Norvegia, poziţie de lider pe piaţa vehiculelor electrice

M.I.
Internaţional / 2 iulie 2019

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Aproape jumătate dintre maşinile noi vândute în primul semestru din 2019 în Norvegia au fost vehicule pur electrice, un nou nivel record, în condiţiile în care statul nordic se pregăteşte să renunţe până în 2025 la vânzarea maşinilor pe benzină şi motorină, transmite Reuters.

Pentru reducerea poluării şi a emisiilor de carbon, Norvegia a introdus scutiri masive de taxe, iar utilizarea staţiilor de încărcare şi parcările din centrul oraşelor sunt gratuite, în timp ce liniile pentru autobuze pot fi folosite de maşinile electrice. Astfel au crescut livrările de vehicule pur electrice produse de Tesla, Nissan, Hyundai şi BMW, scrie Agerpres.

Brandurile care nu oferă versiuni complet electrice, cum ar fi Ford şi Mercedes-Benz (divizia de lux a Daimler), se confruntă cu un declin al vânzărilor. Cele două companii au promis că vor lansa pe piaţa norvegiană vehicule pur electrice din 2020.

Federaţia Rutieră Norvegiană (NRF) a informat că maşinile electrice au reprezentat în primele şase luni din acest an 48,4% din totalul înmatriculărilor noi, de la 31,2% pe ansamblul anului trecut.

Autorităţile de la Oslo şi-au stabilit o ţintă ambiţioasă, de interzicere a vânzărilor de maşini noi pe benzină şi motorină până în 2025. Datele consolidează poziţia Norvegiei de lider global în vânzările de maşini electrice per capita.

Cel mai bine vândut model în Norvegia în primul semestru din 2019 a fost Model 3 de la Tesla. În iunie,Tesla a livrat 3.760 vehicule şi are o cotă de piaţă de 24,5% în statul scandinav. Majoritatea modelelor vândute au fost Model 3, în timp ce maşinile mai mari, Model S şi Model X, au avut vânzări mai reduse, conform Agerpres.

Într-un raport publicat recent de Agenţia Internaţională a Energiei (IEA) se arată că în 2017 cota de piaţă a vehiculelor pur electrice şi hibride era de 39% Norvegia, de 12% în Islanda şi de 6% în Suedia.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Unul din marii producatori de petrol din ultimii 30 de ani a decis sa foloseasca banii rezultati din extractia de petrol la subventionarea indirecta a producatorilor de masini electrice. Ridicol este ca banii norvegienilor au fost folositi fara discernamant si astfel o tara foarte mica a ajuns lider in cumpararea de masini electrice. Subventia a fost insotita si de alte reguli prostesti cum ar fi dreptul masinilor electrice de a circula pe linia dedicata transportului public iar acum si pe banda dedicata transportului public se circula greu ineficientizand de aceasta data si transportul public. Norvegia este exemplul clasic al prostului cu bani, peste care a dat norocul nemeritat. Au un guvern imbecil in care populatia are incredere nemarginita si de aceea guvernul este predispus spre abuzuri prostesti.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb