Nicolae Medforth-Mills, despre decesul Regelui Mihai: "Un doliu care va lăsa România fără lacrimi"

Ziarul BURSA #Miscellanea / 6 decembrie 2017

Nicolae Medforth-Mills, nepotul Regelui Mihai, afirmă că decesul bunicului său aduce cu sine "un doliu care va lăsa România fără lacrimi". "Majestate, drum lin!", a scris acesta, ieri, pe Facebook.

Prinţul Nicolae Medforth-Mills a fost acuzat, recent, de Casa Regală că ar fi vrut să intre cu forţa în reşedinţa Regelui Mihai şi că a agresat, fizic şi verbal, trei persoane.

Principele Nicolae s-a declarat dezamăgit şi profund îndurerat de încrâncenarea membrilor Casei Regale, precum şi a mamei sale, de uşurinţa şi lipsa de respect cu care au lansat împotriva sa "comunicate agresive, defăimătoare şi nejustificare". Reacţia a venit la scurt timp după ce propria sa mamă, principesa Elena, s-a declarat dezamăgită şi îngrijorată de faptele lui Nicolae.

Principesa Elena a susţinut că, la cea mai recentă întâlnire cu Regele Mihai, în august, acesta i-a confirmat personal decizia sa de a nu-l primi pe Nicolae (...) după ce a luat decizia de a-i retrage titlul, pe motiv că nu are calităţile necesare pentru o poziţie în Casa Regală a României.

În replică, principele a pus sub semnul întrebării această decizie:"Eu, Nicolae, am vrut să-mi văd bunicul şi să-mi iau rămas bun, într-un mod liniştit, respectuos, aşa cum este creştineşte. (...) Cunoscându-l atât de bine, nu cred că el este cel care a decis să nu ne vedem. Dimpotrivă, ştiu că şi-ar fi dorit mult".

Fostul principe Nicolae, nepotul regelui Mihai, spune că, în august 2015 a fost obligat să accepte îndepărtarea sa din Casa Regală, dar că a refuzat să semneze declaraţia prin care accepta să i se retragă titlul: "Declaraţia mea din august 2015, referitoare la acceptul retragerii titlului, nu a fost scrisă de mine. Am fost obligat să o accept, am refuzat să o semnez şi până la acest moment este nesemnată. Nu a existat vreodată nici vreo înţelegere şi nici vreun acord semnat referitor la plecarea mea definitivă din România şi condiţia de a nu mă mai întoarce. Nu aş fi acceptat să mi se impună un exil de acest fel".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb