Non-evenimente

E vară deja, şi chiar dacă temperaturile nu au atins (încă) cotele de anii trecuţi pentru a se transforma în Marele Eveniment al sezonului, aparenta linişte estivală s-a aşternut peste spaţiul politic românesc. În acest context, iluzia (devenită pentru mulţi axiomă) că virtualul ar fi real, iar realitatea este doar un simplu construct mediatic, îi face pe politicieni şi jurnalişti - din motive diferite - să intre în jocul aparenţelor. Non-evenimentele sunt construite şi prezentate ca adevăratele evenimente.

La aproape un an de la referendumul care, dacă nu l-a revocat, l-a delegitimat şi l-a redus la rolul de preşedinte contra poporului, până mai ieri persona non grata la adunări publice, Traian Băsescu crede că poa­te recupera o parte din imaginea pierdută mergând "prezidenţial" la Costeşti sau Muntele Găina. Non-evenimente pe care presa încearcă - uneori fără să vrea, dar de cele mai multe ori cu intenţia de a creşte audienţa - să le prefacă în fenomene importante.

Să fie Costeşti şi Muntele Găina răspunsul la "aducerea" lui Omar Hayssam? Dar, de ce ar fi aducerea lui Hayssam un eveniment şi nu un fapt divers? Mutarea unui deţinut dintr-o ţară în alta, chiar dacă prin mijloace mai puţin obişnuite, nu poate fi un adevărat "eveniment". Chiar şi dacă atunci, în 2005, când "afacerea" răpirii jurnaliştilor în Irak era actuală, mediatizarea părea mai importantă decât cazul în sine. Oare atunci se puneau jaloanele conflictului politic virtual pentru a "modela" societatea românească? Pentru a o infantiliza? Deturnarea continuă a atenţiei publicului de la probleme adevărate (criza economică şi consecinţele sale, starea democraţiei, funcţionarea instituţiilor, viitorul statului) urmăreşte metamorfozarea (în sensul lui Kafka) cetăţeanului în non-cetăţean. Qui prodest?

Un eveniment presupune nu doar o întâmplare importantă, ci şi un cadru în care aceasta se desfăşoară. Sigur, printr-o campanie de presă bine realizată, un "non-eveniment" poate fi transformat într-un "eveniment", poate căpăta consis­tenţă mediatică, dar devine el astfel şi mai adevărat? Adevărat în sensul adevărului corespondenţă şi al bunului simţ, adică al corespondenţei între ceea ce se spune despre ceva şi ceea ce poate fi "pipăit" (perceput direct, nemediat).

Non-evenimentele preschimbate în evenimente intoxică spaţiul public şi alterează dezbaterea politică. Astfel, cetăţenii deveniţi telespectatori sau internauto-spectatori (aceştia din urmă având senzaţia, diferită doar în formă de cea a telespectatorului, că ar şi participa la "eveniment") sunt transformaţi în spectatori pasivi ai iluzionismului aparent politic. Din totdeauna prin non-evenimente s-a manipulat un public. Pe vremuri, însă, era mai simplu. Dar, de mai bine de o sută de ani, intrarea timidă a cetăţeanului în scenă a complicat lucrurile. Reconstrucţia mediatică a realităţii, care s-a dovedit la fel de periculoasă precum armele de distrugere în masă, a produs deja dezastre. Cum altfel decât prin denaturarea realităţii şi manipulare am putea explica legitimarea totalitarismelor, fundamentalismelor şi extremismelor de tot felul care au făcut ca secolul trecut să fie cel mai criminal din istorie? Promovarea non-evenimentelor nu este doar o nevinovată încercare de a menţine cotele de audienţă. Putem aici diferenţia, pentru a circumscrie mai bine fenomenul, între manipularea de către mass-media şi manipularea mass-media. Ori, lansarea non-evenimentelor se foloseşte de nevoile mass-media private - mereu în căutare de rating pentru rotunjirea profitului - pentru a preface realitatea. Poate fi însă schimbată realitatea până la transformarea în contrariul său, iluzia?