Număr record de vaccinări în judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore

S.B.
Miscellanea / 16 mai 2021

Număr record de vaccinări în judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore

Peste 3.000 de persoane s-au vaccinat până duminică dimineaţă la Maratonul Vaccinării de la UMF Iaşi, în timp ce în ultimele 24 de ore s-a înregistrat un număr record de vaccinări în judeţul Iaşi, respectiv peste 6.000, informează news.ro.

Prefectul judeţului Iaşi, Marian Grigoraş a anunţat că până duminică dimineaţă peste 3.000 de persoane s-au imunizat la Maratonul Vaccinării care se desfăşoară la UMF Iaşi.

El a precizat că în ultimele 24 de ore s-a înregistrat un număr record de vaccinări în judeţul Iaşi, adică 6.194 de doze administrate. Dintre acestea, au fost 3.279 persoane care au primit prima doză, iar 2.915 persoane au fost vaccinate cu a doua doză.

Pe parcursul întregii campanii, cu prima doză s-au vaccinat în judeţul Iaşi 160.234 de oameni, iar 112.499 de persoane au primit şi rapelul.

În toate centrele de vaccinare din judeţul Iaşi s-au administrat până acum 272.733 doze de vaccin împotriva COVID-19.

Maratonul de vaccinare de la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Grigore T. Popa" din Iaşi a început vineri după-amiază şi se va încheia luni dimineaţă la ora 8.00. Se poate prezenta la vaccinare orice persoană care a împlinit 16 ani, iar serul administrat este Pfizer.

Rapelul se va asigura la 21 de zile de la prima doză, în weekendul 4-6 iunie.

În această acţiune sunt implicaţi în mod voluntar, peste o mie de membri ai comunităţii academice a Universităţii, de la cadre didactice şi studenţi, până la personal administrativ.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Sunt cei care pleaca in strainatate la munca.

    1. Liber la intrare in tara fara carantina. Decizia a fost luata.

       

      Excepții de la carantină pentru zona galbenă 

      Sunt exceptate de la măsura carantinei instituită cu privire la persoanele care sosesc din țările/teritoriile de risc epidemiologic ridicat prevăzute la art. 2 lit. b) următoarele categorii: 

      w) persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii); 

      Nu va mai vaccinati decat daca voi credeti ca va ajuta. Nu va mai vaccinati doar pentru ca va preseaza statul. Statul nu are studii care sa demonstreze siguranta vaccinului pe termen lung. Daca voi credeti ca va ajuta, faceti-l. Dar nu pentru ca statul va forteaza. Nu, statul nu va mai forteaza. Hai in Grecia doar cu test, si te intorci tot doar cu un test, fara carantina. 

      Vă roade, nu? Vă roade că nu vă merge propaganda, că lumea nu se lasă păcălită de minciunile anti-vacciniștilor.

      Nu era Rafila cel care se plangea ca vin mai putini oameni la prima doza? Se termina si rezervorul de creduli care se vaccineaza.

      Prietene, cand te-ai uitat recent pe platforma de programare? Acum o luna, acum aproape doua? Cand erau 700 000 de persoane? Acum sunt 7 000, adica sapte mii. Gata cu platforma, gata si cu vaccinarea, gata si cu pandemia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb