Fondatorii ANG Luxury Properties, Nicoleta şi Alexandru Manea, alături de Alina şi Marius Peter, anunţă deschiderea celui mai nou showroom de mobilă luxury din Bucureşti, NOAM Mobili Design, conform unui comunicat remis redacţiei. Investiţia totală în proiect depăşeşte 400.000 euro şi rezultatul este un spaţiu transformat de la zero.
Potrivit sursei citate, acest showroom se remarcă prin calitate şi unicitate şi a fost creat astfel încât să îndeplinească nevoile şi cele mai exigente cerinţe ale clienţilor. Noam Mobili Design este o colecţie de concepte cu o capacitate remarcabilă de a se potrivi în orice stil, datorită esteticii moderne a designului minimalist şi funcţional, care pune accent pe spaţiu, iar calitatea detaliilor face ca toate proiectele să fie unice. Produsele expuse vin exclusiv de la producători şi designeri italieni şi se remarcă prin perspectiva futuristă, un simţ estetic excepţional şi materiale premium, unicat. Totodată, Marius Peter, unul dintre fondatorii proiectului, este specialist în domeniul mobilierului din Italia şi lucrează cu furnizorii din ţară de 16 ani.
Noam Mobili Design este un răspuns firesc la dezvoltarea cerinţelor clienţilor din România care pun din ce în ce mai mult accent pe importanţa mediului locuit şi impactul său asupra stării generale de spirit. În acest context, componenta de design, dar şi un concept personalizat sunt esenţiale.
Cifrele segmentului premium arată o creştere cu aproximativ 15% în ultima perioadă. Totodată, românii au început să aibă o perspectiva mai nuanţată asupra proiectelor de lux şi preţuiesc mai mult unicitatea proiectului, locaţia în care este amplasat, dar şi avantaje ca discreţia oferită, suprafeţele impunătoare şi arhitectura gândită în cele mai mici detalii.
"Odată cu Noam Mobili Design facem un pas firesc în consolidarea prezenţei ANG Luxury Properties pe piaţa din România. Acest proiect, ca toate de până acum, a fost gândit în raport cu nevoile clienţilor care au investit şi investesc încredere în noi şi în ceea ce facem. Aceştia sunt oameni inteligenţi care profită de orice oportunitate de dezvoltare. Cât despre cei care caută un acasă, îl vor găsi mereu la ANG Luxury Properties. Sentimentul segmentului luxury este unul de prosperitate, ambiţie şi dezvoltare, unde nu lăsăm loc pentru negativism şi stagnare. Aceste crezuri ne-au ajutat în tot ceea ce am făcut şi ne motivează pentru viitor", a declarat Alexandru Manea, fondator ANG Luxury Properties.
Pentru NOAM Mobili Design, estimarea e atingerea unei cifre de afaceri de 1 mil. euro în primul an de activitate pe piaţa din Bucureşti, se mai arată în comunicat.