Nordis Group, dezvoltator imobiliar specializat în construcţia de
imobile de lux, anunţă vânzări record în ultima săptămâna pentru ansamblul mixt Nordis Mamaia 5**• , format din camere de hotel şi apartamente rezidenţiale. Astfel, doi investitori au achiziţionat aici camere de hotel, dar şi apartamente rezidenţiale în valoare totală de peste 5 milioane de euro. Achiziţiile reprezintă două etaje complete ale ansamblului, potrivit unui comunicat al companiei.
Achiziţia celor doi investitori însumează un grad de ocupare de peste 20% din totalul unui corp al ansamblului Nordis Mamaia 5**• . La finalizare, ansamblul va avea 4 clădiri de 11 etaje, două dintre acestea fiind destinate zonei hoteliere, iar două zonei rezidenţiale. În prezent, preţul pentru un apartament în zona rezidenţială Nordis Mamaia 5**• porneşte de la 71.000 euro, iar o cameră de hotel de la 71.500 euro. Prima categorie cuprinde apartamentele de vacanţă şi cele permanente, în care viitorii locatari se vor bucura în fiecare zi de toate facilităţile complexului. A doua categorie vizează procesul investiţional, şi anume achiziţionarea unei camere de hotel care are un randament garantat de 7% pe an.
"Cele două etaje din ansamblul Nordis Mamaia 5**• , în valoare de peste 5 milioane de euro, au fost vândute în luna iulie către doi investitori şi reprezintă un record pentru o perioadă atât de scurtă de timp. Pentru noi, acest lucru arată că facem lucrurile bine şi că produsul pe care l-am adus pe piaţa din România este unul inovator, apreciat de clienţi. Suntem încântaţi de numărul mare de persoane interesate de proiectul Nordis Mamaia 5**• , ca dovadă vindem foarte bine zona rezidenţială în acest moment şi pentru că unităţile se vând foarte repede, colegii mei din departamentul de vânzări lucrează neîntrerupt. Aceştia au programate zilnic zeci de întâlniri cu potenţiali investitori şi de fiecare dată reuşesc să găsească cele mai bune soluţii pentru fiecare, în funcţie de nevoile şi preferinţele clienţilor. Perioada de vară este una plină pentru noi şi ne concentrăm toată atenţia către vânzări, construcţie şi design interior, tocmai de aceea ne aşteptăm în continuare la rezultate excepţionale", a declarat Alexandru Mihai, Senior Partner - Nordis Group.
Pentru întregul proiect, procesul de vânzare s-a realizat etapizat şi a început cu hotelul, care are în prezent o rată de vânzare de peste 90% şi a continuat cu zona rezidenţială, vândută în proporţie de 40%. Pentru zona rezidenţială, cele mai multe dintre cereri s-au axat pe apartamente spaţioase cu două sau trei camere.
Decizia de a investi în proiectul Nordis Mamaia 5**• este influenţată de multitudinea facilităţilor şi a serviciilor pe care conceptul le oferă. Cel mai mare SPA de pe litoralul românesc de 3.200 mp, nouă restaurante şi cafenele, 10.000 de metri pătraţi de plajă proprie şi galerie comercială premium, sunt doar câteva din elementele cheie ale proiectului Nordis Mamaia. Orice achiziţie aici este o investiţie pe termen lung, dată fiind locaţia exclusivistă, facilităţile la standarde internaţionale, designul şi arhitectura.
De asemenea, majoritatea persoanelor interesate aleg să investească acum date fiind preţurile avantajoase, care după lansare vor avea o creştere estimativă de peste 30-40%.
Construcţia ansamblului se realizează treptat, astfel că în prezent este finalizat primul corp şi a intrat în faza în care se lucrează la finisare şi amenajare. Pentru corpul al doilea de hotel, a fost finalizată fundaţia, iar structura este ridicată până la etajul cinci. Recent au fost începute lucrările şi pentru corpul al treilea. Ansamblul are ca termen de finalizare 2021.
1. Se arunca banii in piata pe maxim de creditare
(mesaj trimis de Virusul Impuls Artificial Financiar în data de 18.07.2020, 11:49)
Se fira financiar mai mult decat rata mortalitatio reale de pagubire a acestui virus in societate.
Trilioamele cheltuite la nivel global depasesc cu mult paguba reala ce ar fi data de rata mortalitatii a acestui virus; dar cine sa faca calcule si sa adune la un loc?
Tunurile financiare sunt ca sa spele datoriile din sistemul bancar si sa mute plata in seama societatii pe nominale in crestere, in piata, in viitor.
Se fura ca in codru mare, aceasta furaciune la nivel global, sau la nivel valutar ce se subordoneaza la ordin final de IOU Dolarului Fed, cade exact, anticipabil, pe ultima faza a ciclului de crestere a banilor (credit / debit) in piata.
Aceasta furaciune o sa aibe o diferenta de propagare monetara in piata in inflatie urmata de o perioada lunga de deflatie in active financiare.
Vezi turcia unde o ia in jos de 3 ani cu tot cu specula lor imobiliara, unde lira alearga tampita la vale.
Concomitent, toate astea si cu faza ciclului solar de scadere a radiatiei UV si crestere a radiatiei Gama ce o sa raceasca planeta, o sa deregleze recoltele, o sa se creeze o faza de lipsa in alimente.
Nu trebuie sa ma credeti pe mine, fiti atenti de acum in colo la intarzierea vegetatiei de a incoltii, la iernile ce vor tine pana in Aprilie, in unele zone o sa cada inghet in Iunie.
Aceste fenomene au mai existat in 1550-1620, a mai fost o faza in 1780-1800, urmat de o ascensiune solara pe un ciclu de 200 de ani, concomitent cu ascensiunea tehnologica a omului.
Pe varful din 1900 a fost o cadere scurta in 1915-1923 in temperatura la nivel globat (si inversarea intensitatii UV cu radiatia Gama), exact cu gripa spaniola ca raspandire.
Cand intensitatea soarelui se modifica, cand fluxurile de radiatii solare se modifica ca trend, atunci cresc sansele de raspandire virusuri la nivel global (concomitent si cu interconectarea populatiei).
In 1915-1925 exact ca acum lumea era interconectata, creditarea era maxima in piata, lumea migra catre o viata mai buna, etc.
Cei care au prins gripa spaniola, chiar daca au supravietuit, nu traiau mult ca medie (30-45 ani), unde se intampla sa se moara des si pana in 28 de ani.
Multa lume nu stie ca dupa perioada de creditare maxima la nivel global a urmat o perioada de denominari in masa, de deflatie de 7-10 ani minim, de cresteri in preturi consum si utilitati, taxe, impozite; toate astea ca sa absoarba tot numerarul emis in cascada in perioadele de creditare.
Asa functioneaza economia, sunt canale diferite prin care curge fluxul numerar in piete.
Sa ne imaginam o conglomerare de rezervoare si conducte cu valve ce inchid sau deschid pentru flowul numerar.
Imobiliarele mai au o ultima faza expansionista (nominala) caci faza reala profitabila apare mereu la inceput de ciclu al creditarii (din trend) ; cand participa si turma (se nimeresc in faze finale) unde in procente reale marja profitului e cu mult mai mica fata de prima faza.
Asa ca, asa cum guvernele au speculat la maxim perioada asta comoditatile, chiar daca chiputile CPIul nu arata cresteri (ceea ce e fals in interpretari ocolitoare a indicatorilor reali - nominali ai pietei in defavoarea cetateanului si in favoarea pietei financiare - guverne - banci); au speculat vazand ca numerarul nu vrea sa se miste in piata si a trebuit sa creeze impulsuri artificiale economice pe ciclu, pentru a face populatia sa dea drumul la numerar in piata.
Jocurile financiare globale sunt RIGuite nu corecte (asta de cand e lumea); de cand Egipt, de cand Grecii, de cand Romanii, etc imperii.
In 20 de ani economiile se vor internaliza in deteimentul globalizarii, pentru a se plati datoriile externe.
Datoriile externe se platesc prin nominale interne pe conversii a impulsurilor de valoare in piata interna si vanduta la cota diferentiata in piata externa.
De obicei acest fenomen de achitare datorii cade ciclic, mereu, pe deflatia de lunga durata a natiei / natiilor / parti globale economice (nu obligatoriu tot globul); unde nominalele in sume cresc dar in procente reale in piata respectiva abea ajung de supravietuire / plata de zi cu zi / nu mai ramane venit disponibil neconsumat din castigul lunar.
Unde rata procentuala intre putere de economisire si fortare nominale crestere in consum fac cetatenii sa nu mai aibe putere reala de conservare a valorii muncite.
Valoare ce e fructificata de sistemele financiare - guverne, pentru a se achita cota parte datorii din trecut, din trendul de creditare ieftin.
Cu virus, fara virus, viata si economia merg din inertie.
Fara banci si guverne care sa manipuleze piata atunci virusul are putere de a decolateraliza si anula derivatele financiare din sistem; unde ca un castel de carti totul se poate prabusi financiar in cascada de devalorizari, denominare, deflatii, etc ce ar cadea anti cilic pe trend.
O etapa de relatie anti ciclica pe trend este mult mai periculoasa decat o etapa ciclica pe trend (pentru piats financiara nu pentru cetatean - el poate sa beneficieze de ieftiniti in mada la etc produse fie ele financiare sau de consum); din acest motiv e panica cu impulsurile artificiale a cresterii banilor in piata.
Cum se explica ca pe timpul Romanilor lepra si alte boli dominau economia?
Omul tot trebuia sa munceasca, banii tot trebuiau sa se invarta in piata, romanii tot denominau moneda ca sa sustina campanii militare si sa se intoarca cu trezorerii inapoi in sistem; exact cum face acum FED, BEC, FMI si alte banci centrale.
Totul este un joc economic, unde societatea este mereu valorificata de altii, cu virus sau fara virus, canale de curgere a banilor in piata mereu vor exista pentru cei din sistem.
Cifrele sunt record ca au inceput sa ii testeze; in asia firusul era din 2018, in emisiunea Asia Expres se vede clar cu cetatenii purtau masti inca din 2018-2019 si nu au mai murit cu milioanele (inca de prin 2018) asa ca nu mai mancati rahat.
Cine a mai calatorit prin lume stie ca Japonia, China, purtau masti de prin 2015, Asia (Thailanda, Indonezia, etc) purtau de prin 2018; deci infectarea pe glob e de mult propagata, acum se vad doar fazele de mutatie a virusului.
Inca din 2019 in romania au fost forme de gripe cu sintome atipice (asemanator cu covid) dar la vremea aia multi nu interpretau asta caci nu stiau.
Cine nu crede sa asculte povestile oamenilor, sunt romani ce au avut sintome si in ianuarie 2020 cine naiba sa stie ca era covid, asa ca virusul e raspandit de mult nu mai mancati rah turcesc.
Ce se intampla acum e faza de mutatie a virusului, cu fiecare sezon sufera mutatii, caci organismul uman se hraneste cu foarte multe antibiotice si medicamente din carne de porc si pui.
Asta nu se zice la tv, carnea de porc si pui, asa cum e ea procesata, injectata, slabesc sistemul imunitar (real) al omului arunci cand apar mutatii in virusii comuni raspanditi.
Caci virusul Covid e pe pamant de cand lumea, el se afla pe tot globul, exista inca inainte ca noi sa fii aparut.
Astia o joaca ca si cu porcina, sars, aviara, antrax (subst chimica), etc alte tipuri de virusi existenti.
Aia din industrie trebuie luati la raspundere, aia de creeaza cancer in organismul uman ca sa beneficieze anticipabil, pe trend de imbatranire, industria farma, in tim ce guvernele aduna bani la buget pentru cheltuieli cu sistemul.
Unde doctorii argumenteaza cancerul e genetic dar nu apun ca, comutatorii genetici din organism sunt activati sau dezactivati de stilul de alimentatie.
Nu spun ca trecerea la legume, la alimente ionixate, alcaline, iti anuleaza faza de dezvoltare canceroasa; nu spun ca industria porcina cu fosforul, antibioticele si hoituri reciclate in consumul lor iti declanseaza cancerul; nu spun ca puiul injectat care nu are omega 3 din plane (iarba) si plin cu propiile dejectii.
Virusul covid nu se compara cu impactul dat de alte industrii, ramuri, asupra omului.
Singura diferenta e ca: daca mori lent esti profitabil, daca mori rapid esti speculanil profitabil si atat.
Deci sistemul vrea sa te tina in moarte, degradare, lenta!!!
Nurmal ca fac vanzari cu acest impuls artificial financiar, caci althel se duceau in cap.
Oricum in procente reale se vor duce in cap dupa 2022!!!