NICOLAE CIUCĂ: "Avem datoria să sprijinim Ucraina şi ea trebuie să învingă"

V.G.
Politică / 23 august 2022

"Avem datoria să sprijinim Ucraina şi ea trebuie să învingă"

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, astăzi la cel de-al doilea Summit al Platformei Crimeea la nivel de şefi de stat şi de guvern, în format online, că prin invazia militară ilegală şi brutală, Rusia a arătat lumii că este un stat care nu abate de la comiterea unei agresiuni flagrată, de la încălcarea dreptului internaţional, inclusiv a dreptului internaţional umanitar, notează News.ro.

Şeful Executivului a adăugat că Ucraina luptă în continuare, nu doar pentru poporul său, cât şi pentru integritatea, suveranitatea teritorială, libertate şi dreptul legitim de a se alătura familiei europene, iar România are datoria să facă tot ceea ce îi stă în putere să sprijine Ucraina pentru a rezista şi respinge agresiunea Federaţiei Ruse.

"Înainte de 24 februarie, puţini dintre noi şi-ar fi putut imagina amploarea distrugerilor, atrocităţilor şi a suferinţei umane care a urmat. În ultimele şase luni, agresiunea rusă împotriva Ucrainei a creat cea mai gravă criză umanitară şi de securitate de pe continentul european de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, cu consecinţe extrem de grave la nivel mondial. Prin acest război ilegal şi brutal, Rusia a arătat lumii că este un stat care nu abate de la comiterea unei agresiuni flagrată, de la încălcarea dreptului internaţional, inclusiv a dreptului internaţional umanitar; că este un stat care duce deschis o politică a sferelor de influenţă. Puţini dintre noi au crezut că acest lucru ar fi putut fi încă posibil în secolul 21, deşi am asistat la războiul din 2008 din Georgia şi la anexarea ilegală a Crimeei în 2014. Pe măsură ce acest război ilegal continuă, ar trebui să fim ferm uniţi în sprijinirea independenţei, suveranităţii şi a integrităţii teritoriale a Ucrainei în cadrul graniţelor sale recunoscute internaţional. Ar trebui să spunem clar, în repetate rânduri, că Ucraina - precum şi toate celelalte ţări, inclusiv din vecinătatea estică- au dreptul legitim şi suveran de a-şi urmări propriile aranjamente de securitate şi politică externă, pe baza propriilor alegeri legitime, fără nicio ingerinţă străină", a afirmat Nicolae Ciucă, astăzi, la cel de-al doilea Summit al Platformei Crimeea la nivel de şefi de stat şi de guvern.

Premierul a mai spus că "unitatea şi solidaritatea noastră în acordarea de sprijin concret, multidimensional pentru lupta eroică a poporului ucrainean a fost şi rămâne cel mai puternic atuu al nostru".

"Rusia nu a reuşit să ţină seama de acest răspuns puternic şi clar al comunităţii internaţionale democratice în ansamblu, întrucât nu a recunoscut hotărârea poporului ucrainean de a-şi apăra libertatea. Ar trebui să continuăm să ne consolidăm poziţia colectivă şi să ne dublăm eforturile comune de sprijinire a Ucrainei. În calitate de stat membru al UE şi stat aliat NATO cu cea mai lungă graniţă terestră cu Ucraina, România şi poporul român au făcut tot posibilul pentru a ajuta Ucraina şi cei peste 2 milioane de refugiaţi care au căutat adăpost din calea războiului. Sprijinul nostru pentru Ucraina continuă să fie multiplu şi se manifestă pe mai multe planuri - politic, economic, financiar, umanitar, diplomatic şi în domeniul dreptului internaţional, pentru a asigura responsabilizarea şi lupta împotriva impunităţii. De la Summit-ul de anul trecut, situaţia din Crimeea anexată ilegal s-a înrăutăţit mult. Măsurile represive împotriva ucrainenilor, inclusiv împotriva tătarilor din Crimeea, şi încălcările flagrante ale drepturilor omului s-au intensificat; impunerea agresivă a educaţiei în limba rusă şi a programelor de învăţământ ruseşti a continuat fără încetare; Peninsula este puternic militarizată şi a fost folosită ca rampă de lansare pentru invazia militară a regiunilor sudice ale Ucrainei şi pentru lansarea de lovituri cu rachete asupra civililor şi a infrastructurii civile din restul Ucrainei. A apărut o tendinţă din ce în ce mai îngrijorătoare: folosirea Crimeei ca un caz de manual pentru trecerea forţată şi ilegală a teritoriilor ucrainene ocupate sub controlul Rusiei", a completat Ciucă.

