Noile măsuri aplicate în perioada sărbătorilor de iarnă persoanelor care sosesc în ţară

G.B
Miscellanea / 7 decembrie 2021

Noile măsuri aplicate în perioada sărbătorilor de iarnă persoanelor care sosesc în ţară

Începând cu 10 decembrie 2021, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a stabilit noi măsuri pentru persoanele care sosesc în ţară în perioada sărbătorilor de iarnă, în scopul protejării sănătăţii şi combaterii răspândirii COVID -19. Noile reguli de carantină pentru cetăţenii din statele membre ale Uniunii Europene sau din state terţe sunt stabilite în funcţie de riscul de infectare pe care îl implică fiecare situaţie în parte, conform unui comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, măsurile de carantinare au în vedere următoarele situaţii:

I. Sosirea în România a persoanelor care vin din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European sau Confederaţia Elveţiană, aflate în zonele VERDE şi GALBEN:

a. NU intră în carantină persoanele vaccinate sau trecute prin boală;

b. Carantină pentru 14 zile la domiciliu, la o adresă declarată sau într-un spaţiu special amenajat în cazul în care:

Persoanele nu prezintă dovada vaccinării, trecerii prin boală sau testării negative RT-PCR pentru COVID-19, efectuată cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);

II. Sosirea în România a persoanelor care vin din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European sau Confederaţia Elveţiană, aflate în zona ROŞIE:

a. NU intră în carantină persoanele vaccinate sau trecute prin boală;

b. Carantină pentru 10 zile (la domiciliu, la o adresă declarată sau într-un spaţiu special amenajat) pentru persoanele nevaccinate şi care nu au trecut prin boală, doar dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).

c. Carantină pentru 14 zile (la domiciliu, la o adresă declarată sau într-un spaţiu special amenajat) pentru persoanele nevaccinate şi care nu au trecut prin boală, dacă NU prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).

SITUAŢII EXCEPTATE DE LA CARANTINARE, INDIFERENT DE ZONA DE RISC ÎN CARE SE AFLĂ STATUL COMUNITĂŢII EUROPENE:

-Copiii sub 12 ani;

-Copiii cu vârsta între 12 şi 16 ani, indiferent de încadrarea ţării în zona de risc, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);

-Persoanele nevaccinate sau care nu au fost confirmate pozitiv în ultimele 180 de zile anterioare intrării în ţară, care sosesc din zona ROŞIE şi rămân în România pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore). În această situaţie, persoanele trebuie să prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul naţional. În situaţia în care persoanele nu părăsesc teritoriul naţional în cele 3 zile (72 de ore), cu informarea direcţiei de sănătate publică din judeţul în care locuiesc sau în care au adresa declarată la intrarea în ţară, vor fi carantinate pentru o perioadă de 14 zile, începând cu cea de-a patra zi ulterioară intrării pe teritoriul României;

-Persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul ţării;

-Lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Ungaria sau Bulgaria, precum şi cetăţenii români angajaţi ai operatorilor economici din cele două ţări. La intrarea în ţară ei fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi;

-Elevii/studenţii, cetăţeni români sau cetăţenii cu domiciliul sau reşedinţa în afara României, care frecventează cursurile unor instituţii de învăţământ din România sau din afara ţării, în cazul în care fac naveta zilnic. Aceştia trebuie să prezinte documente doveditoare. Aceleaşi măsuri se aplică în cazul în care elevii şi studenţii au de susţinut examene sau urmează cursuri. Excepţie fac şi însoţitorii acestora, în cazul în care ne referim la elevi minori.

-Membrii delegaţiilor sportive, precum şi artiştii şi staff-ul acestora nevaccinaţi ori trecuţi prin boală, care sosesc din zona ROŞIE pentru participarea la competiţii sportive, respectiv evenimente culturale, artistice sau de divertisment. Aceştia trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul naţional. Ei vor participa doar doar la activităţi în cadrul competiţiilor sau, după caz, evenimentelor menţionate;

-Conducătorii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care asigură transportul de marfă, precum şi conducătorii autovehiculelor prevăzute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care asigură transport de persoane, nevaccinaţi ori care nu au trecut prin boală şi care sosesc din zona ROŞIE. Aceştia trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea intrării pe teritoriul naţional, iar deplasarea se realizează doar în scop profesional;

-Persoanele predate autorităţilor române în baza acordurilor de readmisie, returnate în procedură accelerată;

-Membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, ai altor reprezentanţe diplomatice acreditate la Bucureşti şi posesori de paşapoarte diplomatice, pe bază de reciprocitate, nevaccinaţi ori care nu au trecut prin boală, care sosesc din zona ROŞIE. Condiţia este ca aceştia să prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul naţional.

III. Sosirea în România a persoanelor care vin din state terţe (altele decât UE şi spaţiul european)

a. NU intră în carantină persoanele vaccinate sau trecute prin boală în ultimele 180 de zile, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul national.

b.Carantină pentru 10 zile la o adresă declarată sau într-un spaţiu special amenajat în cazul în care persoanele nevaccinate ori cele care nu au trecut prin boală în ultimele 180 de zile anterioare intrării în ţară, cu condiţia să prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul national, indiferent de zona de risc în care sunt încadrate statele din care vin.

c.Carantină pentru 14 zile pentru persoanele care intră în România şi NU prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru COVID-19 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).

SITUAŢII EXCEPTATE DE LA CARANTINARE, INDIFERENT DE ZONA DE RISC ÎN CARE SE AFLĂ STATUL TERŢ:

-Copiii sub 12 ani;

-Copiii cu vârsta între 12 şi 16 ani, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);

-Persoanele nevaccinate sau care nu au fost confirmate pozitiv în ultimele 180 de zile anterioare intrării în ţară, care rămân în România pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore). În această situaţie, persoanele trebuie să prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul naţional. În situaţia în care persoanele nu părăsesc teritoriul naţional în cele 3 zile (72 de ore), cu informarea direcţiei de sănătate publică din judeţul în care locuiesc sau în care au adresa declarată la intrarea în ţară, vor fi carantinate pentru o perioadă de 14 zile, începând cu cea de-a patra zi ulterioară intrării pe teritoriul României;

-Persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul ţării;

-Lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Serbia, Ucraina sau Republica Moldova, precum şi cetăţenii români angajaţi ai operatorilor economici din cele trei ţări. La intrarea în ţară ei fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi;

-Elevii/studenţii, cetăţeni români sau cetăţenii cu domiciliul sau reşedinţa în afara României, care frecventează cursurile unor instituţii de învăţământ din România sau din afara ţării, în cazul în care fac naveta zilnic. Aceştia trebuie să prezinte documente doveditoare. Aceleaşi măsuri se aplică în cazul în care elevii şi studenţii au de susţinut examene sau urmează cursuri. Excepţie fac şi însoţitorii acestora, în cazul în care ne referim la elevi minori.

-Membrii delegaţiilor sportive, precum şi artiştii şi staff-ul acestora nevaccinaţi ori care nu au trecut prin boală în ultimele 180 de zile, pentru participarea la competiţii sportive, respectiv evenimente culturale, artistice sau de divertisment. Aceştia trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul naţional. Ei vor participa doar doar la activităţi în cadrul competiţiilor sau, după caz, evenimentelor menţionate;

-Conducătorii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care asigură transportul de marfă, precum şi conducătorii autovehiculelor prevăzute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care asigură transport de persoane, nevaccinaţi ori care nu au trecut prin boală. Aceştia trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea intrării pe teritoriul naţional, iar deplasarea se realizează doar în scop profesional;

-Membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, ai altor reprezentanţe diplomatice acreditate la Bucureşti şi posesori de paşapoarte diplomatice, pe bază de reciprocitate, nevaccinaţi ori care nu au trecut prin boală, care sosesc din state terţe, indiferent de încadrarea acestora în zona de risc. Condiţia este ca aceştia să prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul naţional.

Aceste măsuri se vor aplica până pe 8 ianuarie 2022 şi vor fi adaptate inclusiv prin introducerea, începând cu 20 decembrie 2021, a Formularului de localizare a pasagerilor (PLF). În prezent, acest formular se aplică în 14 ţări europene, se arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7319
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3448
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9563
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2435

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb