Număr de participanţi şi active nete, în creştere uşoară în sistemul de pensii private

C.P.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 16 decembrie 2010

Număr de participanţi şi active nete, în creştere uşoară în sistemul de pensii private

Activele nete deţinute de cele nouă fonduri de pensii private (Pilonul II) însumau, în noiembrie 2010, 4,15 miliarde lei (967 de milioane euro), înregistrând o creştere cu 74,1% faţă de decembrie 2009 şi cu 84,4% faţă de noiembrie 2009. Comparativ cu luna precedentă, creşterea activelor nete în luna curentă a fost de 3,0%. În luna noiembrie 2010, 5.157,4 mii persoane participau la fondurile de pensii administrate privat - Pilonul II, o creştere cu 5,0% faţă de decembrie 2009 şi cu 5,6% faţă de noiembrie 2009. Comparativ cu luna precedentă ac., creşterea a fost cu 0,5%.

În noiembrie 2010, structura portofoliilor fondurilor de pensii administrate privat a fost caracterizată de investiţii preponderent în instrumente cu venit fix, în mod special titluri de stat (64,5%), păstrând tendinţa înregistrată încă de la începutul funcţionării sistemului, potrivit comunicatului transmis de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). În noiembrie 2010, 85,7% din activele fondurilor de pensii administrate privat erau plasate în ţară, iar restul de 14,3% erau investiţii externe.

Pe pilonul III - pensii private facultative - activele nete s-au menţinut în noiembrie 2010 în trendul semnalat de la începutul funcţionării sistemului. Astfel, fondurile de pensii facultative deţineau active nete în valoare de 314,4 milioane lei (73,2 de milioane euro). Comparativ cu decembrie 2009, activele nete au crescut cu 54,1%, iar faţă de noiembrie 2009 cu 63,7%. Faţă de luna precedentă, creşterea a fost cu 2,4%.

La 30 noiembrie 2010, 216.895 participanţi contribuiau la cele 13 fonduri de pensii facultative, administrate de 10 companii, menţinându-se trendul uşor ascendent al creşterii numărului de participanţi de la începutul funcţionării sistemului: o creştere faţă de 2009 cu 15,9% - decembrie şi cu 18,0% - noiembrie. Faţă de luna precedentă, creşterea a fost cu 1,3%.

În luna noiembrie 2010, ponderea cea mai mare în structura de plasamente a fondurilor de pensii facultative era deţinută de titlurile de stat (63,6%), în scădere faţă de 2009. În noiembrie 2010, 91,2% din activele fondurilor de pensii facultative erau plasate în ţară, iar restul de 8,8% erau investiţii externe.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb