Norofert, principalul producător de inputuri organice pentru agricultură şi furnizor de biotehnologie pentru agricultura din România, listat la Bursa de Valori Bucureşti pe piaţa AeRO (simbol BVB: NRF), anunţă aprobarea în Consiliul de Administraţie a derulării unei oferte publice de vânzare de obligaţiuni corporative, în valoare de până la 15 milioane lei. Decizia vine în contextul strategiei companiei de a atrage finanţare suplimentară pentru investiţii în extinderea sistemului de irigaţii la ferma din Zimnicea şi a activităţii în pieţele externe din SUA şi Brazilia, în care compania activează de anul acesta, conform unui comunicat transmis redacţiei.
Vlad Popescu, Preşedintele Consiliului de Administraţie, Norofert:
"Ne propunem să diversificăm sursele de finanţare printr-o nouă emisiune de obligaţiuni corporative, a doua iniţiativă de acest tip. Această emisiune, aprobată în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor din aprilie 2024, are ca scop consolidarea poziţiei noastre atât pe piaţa din România, cât şi pe plan internaţional. Fondurile atrase vor fi utilizate pentru investiţii strategice, printre care extinderea infrastructurii de irigaţii la ferma din Zimnicea şi creşterea capacităţilor de producţie destinate pieţelor externe", potrivit comunicatului.
Detaliile ofertei:
Oferta va cuprinde până la 150.000 de obligaţiuni nominative, dematerializate, negarantate şi neconvertibile, cu o valoare nominală de 100 lei pe obligaţiune;
Obligatarii vor beneficia de o rată a cuponului nominală anuală fixă de 10%, cu plăţi semestriale, iar maturitatea acestor obligaţiuni este stabilită la 5 ani;
Rambursarea anticipată este posibilă după primul an de la emisiune, oferind un preţ de răscumpărare "clean" de 101% în cazul în care răscumpărarea are loc în al doilea an, respectiv 100,5% în al treilea an.
Oferta publică se va derula pe o perioadă de 10 zile lucrătoare, cu posibilitatea închiderii anticipate. Condiţia de succes a ofertei este subscrierea unui număr minim de 50.000 de obligaţiuni, ceea ce reprezintă echivalentul a 5 milioane lei. Oferta este intermediată de TradeVille S.A.
Prima emisiune de obligaţiuni corporative (cu simbolul NRF25) a companiei a avut o valoare de 11,5 milioane lei, are scadenţa în 2025 şi o rata anuală fixă a cuponului de 8,5%, platibilă semestrial.
Norofert a înregistrat în prima jumătate a anului o cifră de afaceri de 21,04 milioane lei, o creştere de 4,27% faţă de aceeaşi perioadă din 2023 şi un profit net de 1,85 milioane lei, în scădere faţă de aceeaşi perioadă din 2023, dar peste nivelul bugetat pentru anul în curs.
1. Aha.
(mesaj trimis de anonim în data de 08.10.2024, 19:03)
adica sa le dai 15 mil. lei pe mana pentru a plati scadenta de 11,5 mil. lei din 2025 + dobanda aferenta cuponului?
nu se pupa deloc in asa conditii.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.10.2024, 09:08)
Nu vezi ce texte au?Nici nu amintesc ca trebuie bani de obligatiuni,ei cica fac investitii!
Daca unii vor accepta sa fie luati de fraieri,in fond sunt banii lor,pot sa-i joace la ruleta cu 9% dobanda neta si CASS cand ai 7% net la stat pe aceeasi perioada.
Sunt investitori care si-ar amaneta casa pentru un PPS.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.10.2024, 10:29)
cine le da banii aia?la AG nici jumatate nu s-au subscris din aceeasi suma si aia prin comparatie e firma solida,cu active majore,chit ca pare sa creasca foarte anemic,macar nu e sita prin care pierde lichidul
la cum e NRF mai baga in bondurile lor doar aia de pe Player,discipolii lui Serghei
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.10.2024, 12:44)
Daca ar crede lumea ce scriu ei ar insemna ca pe 27.01.2025 in 3 luni nu achita NRF25.Bani n-au deloc,datorii cat cuprinde,nici in 5 ani nu produc 12.000.000 principal si cupon final si despre eventuale sume atrase cica le folosesc la altceva.Se incurca si ei in basme.In loc sa spuna cinstit-fratilor,avem urgent nevoie de bani ca suntem in aer cu NRF25!Salvati-ne cu orice pret!
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.10.2024, 23:39)
De la 15% in sus as începe sa ma gândesc dacă ii împrumut cu bani. La 10% este exclus, sa le cumpere ei pe toate ! Pentru 2% in plus fata de titlurile de stat nu merita riscul suplimentar asumat. ATENȚIE !!!
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.10.2024, 09:46)
sa vedem cui i se aprinde beculetul ca in plina reducere de dobanzi ei sunt nevoiti sa rescadenteze cu 10 o emisiune de 8,5 si ca o fac tocmai in perioada Fidelis
cine se uita in bilantul.lor vede,cine nu,o sa capete experienta platita scump
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.10.2024, 09:33)
Dupa bombardamentul cu chestii despre Norofert,are vreme Tradeville sa ne spuna unde incadreaza ca risc emisiunea asta intre cele Vivre si Elefant?Ca un due dilligence asta ar presupune,au analizat si informeaza corect clientii.
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.10.2024, 10:05)
Firma deja la 80% indatorare si apasa la blana pedala,wow
Nu fac majorare ca a zis seful ca e prea mic pretul!!!!!
Asta cu 63 m evaluare firma fara profit practic,cash neglijabil
Datorii foarte mari,creante care vin din domeniu cu risc maxim
Lichiditate praf,deteriorare continua a indicatorilor
Concluzia e ca au nevoie de bani sa supravietuiasca de pe azi pe maine
In rest povesti pescaresti ca intotdeauna la ei
Ei in actiuni nu baga un leu,nu vor nici sa se dilueze
Viseaza la natarai sa bage in datoriile lor la nesfarsit
Auzi ca e pretul mic,cand si jumatate e mult in situatia lor
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.10.2024, 11:49)
Sa vina insiderii Fam Popescu si Alexe cu 6,5 M restul actionarilor cu 3,5 M si sa reechilibreze financiar corabia care se scufunda.Apoi sa ceara 5 M si obligatiuni.Ei nu-si risca banii prin emisiune de actiuni dar ar vrea sa riste altii enorm gen alba-neagra numai pe obligatiuni.Si facand astfel firma sa arate si mai rau.Ce zic influentarii de pe IFF,cum ar fi corect ajustat risk-reward,ca erau tare guralivi la pompat norofert?
4.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.10.2024, 13:35)
nasol ca nu fac majorare de capital. avand in vedere ca titluri de stat sunt la ~7% trebe sa ofere minim 10% sa merite riscul.
in rest e firma mica, trecuta pe bvb de putin timp si se zbate sa faca ceva, se pot risca niste bani