinaţională pentru combaterea terorismului în regiunea de frontieră dintre Mali, Niger şi Burkina Faso. Conform sursei menţionate, desfăşurarea personalului militar român urmează să fie coordonată cu Franţa şi alţi parteneri europeni participanţi la Task Force imediat ce autorizaţiile locale vor fi fost obţinute.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb