Numărul companiilor autorizate să administreze fonduri de pensii private obligatorii a ajuns la 12

F.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 22 august 2007

Numărul societăţilor autorizate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) să administreze fonduri de pensii private obligatorii (pe pilonul II) a ajuns la 12, după ce CSSPP a autorizat, marţi, o nouă companie - BCR Administrare Fond de Pensii SA. De asemenea, Comisia a autorizat şi prospectul schemei de pensii administrate privat pentru fondul de pensii BCR, precum şi actul individual de aderare anexat prospectului. Conform legii nr.411/2004 şi normelor sale de aplicare, în cadrul procesului de autorizare a societăţii de pensii ca administrator se realizează şi autorizarea primului prospect al schemei de pensii administrate privat, elaborat şi propus de către administrator.

Până acum, autoritatea de supraveghere a mai autorizat societăţile Omniasig Pensii, Interamerican, Prima Pensie Fond de Pensii SA, AIG Fond de Pensii SA, ING Fond de Pensii SA, Aviva Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Private SA, BT Aegon Fond de Pensii SA, Generali Fond de Pensii SA, BRD Fond de Pensii SA, OTP Fond de Pensii SA şi Allianz - Ţiriac Pensii Private SA, ultima companie fiind autorizată şi ca administrator de fonduri de pensii facultative.

De asemenea, CSSPP a autorizat fondurile de pensii administrate privat Pensia Viva (administrat de Aviva), AZT Viitorul Tău (Allianz Ţiriac), ING (ING), Aripi (Generali) şi Vital (BT Aegon).

În aceeaşi şedinţă de consiliu, CSSPP a autorizat ca brokeri de pensii private pentru marketingul fondurilor pe pilonul II societatea Eurobrokers.Procedura de aderare iniţială la fondurile de pensii administrate privat începe la data de 17 septembrie 2007. În sistemul de pensii obligatorii administrate privat (unul din cei doi piloni ai pensiilor private, alături de pensiile facultative), trebuie să contribuie în mod obligatoriu persoanele sub 35 de ani care contribuie şi în sistemul public, iar facultativ pot participa şi cei de până în 45 de ani.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb