Norofert Group îşi consolidează echipa de conducere prin numirea lui Marcel Caruz în funcţia de Director Operaţiuni la nivelul grupului

Comunicate de presă / 1 octombrie 2021

Norofert Group îşi consolidează echipa de conducere prin numirea lui Marcel Caruz în funcţia de Director Operaţiuni la nivelul grupului

Norofert Group, principalul producător român de inputuri organice, anunţă consolidarea echipei de conducere, prin cooptarea lui Marcel Caruz şi numirea acestuia în funcţia de Director Operaţiuni (COO) în cadrul grupului. Marcel este un executiv cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul agriculturii, conform unui comunicat remis redacţiei.

"Îi urăm bun-venit lui Marcel în echipa Norofert şi abia aştept să dezvoltăm împreună competitivitatea, rezilienţa şi dimensiunea economică a companiei. În 2021, ne-am concentrat eforturile pe construirea unei echipe executive care să pună în aplicare viziunea de dezvoltare a grupului în următorii ani. În luna iunie a acestui an ni s-a alăturat Claudiu Doboş, în calitate de Director Financiar şi care într-o perioadă scurtă de timp a reuşit să creeze un departament financiar profesionist şi performant. Prin venirea lui Marcel, echipa noastră de conducere are în componenţa sa un bun dirijor, capabil să armonizeze şi să organizeze exemplar operaţiunile grupului," a declarat Vlad Popescu, CEO Norofert Group.

Înainte de a se alătura Norofert, Marcel Caruz a deţinut diverse funcţii de conducere în companiile Agrinvest şi Prutul. În cadrul Agrinvest, Marcel a deţinut funcţia de Project Manager, unde a fost responsabil de dezvoltarea afacerilor companiei, iar la Prutul a ocupat funcţiile de Commercial Manager şi National Sales Manager.  

"Sunt încântat să răspund acestei noi provocări profesionale. Vin pregătit cu tot ce am învăţat şi aplicat până acum, doar că vorbim de un potenţial de scalare mult mai mare în sectorul agriculturii ecologice, care de la 3% trebuie să ajungă la 25% până în 2030 la noi în ţară, sub impulsul Pactului Verde european. Obiectivele mele sunt de a obţine excelenţă operaţională în cadrul fiecărei linii de business a grupului, de la fermă, trecând prin producţia de inputuri ecologice şi până la informarea personalizată a fermierilor cu privire la tehnologiile şi cunoştinţele Norofert. Succesul acestora în segmentul ecologic este şi obiectivul strategic al companiei. Astfel, am în vedere susţinerea iniţiativelor şi obiectivelor diviziilor din cadrul grupului într-o logică de coerenţă optimizată," a declarat Marcel Caruz, recent numitul Director Operaţiuni în cadrul Norofert Group.

În noua sa poziţie, Marcel Caruz va fi responsabil de organizarea şi structurarea operaţiunilor Norofert prin implementarea de metode eficiente care să conducă la creşterea eficienţei afacerilor grupului. Marcel va colabora direct cu Vlad Popescu. Venirea lui Marcel Caruz în cadrul Norofert vine într-un context favorabil pentru companie, având în vedere schimbările generale care au loc la nivelul Uniunii Europene în privinţa trecerii la un sistem alimentar mai sănătos şi mai durabil prin intensificarea activităţilor de agricultură ecologică. Pe lângă creşterea ponderii suprafeţei agricole cultivate ecologic, un alt aspect important al acestor schimbări este legat de reducerea folosirii pesticidelor cu 50% până în 2030 şi limitarea utilizării de nutrienţi.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb