Compania italiană Novacolor lansează prima sa colecţie de tapeturi, semnată de arhitecta şi designerul de interior Barbara Sansonetti, inspirată de morfologia planetei văzute de sus. Colecţia este disponibilă în ţara noastră în showroom-urile companiei Color Smart, unic distribuitor şi importator Novacolor, conform unui comunicat remis redacţiei.
Potrivit sursei citate, ideea colecţiei s-a născut din vizualizarea fotografiilor prin satelit ale planetei noastre şi din frumuseţea unor locuri care, de sus, formează în mod natural modele geometrice. Inspirată de aceste figuri geometrice, arhitecta Barbara Sansonetti a dezvoltat şapte modele originale, care pot fi uşor repetate chiar şi la dimensiuni importante.
Odată cu începutul pandemiei cei mai mulţi dintre noi şi-au reconfigurat casele astfel încât părinţii să lucreze de acasă în timp ce copiii erau la şcoala virtuală. Spaţiile multifuncţionale au preluat puterea pentru un timp, alungând liniştea căminului, încurajând dezordinea, haosul, mutarea cu biroul de colo dincolo, cu hârtii rătăcite, ochelari pierduţi, teme mâncate de căţel.
Încet, încet farmecul lucratului de acasă a scăzut în intensitate, aşa că pentru 2022 revin în actualitate teme precum confortul, funcţionalitatea, culorile vii şi spaţiile personalizate. Casa îşi ia drepturile înapoi şi se transformă în locul liniştit, ce ne oferă calm, relaxare, unde ne retragem ca să ne refacem forţele sau să ne bucurăm de intimitate.
Dacă există un cuvânt care rezumă ideile şi tendinţele în amenajările cu tapet pentru 2022, acesta este biofilie. Termenul despre care puţini ştiau ce înseamnă înainte de pandemie este acum folosit pe scară largă pentru a descrie trendul de design interior care este inspirat de natură şi împrumută elemente din natură pentru a crea un spaţiu interior armonios. Designerii de tapet au urmat trendul, în contextul în care anul 2022 este marcat de dorinţa oamenilor de a se întoarce în natură, de a se reconecta cu ea. Şi pentru că pandemia a accentuat importanţa de a trăi şi a lucra într-un spaţiu plăcut şi relaxant, amenajarea locuinţei a fost şi încă este, pentru mulţi români, un obiectiv major.
Aceste schimbări de mentalitate stau la baza tendinţelor de design în categoria tapetului în 2022, designerii preluând elemente ale naturii şi aducându-le în casă, creând un sentiment de armonie şi seninătate. Folosind şi elemente de iluminare, 2022 este anul în care se creează spaţii de locuit îndrăzneţe, dar confortabile şi senine. Iată care sunt cele mai importante 5 trenduri care vor defini amenajările cu tapet în acest an.
• Mai aproape de natură
Aducerea în interior a culorilor şi temelor naturii este cheia anului 2022. Albastrul şi verdele se numără printre nuanţele preferate, dar poţi folosi şi nuanţe îndrăzneţe şi curajoase pentru a crea o atmosferă cool în casă, care să inducă în acelaşi timp un sentiment de calm şi bunăstare. Gândeşte-te la albastru strălucitor, mediteranean sau verde smarald, măslin sau salvie pentru a aduce armonie. Formele îndrăzneţe, geometrice din arhitectură pot oferi, de asemenea, inspiraţie spaţiului tău. Exteriorul este noul interior.
• Pereţi texturaţi
Tapetul nu trebuie să fie unidimensional, iar utilizarea texturilor diferite creează puncte de interes şi pereţi de mare efect. Crearea efectului de lemn, piatră sau marmură are ca rezultat o atmosferă naturală, plăcută, relaxantă. Dacă un perete întreg îmbrăcat în tapet ţi se pare prea mult, bordurile din tapet pot ajuta, pentru a încadra şi accentua o anumită zonă a unei camere. O altă variantă eficientă pentru a obţine o cameră pe care toţi prietenii tăi o vor remarca este combinaţia de tapet şi vopsea specială.
• Camere neobişnuite
Camerele mai mici, care nu se disting prin nimic, sunt cea mai bună oportunitate de a demonstra că un pic de distracţie şi creativitate cu tapet pot face minuni. În 2022, baia pare a fi locul predilect pentru a transforma radical o încăpere cu ajutorul tapetului.
• Sustenabilitate
Nu este vorba doar de a aduce senzaţia estetică a naturii în casă, ci şi de a decora şi acţiona în viaţa de zi cu zi. Materialele obţinute în mod durabil, prin eliminarea substanţelor nocive, de-a lungul întregului lanţ de aprovizionare, creează autenticitate şi grijă în decizia ta de cumpărare, se arată în comunicat.