Noi sancţiuni împotriva Rusiei pe agenda reuniunii miniştrilor de Finanţe din G7

D.T.
Internaţional / 23 februarie 2023

Noi sancţiuni împotriva Rusiei pe agenda reuniunii miniştrilor de Finanţe din G7

Miniştrii de finanţe din Grupul statelor puternic industrializate (G7) vor încerca astăzi să cadă de acord asupra unui nou pachet de sancţiuni economice împotriva Rusiei, în condiţiile în care a trecut un an de la debutul războiului din Ucraina, transmite Agerpres.

Reuniunea, la care vor participa în special Franţa, SUA şi Japonia, va avea loc în marja reuniunii miniştrilor de finanţe şi a guvernatorilor băncilor centrale din G20, care va fi organizată la Bengaluru, sudul Indiei.

"În cadrul G7, vom pleda pentru o întărire a sancţiunilor economice împotriva Rusiei", a prevenit încă de luni ministrul francez al Economiei şi Finanţelor, Bruno Le Maire. "Aceste sancţiuni economice sunt eficiente, ele au permis reducerea la jumătate a veniturilor petroliere ale Rusiei", a afirmat oficialul francez înainte de plecarea sa spre India.

La rândul său, adjunctul secretarului de stat al SUA, Victoria Nuland, a dat asigurări că SUA şi partenerii lor din G7 pregătesc "un nou pachet important" de sancţiuni împotriva Rusiei în jurul datei de 24 februarie, când se împlineşte un an de la invazia rusească din Ucraina.

Cu toate acestea, Ministerul german de Finanţe a minimalizat şansele ca la reuniunea de astăzi să fie adoptată o decizie cu privire la noi sancţiuni împotriva Rusiei, informează sursa citată.

SUA, Uniunea Europeană şi aliaţii lor au impus sancţiuni drastice Rusiei, după invadarea Ucrainei, vizând cel mai înalt nivel al statului rus, precum şi industria, băncile şi sectorul petrolier rusesc.

Reuniunea de astăzi a miniştrilor de Finanţe din G7 are loc înaintea reuniunilor de mâine şi sâmbătă a miniştrilor de finanţe şi a guvernatorilor băncilor centrale din G20, unde vor fi abordate în special măsuri pentru a face faţă efectelor economice ale războiului din Ucraina dar şi o eventuală reducere a poverii datoriilor pentru cele mai sărace ţări.

Analiştii sunt de părere că orice discuţie cu privire la războiul din Ucraina este un subiect delicat pentru India, ţara organizatoare a reuniunii G20, având în vedere că autorităţile de la New Delhi nu au condamnat invazia. În paralel, Rusia nu a confirmat încă dacă va trimite un reprezentat la reuniunea G20.

Ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, urmează să participe săptămâna viitoare la New Delhi la o reuniune a miniştrilor Afacerilor Externe din ţările G20, eveniment la care este aşteptat şi omologul său american Antony Blinken.

G7 este un grup din care fac parte Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit şi SUA. G20, grupul ţărilor bogate şi al principalelor economii emergente, regrupează state care generează 85% din activitatea economică a lumii şi aproape două treimi din populaţia planetei. G20 reuneşte Africa de Sud, Arabia Saudită, Argentina, Australia, Brazilia, Canada, China, Coreea de Sud, Franţa, Germania, India, Indonezia, Italia, Japonia, Marea Britanie, Mexic, Rusia, SUA, Turcia şi statele Uniunii Europene (UE).

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Dupa cum s-a dovedit, efectele acestor sanctiuni sunt minime asupra Rusiei, care continua razboiul fara probleme(orice razboi este extrem de costisitor pt finantele unui stat) si nu a rationalizat nimic pt cetatenii rusi! Plus ca Rusia are resurse naturale fara numar!

    1. Efectele sunt mici dar se cumuleaza

      Ca sa rationalizeze trebuie sa fie totusi o cantitate mica ce se doreste a ajunge la toata lumea, in Rusia produsele incep sa lipseasca si infloreste contrabanda, specula, piata la negru

      Rusia nu are resurse naturale fara numar, federatia are, rusii doar profita de bogatiile altora iar si acele resurse trebuie exploatate 

      Cred ca te uiti la cu totul alt film! Care descrie situatia din UE(cu dusuri la comun) si UK(unde nu ai voie sa cumperi mai mult de 3 rosii sau 3 castraveti)!

      Corect. Efectele sunt mari si se cumuleaza, dar doar pentru UE, care saraceste vizibil.

      Sa citim din presa elvetiana..... Care a fost la fata locului, nu scrie din tarile baltice, din america sau dintr-un sediu caldut NATO.... epistole catre propaganda. 

       

      "Russian supermarket shelves are full of Nestlé products like Nescafé: report" 

      In response to Russia’s war on Ukraine, the Swiss multinational Nestlé announced that it would reduce its range of product in Russia to “essential” goods such as baby milk. But supermarket shelves in Moscow paint a different picture, according to the NZZ. 

      This content was published on February 4, 2023 - 15:27February 4, 2023 - 15:27 

       

      The world’s largest food and beverage company continues to sell and produce a wide range of food products, as well as recruit staff in Russia, the Swiss German-language newspaper reported on Saturday. 

      The newspaper’s Moscow correspondent observed a broad range of well-known products fr om the Swiss consumer goods group at Russian supermarket shelves. The article also noted that there is no shortage of foreign brands available at shops despite an exodus of Western companies triggered by the war. 

      “Nescafé, a very popular product in Russia, comes in many varieties,” writes Marcus Ackeret. He notes the same applies to Bystrow brand breakfast cereals, Maggi soups and bouillon cubes, Purina pet food, and Mövenpick ice cream. Many kinds of pralines, chocolate bars, baby and children's food are also available. The product labels note these were made in Russian Nestlé factories. 

      The wide range of products available at Russian supermarkets suggests Nestlé – which the NZZ article says “declined to comment” – defines essential foods broadly. Many big brand names have pulled out of Russia on account of its invasion of Ukraine. On March 11, 2022, Nestlé outlined how it had restricted its business dealings in the nation widely condemned for invading its neighbour. But it still has come under heavy criticism on social media and by Ukraine’s top officials for doing business in Russia. 

      The NZZ observes that there are no indications that local Nestlé factories have stopped production or carried out “major rounds of layoffs”. Before the outbreak of war, Nestlé operated seven factories in the country. In total, the Swiss group employed around 7,000 people in Russia in 2021. Nestlé’s Russian subsidiary seems to be continuing to recruit staff with 110 Nestlé Russia vacancies advertised on Headhunter.ru , one of the country’s most important online job portals. 

      daca au nestle ce le mai trebuie restul...

      Te uiti la aceleasi filme ca si Skabeyeva. N-a inghetat occidentul cel rau, nu s-a imputit de tot de drul dusurilor, acum urmeaza sa moara din lipsa de vitamine si fibra vegetala?

      Esti cam incoerent, dar o pun pe seama frustrarii, cauzata de intarzirea ajutorului social!

      vorbesti din vasta ta experienta?

    Rusii o iau razna cu commenturile aici!

    Daca nu va e frica, de ge va agitati?  

    Daca nu au efect sanctiunile si oricum vroiati sa vindeti petrolul cu 40$ barilul la natiunile prietene de ce va agitati? 

    Relaxativa daca va e bine!

    :)) 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb