Nicolae Ciucă: "Nu e momentul să rezolvăm problemele blocând anul şcolar"

S.B.
Politică / 23 mai 2023

Nicolae Ciucă: "Nu e momentul să rezolvăm problemele blocând anul şcolar"

Premierul Nicolae Ciucă a declarat marţi, despre greva din educaţie, că nu crede că în momentul de faţă este momentul prin care să putem să rezolvăm problemele blocând anul şcolar, informează news.ro.

Şeful Executivului a arătat că sunt unele chestiuni pe care le-a discutat la întâlnirea cu sindicatele care sunt foarte greu de îndeplinit în momentul de faţă. Premierull a precizat că marţi continuă dialogul cu asociaţiile părinţilor şi elevilor. "Mă angajez personal, am discutat şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Marcel Ciolacu, astăzi vom continua dialogul cu asociaţia părinţilor şi a elevilor, şi vom face în aşa fel încât, pe bază de dialog, să rezolvăm problema, făcând încă odată apel şi la liderii de sindicat şi cadrele didactice să înţeleagă măsurile pe care le-am luat", a declarat Ciucă, adăugând că există o ţintă de deficit care trebuie îndeplinită, iar orice altă cheltuială produce efect pe deficit. El a subliniat că nu ar fi nici onest, nici corect, nici principial să predea un mandat care să aibă probleme.

"În momentul de faţă avem o grevă declanşată la nivelul sindicatelor din învăţământ şi doresc să subliniez câteva aspecte care trebuie într-un fel sau altul să fie cunoscute şi trebuie conştientizate de fiecare dintre noi. Am discutat cu reprezentanţii sindicatelor, atât la nivelul Ministerului Educaţiei, în echipa la nivelul Guvernului, cu preşedintele Camerei Deputaţilor, la nivelul legislativului şi desigur reprezentanţii coaliţiei pentru a avea un dialog cât se poate de onest şi a face în aşa fel încât să se înţeleagă că nu sunt doar vorbe şi că ne-am asumat ca învăţământul să reprezinte prioritatea naţională numărul unu, ceea ce se va întâmpla atât prin programul de guvernare cât şi prin modul în care se va reflecta în măsurile pe care le-am luat, le vom lua, astfel încât să ne asigurăm viitorul copiilor noştri, viitorul ţării", a spus premierul Ciucă.

El a arătat că "în acest an şi jumătate de guvernare a făcut tot ce a fost posibil astfel încât învăţământul să primească bani mai mulţi".

"În 2022, bugetul educaţiei a fost crescut cu 2 miliarde. Anul acesta, bugetul a fost crescut cu 6 miliarde. Este foarte greu ca după atâţia ani de zile să putem să venim cu o soluţie într-un moment şi să spunem că am rezolvat totul. Nu cred că poate nimeni (..) să îşi asume că printr-o simplă formulă aplicată la un sistem în continuă evoluţie putem să rezolvăm problemele care trenează de atât de mulţi ani", a afirmat şeful Executivului, adăugând că au prezentat ce urmăresc pentru elevi, studenţi, pentru îmbunătăţirea infrastructurii şi îmbunătăţirea terhnică a laboratoarelor din şcoli şi universităţi.

"Au fost şi sunt fonduri alocate de prioritate. Sunt două priorităţi la nivel naţional, sistemul de educaţie şi sistemul de sănătate. Toate aceste chestiuni au fost şi vor fi reflectate în tot procesul de planificare a activităţii la nivelul Guvernului, în deplin dialog cu dvs, cei care vă desfăşuraţi activitatea în învăţământul românesc. (..) Suntem, vom fi cei care sunteţi pe băncile şcolii, produsul muncii dvs şi asta trebuie să recunoaştem cu toţii", a mai afirmat premierul Ciucă.

"Este foarte clar pentru noi toţi că nu putem vedea profesorii noştri în altă parte în altă parte decât la catedră, iar pe copiii noştri în bănci şi în amfiteatre. Nu cred că în momentul de faţă este momentul prin care să putem să rezolvăm problemele blocând anul şcolar. De aceea, mă angajez personal, am discutat şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Marcel Ciolacu, astăzi vom continua dialogul cu asociaţia părinţilor şi a elevilor, şi vom face în aşa fel încât, pe bază de dialog, să rezolvăm problema, făcând încă odată apel şi la liderii de sindicat şi cadrele didactice să înţeleagă măsurile pe care le-am luat", a spus Ciucă.

Premierul a afirmat că trebuie să facă în aşa fel încât până la începutul anului şcolar să producă efecte legile educaţiei.

"Am decalat întreg procesul de elaborare a legii salarizare prin care se elimină inechităţile. Am găsit deasemenea resurse pentru a putea să asigurăm acei bani, acele bonificaţii pentru debutanţi în învăţământ. (..) Am înţeles probelemele personalului nedidactic şi auxiliar. Celelalte chestiuni pe care le-am discutat la întâlnirea cu sindicatele sunt absolut foarte foarte greu de îndeplinit în momentul de faţă, în condiţiile în care fac încă o dată apel, România ca să poată să beneficieze de fonduri europene (..) avem o ţintă de deficit pe care trebuie să o îndeplinim. Nu putem să sporim acum cheltuielile pentru că absolut orice altă cheltuială produce efect pe deficit şi odată ce am pierdut controlul asupra deficitului este clar că nu ne mai îndeplinim obiectivele şi intrăm într-o altă paradigmă pe care nu ştiu cum o mai putem controla", a declarat premierul.

El a continuat: "Sigur, eu mă pregătesc de sfârşitul mandatului. Nu ar fi nici onest, nici corect, nici principial să predau un mandat care să aibă probleme. Oricum sunt probleme, orice asumare de mandat înseamnă şi asumarea problemelor. Venim la guvernare să rezolvăm problemele. O astfel de chestiune nu aş putea să o fac pentru că nu mi se pare nici principial nici onest şi este o chestiune care are continuitate într-o coaliţie care şi-a asumat guvernarea într-o perioadă extrem de dificilă pentru ţara noastră", a completat premierul.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. pe bune

    pensiile speciale, sunt intangibile se pare 

    nu ma deranjeaza sa tin 2 copii acasa, pt a le da profesorii o palma peste bot acestor nesimtiti 

    General de popota cu burta plina vs profesori tineri cu 2500 net...sa fie greva și sa vina și alții !!!!!

    ii intreaba cineva pe liderii de sindicat ce ofera in schimbul majorarii salariilor ? salariile au crescut continuu atit cat au crescut dar nivelul de pregatire al elevilor a scazut tot continuu .fac pariu pe orice ca daca cresc salariile nu se schimba nimic , vezi caz similar la personalul medical , le-au crescut si tot iau spaga si nici actul medical nu s-a imbunatatit .

    1. Idem indemnizatii parlamentari, primari, etc

    Lăsați pensiile și salariile nesimțite și platiti profesorii. Desființați noțiunea de "special" și se revine la normal.Este o invenție securista pentru a "justifica" furtul din banii publici. Special înseamnă "pentru că se poate" - sa nu se mai poată, nu exista așa ceva. S-a ajuns prea departe cu inechitățile.La un moment dat , se vor da banii înapoi.S-a mai întâmplat și nu este exclus sa se mai întâmple daca nu va potoliți.

    1. Pensiile specialilor trebuiesc desfiintate, dar nu are legatura cu cresterea salariilor la profesori care unii dintre ei sint slab pregatiti , se vede dupa notele primite la titularizare . salariu marit la cei cu note mari nu la toti , dispare motivatia .

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb