Nicolae Ciucă efectuează o vizită de lucru în Franţa

G.D.
Politică / 15 decembrie 2022

Nicolae Ciucă efectuează o vizită de lucru în Franţa

Premierul Nicolae Ciucă efectuează, astăzi, o vizită de lucru în Franţa, în cadrul căreia va depune, la sediul OCDE de la Paris, memorandumul iniţial privind aderarea la Organizaţie, va participa la Conferinţa de la Paris a Forumului Economic Internaţional al Americilor organizat la sediul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică şi la ceremonia de inaugurare a Pieţei George Enescu din Paris. Şeful Executivului se va întâlni şi cu reprezentanţii comunităţii române din Franţa, relatează News.ro.

În cadrul vizitei, Prim-ministrul României va avea o discuţie bilaterală cu Secretarul-General al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) Mathias Cormann şi va participa în calitate de invitat la reuniunea Consiliului OCDE care reuneşte ambasadorii statelor membre ale Organizaţiei şi al Comisiei Europene.

De asemenea, Prim-ministrul României, Nicolae-Ionel Ciucă, va participa la ediţia 2022 a Conferinţei de la Paris, organizată de Forumul Economic International al Americilor, la sediul OCDE, urmând să susţină intervenţia introductivă din cadrul panelului cu tema Redefining Dialogue.

Cu ocazia acestei vizite, Prim-ministrul va inaugura Piaţa George Enescu din Paris, omagiu adus compozitorului român care a trăit şi creat o parte importantă a operelor sale în cartierul (arondismentul 9) unde se află noua piaţă.

Nicolae Ciucă va avea o întâlnire şi cu comunitatea română din Paris, la sediul Ambasadei României.

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică este un for interguvernamental cu sediul la Paris care urmăreşte identificarea, diseminarea şi evaluarea aplicării politicilor publice optime pentru asigurarea creşterii economice, prosperităţii şi dezvoltării sustenabile în rândul statelor membre, precum şi la nivel global.

În prezent, OCDE are 38 de state membre, reprezentând democraţii consacrate şi economii consolidate. Împreună, statele membre OCDE asigură circa 70% din producţia şi comerţul global şi 90% din nivelul mondial al investiţiilor străine directe.

În strânsă colaborare cu autorităţile publice, actorii economici şi sociali, precum şi reprezentanţii societăţii civile, OCDE stabileşte standarde internaţionale şi se axează pe promovarea de politici care au incidenţă pe majoritatea aspectelor vieţii publice a cetăţenilor - de la îmbunătăţirea performanţei economice până la crearea de locuri de muncă, de la promovarea sistemelor educaţionale eficiente până la combaterea evaziunii fiscale internaţionale. OCDE facilitează schimbul de experienţă şi bune practici între ţări şi pune la dispoziţie datele, analizele şi expertiza proprie privind stabilirea politicilor publice.

OCDE este un forum participativ, care dezbate experienţe naţionale, cu obiectivul de a determina cursul cel mai potrivit de acţiune pentru o anumită problemă.

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat în urmă cu o zi, în şedinţa de Guvern, că va depune astăzi, la sediul OCDE de la Paris, memorandumul iniţial privind aderarea la Organizaţie, de care depinde coerenţa parcursului, astfel încât, în final să putem să facem parte din rândul ţărilor care asigură 90% din volumul total de investiţii străine la nivel mondial.

"Pe parcursul acestui an, în iunie am reuşit să obţinem aprobarea foii de parcurs. Iată că astăzi, până la sfârşitul anului, putem să anunţăm că mâine vom depune memorandumul iniţial, document foarte important de care depinde coerenţa parcursului până la momentul derulării etapelor de clarificare şi verificare pentru îndeplinirea standardelor OCDE, iar în final să putem să facem parte din rândul ţărilor care asigură 90% din volumul total de investiţii străine la nivel mondial", a mai spus premierul Ciucă.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Mai cumparam ceva rable de la ei? Sluga apevista se duce sa mai faca un sluj?

    Domnule, pozitiv

    Conferinţa de la Paris a Forumului Economic Internaţional al Americilor organizat la sediul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică 

    Insa, acolo in Franta, unde treburile Romaniei sunt subordonate intereselor lui Ciolos si .. , sa fii atent la acest personaj, tine-l departe, sa nu isi bage coada si in afacerile de astazi ale Romaniei cu America.

    Ca daca "Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică urmăreşte identificarea, diseminarea şi evaluarea aplicării politicilor publice optime pentru asigurarea creşterii economice, prosperităţii şi dezvoltării sustenabile în rândul statelor membre, precum şi la nivel global". aceste aspecte cu siguranta nu-i sunt pe plac.  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb