"Nu te uita în sus"
Nici în jos, nici la dreapta, nici la stînga

Într-o săptămînă, filmul a bătut toate recordurile pe reţeaua Netflix: 152,3 milioane ore de vizionare. Vreo 17.385 de ani, cu bătaie! Nu trebuie să aveţi nici o temere sau bănuială: producţia nu este nici pe departe o capodoperă. Are vreo patru vedete de primă mînă pe afiş, este adevărat, iar ele îşi fac datoria cu prisosinţă. În lipsa lor, uriaşul succes de azi ar fi rămas un film de serie C, dacă... Dacă toată greutatea ar fi rămas pe umerii vedetelor, tot n-ar fi urcat mai sus de categoria B. Doar că mai are un ingredient rar... esenţial. Mesajul! În plus, mesajul este învelit într-o foiţă fină de ironie şi umor de care te bucuri necondiţionat şi inocent, înainte să dai de miez. Cînd ajungi acolo, e cu totul alt gust. Aduce de aproape cu cel al "unturii de peşte", din copilăria noastră. Da, da... aţi citit bine, încă se mai fac filme cu mesaj. Nu chiar toată ziua, e drept. În cazul nostru, mesajul cade în cel mai nimerit moment posibil. În momentul în care urzeala condiţiilor care ţin lumea împreună, cît de cît funcţională şi fac viaţa măcar suportabilă, se destramă din mai toate direcţiile. Găurile, pe care le numim crize, se înmulţesc şi nimeni nu pare capabil să le "remaieze". Măcar pe unele dintre ele. "Omul de rînd" ca de atîtea ori ridică ochii în sus. Spre cel de sus. Aşteaptă ceva de la el. Salvarea, iar dacă nu, măcar soluţia pentru a evita ceea ce ar putea fi cel mai rău. Mesajul filmului cade ca o lamă grea de ghilotină. Amărăşteanul, cel care stă şi se zgîieşte la ecranul pe care se derulează cadrele filmului este convins cu exemple rupte din viaţă şi sfătuit să facă bine să îşi ia adio de la speranţa că cei urcaţi în vîrful piramidei puterii ar putea fi în stare, ar avea dorinţa sau înclinaţia, ar avea ştiinţa sau puterea de organizare necesare să îl salveze pe el, muritorul de rînd, de la vreun necaz. Chiar şi atunci cînd pericolul este total şi universal, cînd nu iartă pe nimeni, nici pe cei de jos şi nici pe cei de sus, cînd este identificat la vreme şi cînd încă ar mai fi timp să facă cineva ceva. În ciuda evidenţei, "cei de sus" rămîn prizonierii propriilor cadre de judecată şi evaluare, propriilor scheme de decizie bazate în "logica" strîmbă a competiţiei pentru putere, a patologicei goane după bogăţie şi "prestigiu", după orice şansă de a se "eterniza", măcar încă un mandat, în jilţurile puterii. Asta-i tot ceea ce ştiu, asta-i tot ceea ce vor, asta-i tot ceea ce fac! Ştiinţa, expertiza bazată în cunoaştere şi evaluare critică sunt auxiliarele de care sunt dispuşi să se folosească doar cînd şi cît le cade bine. Dimpotrivă, propaganda, manipularea, minciuna şi ascunderea sub preş a tot ceea ce nu le convine sunt uneltele de guvernare de care nu vor să se lipsească niciodată, cele cu adevărat esenţiale. Pe ele se bazează cele mai importante decizii. Chiar şi cele care duc lumea întreagă spre ireparabilul dezastru. În sfîrşit, atunci cînd nu mai e nimic de făcut, o rup la goană! Există întotdeauna, pentru ei, aleşii neamului, ai planetei, un plan B...de salvare. Ironia supremă a filmului constă în a ne arăta că pînă şi acest plan B se dovedeşte la fel de prost întocmit, la fel de aiuristic şi de falimentar. Slabă consolare, dar pînă să vină ziua de apoi... nu-i aşa... e totuşi un fel de compensaţie! Pe aceasta se bazează succesul uriaş al filmului. Doar că nu despre filme avem noi de vorbit, aici, ci despre putere şi guvernare, despre limitele care ar trebui mereu să cenzureze puterea şi să-i amendeze erorile şi eşecurile, despre răspunderile guvernării, ba chiar şi despre răspunderile celor guvernaţi. Despre mecanismele sociale pe care ne bazăm ca, la o adică, să nu ne scufundăm cu "vapor" cu tot şi să putem ieşi la liman din nevoie.

Nu este cazul să se îmbete nimeni cu apă rece. Nu e doar acolo... la ei... în film. Este aici, la noi, în realitatea halucinant-coşmarescă pe care o trăim, în aceşti din urmă doi ani, cu osebire. "Raţionalitatea" deciziilor care afectează grav viaţa a milioane de oameni se schimbă de la o zi la alta, de la o săptămînă la alta, de la o lună la alta. Acum cîtăva vreme era "raţional", ba chiar "ştiinţific" să dispunem închiderea şcolilor şi dacă erau doi elevi într-o clasă pozitivi la testul covid. După aceea a fost "raţional" să legăm decizia doar de rata de infectare în localitate, ori de numărul profesorilor care ar fi pozitivi. Acum este "raţional" să o legăm de numărul de paturi ocupate cu bolnavi covid într-un loc sau altul (noaptea minţii!!!). După ce au dat buzna să închidă tot ce era mai uşor de închis... şcolile de exemplu, că la crîşmă, electoral vorbind, era mai greu şi mai costisitor să pui lacătul pe uşă... aşa... fără menajamente, au început să se audă de ici de colo, mai mult de prin instituţiile internaţionale, voci care au avertizat asupra dezastrului educaţional în care ne-au aruncat decidenţii, fără să clipească. Cu ce-au cîrpit gaura? Cu minciuna sfruntată a învăţămîntului "on line". Asta într-o ţară unde nici marile companii de telefonie nu sunt în stare să aducă semnal pe orice uliţă, ca să nu mai vorbesc despre cîte localităţi au reţele de distribuţie pentru WF şi ca să nu mai amintesc nimic despre cîte familii cu copii şcolari, dintr-o sută, au mijloacele materiale şi elementele de pregătire pentru a conecta un copil printr-o tabletă cu o un profesor aflat şi el pe net. Despre ce şi după ce metode predă profesorul acela, evident, e inutil şi inutil de inutil să discutăm, după cum nu are rost să mai stricăm cuvintele nici în legătură mijloacele şi metodele de evaluare a rezultatelor interacţiunii didactice în aceste noi condiţii. Ce mai contează, analfabetismul oricum era în ofesivă lărgită în România secolului XXI, iar analfabetismul funcţional, blindat de diplome de tot felul, inclusiv doctorale, este "benchmark" pentru ocuparea înaltelor funcţii în instituţiile guvernării, după cum asigură o vastă arie de recrutare a noilor "zei ai comunicării sociale" ce pot fi veneraţi în voie pe net şi la televizor.

De aici, din România, îndemnul "nu te uita în sus" pare cu totul insuficient. E nevoie de precizări şi completări: nu te uita nici în jos, nici la dreapta şi nici la stînga. Din nici o parte nu ai de aşteptat rezolvarea problemelor care dau năvală peste tine. Atunci unde să te uiţi? Sus, acolo... sus de tot... la Cel de Sus? Mă rog, fiecare este liber să facă cum îl duce capul, mintea, conştiinţa şi ce alt instrument de ghidare în viaţă o mai fi folosind cineva. Eu, unul, mă încăpăţînez să cred că nici soluţia asta nu este din cale-afară de sigură. Şi, nu mă bazez pe altceva decît pe faptul că Instanţa cu Pricina este cu siguranţă ocupată mai tot timpul cu toate celelalte probleme ale Universului pe care în mod evident nu are cui să le delege. Pare că din cauza asta ne-a şi dotat cu un grăunte de raţiune, ca să ne mai rezolvăm problemele şi singuri! Doar că, deocamdată, civilizaţia din care mai facem parte îşi foloseşte scînteia de raţionalitate mai mult şi mai mult pentru a face Rău şi mult prea puţin pentru a face Bine. Mă rog, aşa susţine un personaj din Faust, vezi prologul în cer... nu spui cine... nomina odiosa. Persoană cunoscătoare, însă. Ştie despre ce vorbeşte!!!