Actualizare 12:46 Iohannis: "Suntem hotărâţi să sprijinim drumul european al Republicii Moldova"
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că România este determinată să sprijine drumul european al Republicii Moldova.
"Puteţi să contaţi pe noi, suntem aproape, suntem hotărâţi să vă sprijinim în drumul pe care Republica Moldova l-a început de câţiva ani - drumul european", a afirmat Iohannis, la Palatul Cotroceni, la conferinţa comună cu omologul său moldovean, Nicolae Timofti, potrivit Agerpres.
El a subliniat că este nevoie de mult mai multe proiecte economice desfăşurate între România şi Republica Moldova, dând exemplul gazoductului.
----------------
Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, miercuri, la Palatul Cotroceni, pe omologul său moldovean, Nicolae Timofti, cei doi urmând să susţină o conferinţă de presă comună.
După ceremonia primirii oficiale, cei doi şefi de stat vor avea convorbiri oficiale, iar la ora 12.00 sunt programate declaraţii de presă.
Discuţiile vor viza subiecte ce ţin de relaţiile bilaterale, agenda europeană a Republicii Moldova, colaborarea în plan economic, politic şi social.
Timofti urmează să înmâneze, cu ocazia acestei vizite, distincţiile oferite anterior preşedintelui Klaus Iohannis, şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Afacerilor Interne al României, Raed Arafat şi actorului Florin Piersic, transmite Mediafax.
De asemenea, preşedintele Republicii Moldova se va întâlni, la ora 13.30, cu premierul Dacian Cioloş. Pe agenda vizitei mai figurează şi întrevederi cu peşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, dar şi cu alţi oficiali.