Acesta a amintit şi despre ceea ce s-a întâmplat pe 23 august 1939 şi anume Pactul Ribbentrop-Molotov care a declanşat cea mai gravă catastrofă cunoscută de omenire.

"Trecutul ne-a învăţat din nou că a nu susţine cu fermitate ordinea internaţională bazată pe reguli are un preţ mare: în urmă cu optzeci şi trei de ani, la 23 august 1939, Pactul Ribbentrop-Molotov a fost ultimul pas pregătitor în declanşarea celei mai grave catastrofe pe care omenirea a cunoscut-o. Ucraina luptă astăzi nu numai pentru a se apăra pe ea însăşi şi poporul său, integritatea şi suveranitatea sa teritorială, libertatea şi dreptul său legitim de a se alătura familiei europene, ci şi valorile şi principiile noastre comune care formează piatra de temelie a modului nostru de viaţă. Avem datoria să sprijinim Ucraina cu tot ce ne stă în putere pentru a rezista şi a respinge agresiunea. Trebuie să fim ferm alături de Ucraina. Puteţi conta pe România! Ucraina trebuie să învingă!", a conchis prim-ministrul României.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Cine castiga in Ucraina are multe necunoscute;

    - cine va castiga alegerile din noiembrie 2022 in USA 

    - criza economica ce fel de GUVERNE va aduce in Europa 

    - populatia occidentala obisnuita cu bunastare economica, 

    oare va accepta scaderea nivelului de trai ptr.UCRAINA 

    - mediul de afaceri cat va fi DISPUS sa piarda din cauza 

    lipsei de energie IEFTINA rusa ......

     

    Adica, slugoiule mason, ai primit ordinul extern(la Iude se cheama datorie) sa bagi si sa ingropi la propriu Romania, intr-un razboi care nu este al poporului roman! Slugoii astia criminali si mafioti au impresia ca Romania si romanii sunt mosiile lor!

    Nu avem datoria asta. O ai tu si alti ticalosi care ati semnat in numele Romaniei un acord de asistenta cu Ucraina, o tara fascista care ucidea rusofoni in Donbas, lucru atestat de ONU. In timp ce oameni nevinovati, civili, mureau in Donbas bombardati de ucrainienii nazisti, Romania semna cu acest stat terorist un acord de asistenta militara. Dementilor. Tradatorilor de tara.

    Asta nu reprezinta nimic, a fost parasutat in politica de americani si indrazneste sa vorbeasca in numele nostru.

    Avem datorie morală să sprijinim ucrainienii refugiați în țara noastră.

    Nu avem nicio datorie să sprijinim Ucraina să învingă. Nu e războiul nostru. E un război între slavi. E treaba lor și nu a noastră, măi cârpă de general! Tu ai ajuns PM pentru că ai IQ sub medie și pentru că ești cârpa de șters la fund a americanilor pe care i-ai îmbogățit prin contacte de achiziție de fier vechi deghizat în avioane. 

    1. Foarte bine punctat.De acord total!

    Acest general in izmene ,supraponderal si cu IQ redus,nu reprezinata pe nimeni!Romania,atat timp cat nu e amenintata direct, ar trebui pe veci, sa ramana neutra!Sa se uite un pic in jur,ca mai sunt tari NATO,care se pozitioneaza diferit.

    Cum ne-au transmis si rusii in primavara-al caror fan nu sunt deloc-,ar trebui sa ne aducem aminte in fiecare zi de dezastrul national de la Stalingrad si Frontul de Rasarit,in general.Si atunci,am avut tot o catana in fruntea tarii,tot un aventurier fara viziune si un minim de inteligenta. 

    Noi nu avem nico datorie fata de Ucraina. Ei au fata de noi. Si-au batut joc de comunitatea de romani.

    Romania nu este condusa de romani si nici nu a fost incepand cu ' 89.  

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb