NICULAE (AGROSTAR):  Preţurile legumelor şi fructelor ar putea scădea cu 50%

A.G.
Ziarul BURSA #Companii #Agro-alimentar / 23 mai 2012

Preţurile legumelor şi fructelor ar putea scădea cu 50% dacă România şi producătorii români ar fi organizaţi şi ar produce la întreaga lor capacitate, a declarat, marţi, preşedintele Federaţiei Agrostar, Ştefan Niculae, la finalul întâlnirii cu ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Ştefan Niculae a declarat: "În condiţiile în care MADR nu va pune în aplicare acele politici pe care le solicităm, este normal ca actorul principal din piaţă, respectiv intermediarul, samsarul, evazionistul, să profite de piaţa foarte bună din România, iar preţurile vor fi mereu în creştere. Dacă vom întări organizaţiile interprofesionale şi vom face investiţii în aceste sectoare, dublate de controale serioase, preţurile nu au cum să mai crească. Consider că preţurile legumelor şi fructelor ar putea să scadă cu 50% dacă România şi producătorii români ar fi organizaţi, ar produce la întreaga lor capacitate, iar importurile ar fi reduse". În ceea ce priveşte preţurile legumelor româ-neşti, şeful Agrostar consideră că acestea vor fi stabile, fiind înregistrată chiar o descreştere odată cu intrarea producţiei autohtone pe piaţă.

În opinia acestuia, pentru reducerea evaziunii fiscale din sector trebuie redusă TVA şi efectuate investiţii masive. "Ca să avem preţuri corecte în sectorul de legume şi fructe trebuie să umblăm la TVA şi să facem investiţii masive în refacerea filierei pe produs vizavi de depozite şi centre de colectare şi de centre de achiziţii, altfel nu vom scăpa de această evaziune. Noi am cerut MADR refacerea unei direcţii de inspecţii în directa subordine a minis-trului, care să aibă autoritatea să controleze importurile de fructe şi legume care intră în ţară, dar şi calitatea aces-tor produse, care este îndoielnică. La ora actuală, se vând foarte multe legume fără acte pentru că autorităţile nu controlează cum trebuie", a explicat preşedintele Federaţiei Agrostar. Potrivit sursei citate de Agerpres, dacă s-ar respecta legislaţia la intrarea în ţară a importurilor de produse agroalimentare nu ar intra mai mult de 25% din produsele existente pe piaţă. "Nu trebuie să inventăm, avem legislaţie, autorităţile trebuie doar să îşi facă treaba. Dacă s-ar respecta legislaţia la intrarea în ţară a importurilor de produse agroalimentare nu ar intra mai mult de 25% din produsele existente pe piaţă", a subliniat Ştefan Nicolae. Acesta a solicitat ministrului Agriculturii reducerea TVA la 9% la pâine şi legume-fructe în prima etapă deoarece acestă măsură va avea impact pozitiv la bugetul de stat. "Reducerea TVA la alimente va avea un impact pozitiv la bugetul de stat, pentru că o parte din evaziune merge la buget, dar ceea ce este mai important este că vor creşte locurile de muncă în mediul rural. Astfel, producătorii agricoli îşi vor dezvolta exploataţia şi vor vinde în condiţii corecte marfa, vor creşte locurile de muncă şi vor fi bani corect încasaţi", a mai spus preşedintele Federaţiei Agrostar.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb