Noile state membre UE cer egalizarea subvenţiilor la hectar

N.I.
Ziarul BURSA #Materii Prime / 13 mai 2008

Noile state membre UE cer egalizarea subvenţiilor la hectar

Miniştrii agriculturii din şase noi state membre ale UE vor egalizarea plăţilor la hectar. O soluţie este ca, în vechile state membre, o parte din suma alocată pentru subvenţii să treacă la investiţii, a declarat, ieri, subsecretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Mihaela Luca. Minis­terul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a organizat, în Delta Dunării, în perioada 9-11 mai, o reuniune informală a miniştrilor agriculturii din Cehia, Bulgaria, Slovacia, Ungaria, Polonia, România şi Slovenia, ca observator, în calitate de ţară care deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

Mihaela Luca a precizat: "Miniştrii agriculturii participanţi la reuniunea din Deltă au căzut de acord că este necesară egalizarea plăţilor la hectar pentru toate statele membre. Concluzia a fost că aceste state vor o soluţie ca, pentru vechile state membre, să existe obligativitatea ca o parte din suma alocată pentru plăţi la hectar să treacă la dezvoltare rurală şi, astfel, să se reducă valoarea subvenţiei".

Potrivit NewsIn, în prezent, valoarea subvenţiilor din statele care au aderat în 2004, respectiv 2007, trebuie să crească treptat, pentru a ajunge la nivelul înregistrat de vechile state UE în 2004. În ceea ce priveşte România, alinierea la media europeană, de la 50,5 euro la hectar la circa 200 de euro la hectar, trebuie să se realizeze în 2016.

Doamna Luca a menţionat că o altă temă abordată în cadrul reuniunii s-a referit la necesitatea menţinerii sistemului de intervenţie, mai ales pentru cereale. Potrivit MADR, toate statele membre UE prezente la reuniune au fost de acord că este nevoie de crearea unui sistem de gestionare nu doar a riscurilor cauzate de calamităţi naturale, ci şi a riscurilor comerciale, o soluţie fiind crearea unei rezerve comunitare de cereale.

Discuţiile privind viitorul Politicii Agricole Comune (PAC) au urmărit o trecere în revistă a punctelor de vedere a invitaţilor, discuţiile oficiale pe această temă urmând să fie deschise de Franţa, odată cu preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.

Un alt punct de discuţie a fost agricultura din fermele mici şi capacitatea ei de a aproviziona pieţele locale. Impactul pe care aceasta îl poate avea asupra economiei poate fi considerabil, motiv pentru care trebuie căutate forme pentru a o sprijini.

Comisia Europeană a lansat în 20 noiembrie 2007 procesul de revizuire a Politicii Agricole Comune. Potrivit MADR, principalele direcţii de acţiune ale reformei ţin de simplificarea schemei de plăţi unice, ajustarea instrumentelor de sprijinire şi gestiune a pieţei produselor agricole, precum şi de abordarea noilor provocări.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb